Până să ajungă să picteze, Deniz s-a ocupat cu altceva: a fost antreprenor, a lucrat în publicitate. Mereu mi s-a părut că cineva care vine dintr-un alt domeniu are un aport proaspăt și sunt curioasă de cum vede lucrurile o astfel de persoană. Ce o împinge să iasă de unde era și să caute prin alte părți? De exemplu, Deniz a ajuns să picteze.

Deniz, ești un artist care a început să picteze, hai să zicem, recent. Cum s-a produs switch-ul ?

Din motive de sănătate am ajuns să fac o călătorie extinsă după ce mi-am vândut firma. M-am apucat de desenat pentru că aveam mult timp liber, iar apoi am făcut nebunia să cumpăr din toate tipurile de medii câte ceva. Tot experimentând, am rămas la acuarelă și ulei, deși mai folosesc și acrilice.

Cum ți-ai dat seama că trebuie să creezi?

Mereu am avut parte de creativitate în job-urile pe care le-am avut. Dar acolo fiind vorba de constelația colegi-clienți, nu se compară cu creativitatea pe care mi-am descoperit-o atunci când am rămas doar eu cu mine.

De ce pictură?

Prin cuvinte învățasem să mint. Am cochetat cu scrisul, dar apoi mi-am dat seama că, pentru mine, cuvintele erau deja corupte. Căutam un soi de inocență. În pictură am găsit-o, alături de bucuria culorii care m-a scos din multe stări negre.

Cum reușești să te disciplinezi pentru a picta? Care e rutina ta?

Păi, eu am atelierul in casă. Prima și singura regulă este să fac zilnic ceva pentru pictură, fie cât de puțin. I usually get carried away odată ce am început să fac ceva, iar asta se poate lăsa cu sesiuni productive.

Sunt artiști care fac multe schițe în prealabil și sunt alții care pur și simplu pictează spontan. Tu din ce categorie faci parte?

Eu sunt dintre ăia spontanii. Schițele le fac pe tren sau în minte când sunt blocat undeva. Dar in rest, îmi vine o idee și încep să pictez.

Spune-mi despre Ferma Animalelor.

Ferma Animalelor este a doua mea expoziție solo (de data asta singur singurel, după ce la Apollo am expus cu Andreea Chirică). Este despre legătura dintre om și justiție, prezent și viitor. O sinteză, cum ar veni, dar e ca și cum aș fi făcut-o prin ochii unui copil.

Cum arată portretul robot al cuiva care vede expoziția? Cum ți-ar plăcea să se raporteze la ea?

Mi-ar plăcea să atragă un public cât mai larg, nu doar zona de hip sau de stânga. Dar așa cum stau lucrurile, pictura mea fiind valoroasă mai mult prin idee și prin culoare, decât din calitatea execuției, nu mă aștept să dea buluc colecționarii tipici, mai ales că nici nu au auzit de mine.

Trebuie să fugi în lume și ai voie să iei doar una din lucrările tale, care ar fi aceea și de ce?

E una cu un fotbalist (pictat dupa Fabrizzio Miccolo) și cu niște tipi pe canapele care zapează și sunt doar în capul lui. Mi-ar plăcea să înnebunesc așa din moment ce subiectul e deja nebun, cum ar veni.

Răspunde-mi la o întrebare pe care ți-ar fi plăcut să ți-o pun.

N-are legatură decât poate tangențial cu pictura: „happiness is only real when shared”. Mi se pare afirmația cu cele mai multe implicații benefice.

What’s next?

Pregătesc un performance participativ cu o idee preluată din behavioural economics care are și componenta de pictură, pentru luna martie.