
De Elisabeta Gedő
»
Visual diary
Imaginile care mi-au spus ceva săptămâna aceasta
Navigările mele virtuale și, uneori, cele reale se lasă cu imagini care mă urmesc. Aici e carnetul în care le indexez.
Textilele Mariei Hazard
O artistă din Franța ale cărei lucrări sunt făcute la războiul de țesut. Descoperită pe Instagram (unde altundeva?!)


Mi-a atras atenția mai întâi o imagine cu ea îmbrăcată în salopetă, alături de o țesătură.


Nu m-am mirat să văd că Marie expune peste tot în lume, inclusiv la Muzeul Metropolitan de Artă din Tokyo. Mie îmi place mult seria cu ațe „înghețate" în rășină.

Stilul doamnelor în vârstă
O colecție de imagini cu pensionare poloneze


Emi Buchwald, gazda contului @dobrestylowkistarszychpan, este o regizoare tânără din Polonia, specializată în documentare.


Da, avem de-a face cu o estetică familiară. De altfel, și eu surprind pe furiș, la piață sau în stații ratb outfiturile vârstinicilor. Totuși, contul lui Emi rămâne unul dintre preferatele mele din acest moment.

Piesele upcycled de la Cavia
Un brand cum ar trebui să fie toate la ora aceasta: atent cu natura


Brandul s-a născut în Italia și fiecare piesă e produsă din vintage-uri, deșeuri textile și ațe colorate.


Totul este cusut și asamblat manual, iar în shop-ul online ești anunțat din prima să nu te aștepți ca piesele comandate să arate identic cu cele de pe site. Preferatele mele sunt tivite cu dantelă croșetată.

Fashion Insider
Descoperă și branduri sustenabile locale, cum e Ousiai Jewellery, într-un interviu cu designerul Sorina Cotea
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.