_

În numărul de toamnă GLAMOUR, am vrut să aflăm mai multe chiar de la Helen despre noile ei piese și emoțiile, poveștile și vibrațiile care au venit odată cu ele. Fotografii de Kelly Forber.

Cânți jazz de la nouă ani și ai fost mereu înconjurată de muzică. Ghidează-ne puțin prin cariera ta muzicală. ___

Am fost norocoasă să descopăr jazz-ul de la o vârstă atât de fragedă, iar asta a avut un impact enorm asupra dezvoltării mele artistice. La nouă ani urcam pe scena primului meu festival de jazz, unde am întâlnit-o și pe Anca Parghel, cea care mi-a devenit profesoară pentru câțiva ani buni. Jazz-ul și improvizația au jucat un rol esențial în evoluția mea de compozitoare, așa că la 14 ani am venit în București pentru a studia la George Enescu, liceul care avea singura secție de jazz din țară.

___

În același timp, am început să merg și în studiouri de muzică să compun pentru alți artiști, lucru care s-a transformat destul de rapid în cariera mea. Apoi au urmat studiile de jazz la Conservatorul din București și din Groningen, Olanda, iar în prezent compun pentru Universal Music Franța. Am compus pentru mulți artiști români cunoscuți, însă acum provocarea este de a realiza aceleași lucruri și în restul Europei.

Vrem să știm totul despre noul tău EP! Când și cum a prins el contur? ___

A început să prindă viață în ultimul an. Toată perioada aceasta a fost extrem de creativă pentru mine. Am început să petrec din ce în ce mai mult timp în Belgia și Franța, să compun și pentru artiști de acolo, iar asta mi-a oferit o nouă libertate creativă, o altă perspectivă. A fost un an de maturizare și acest lucru se simte în muzică.

___

Am scris multe dintre piese în studio, însă cele mai multe au prins contur în sufrageria mea din Antwerp, unde mă prindeau zorii compunând. Cred că atunci când te conectezi la o altfel de vibrație, poți să descoperi emoții noi și povești care așteptau să fie scrise și care aveau nevoie doar de momentul potrivit.

Videoclipurile pe care le-ai lansat în ultima vreme au o estetică aparte. Ce te-a împins către mediul analog? ___

Pentru mine partea vizuală a fost mereu importantă. Am fost întotdeauna atrasă de cadrele tablou, iar după prima ședință foto pe film, am știut că la un moment dat voi face și un videoclip așa. Și am ajuns să fac nu unul, ci două. Întâlnirea cu Bleu Nuit, echipa de producție video din Bruxelles, a fost parcă predestinată. Regizorul s-a îndrăgostit de cele două piese („Lost In The Wild” și „Rare”), așa că am încercat să creăm ceva cu totul special.

___

Pentru „Rare”, ideea principală a fost să reproducem câteva tablouri, printre care „Portretul Sylviei von Harden” de Otto Dix, un exemplu al femeii puternice care lasă în urmă convențiile și clișeele sociale, „Spirite” al lui George Roux și capodopera lui Gustav Klimt, „Sărutul”. Am filmat pe role Kodak, iar experiența a fost magică. Mediul analog te face să prețuiești fiecare moment și să îl pregătești cu strictețe, întrucât filmul este limitat. Am tras maxim trei duble pentru fiecare secvență și am repetat de 4-5 ori înainte pentru ca totul să iasă perfect.

Piesele tale sunt intime, iar versurile te stârnesc să le cauți înțelesurile ascunse. Cum ți-ai descrie procesul creativ? ___

Am început să compun piese de la 13 ani și pot să spun că procesul nu s-a schimbat prea mult. Pe atunci mergeam la școală cu un MP3 player cu recorder și îmi înregistram ideile pe drum. Acum sunt în studio, acasă sau pe alte străzi. Avantajul de a fi compozitor este că nu ai nevoie de un anumit spațiu pentru a compune.

___

Când lucrez însă la o piesă nouă, mă pot pierde pentru câteva zile în acel univers, în acea vibrație. Trăiesc în poveste, astfel încât să pot ajunge la cea mai sinceră emoție. Când compun pentru alți artiști, abordarea se schimbă. Atunci nu mai sunt eu în centrul atenției, ci încerc să intru în lumea artistului cu care lucrez. Să cânt și să spun povestea așa cum ar face-o ei. E o altfel de provocare, din care învăț foarte multe.

Care a fost cel mai fericit moment din cariera ta și care a fost cel mai dificil? ___

Am să încep cu momentele dificile pentru că tocmai ele mi-au dat imboldul de a merge mai departe. O bună perioadă din viață m-am confruntat cu clișeele mainstream. Mi s-a spus că nu arăt suficient de bine încât să am proiectul meu, deși compuneam deja pentru alți artiști; că nu am o imagine care vinde și că muzica mea e prea diferită. Lucrurile acestea evident că m-au afectat și au reprezentat sursa anxietăților mele pentru o lungă perioadă, însă în același timp m-au și ambiționat.

___

Știam și simțeam că se poate, că lumea se schimbă și că oamenii au nevoie de alte modele, așa că am hotărât să îmi lansez proiectul și să fac lucrurile exact cum simțeam eu, nu după o rețetă. Astăzi sunt difuzată pe MTV Belgia, am cântat la Eurosonic în Olanda și am fost apreciată de publicații precum Clash Magazine, NYLON, VICE. Cât despre cel mai fericit moment, cu siguranță acela când am cântat în deschiderea lui FKJ, într-un concert sold out din Bruxelles, iar publicul a fost absolut minunat. Retrăiesc acele clipe ori de câte ori când am nevoie de încurajare.

Ce îți place să faci pe lângă muzică? Crezi că te inspiră într-un fel celelalte pasiuni ale tale? ___

Îmi place să citesc poezie și mai nou, istorie. În ultima perioadă în special, am fost atrasă de istorie, poate și prin prisma încercărilor prin care am trecut cu toții. Tocmai am terminat de citit „Istoria Românilor” scrisă de Neagu Djuvara, pentru că am vrut să înțeleg mai bine contextul actual, iar de curând am cumpărat cartea lui Lucian Boia, „De ce este România altfel”.

___

Rupi Kaur, Tracy K Smith sau Bukowski sunt câteva dintre sursele mele de inspirație, iar în rest, încerc să fiu cât mai conectată cu mine însămi. Asta îmi ajută procesul creativ cel mai mult – să îmi înțeleg stările, mai bune sau mai rele, să stau de vorbă cu mine sau să îi îngădui minții mele să hoinărească. Îmi place să fac plimbări lungi în care să nu mă gândesc la nimic și totuși să las ideile să curgă. Am început să scriu multe piese în felul acesta.

Nu uita să dai mai departe!