De Mădălina Ionescu

Green Beauty, o inițiativă care merită aplauze



Garnier a lansat vara trecută inițiativa Green Beauty, menită să reducă impactul pe care brandul îl are asupra mediului la nivel global.

În linii mari, aceasta presupune ca până în 2025:


- Toate spațiile industriale să aibă emisii neutre de carbon.

- Toate ambalajele să fie reutilizabile, reciclabile sau compostabile;

- Toate produsele să fie create cu zero plastic virgin;


Am vrut să aflăm mai multe despre tot ceea ce înseamnă acest program de sustenabilitate, așa că am vorbit cu Demet Kesisoglu, Director General al Diviziei de Produse de Larg Consum, L’Oréal România.






Cu toții ar trebui să acordăm importanță sustenabilității, indiferent dacă e vorba despre reciclare, salvarea energiei sau a consumului de apă ori activități responsabile. Cum se traduce inițiativa green la Garnier?


Înseamnă tot ce ai menționat și chiar mai mult. Este o abordare completă a sustenabilității, de la un capăt la altul al ciclului de viață al unui produs. Scopul este de a transforma fiecare etapă a lanțului de procese Garnier, prin reducerea sau eliminarea impactului asupra mediului.



Această strategie setează obiectivele de sustenabilitate ce vor fi prezente în întreaga activitate a brandului până în 2025.



Garnier a făcut pași majori pentru a deveni un brand mai sustenabil. Dacă ar fi să tragem linie, care sunt realizările până în acest moment?



Îți prezint rezultatele de la finalul lui 2019. Datorită utilizării plasticului reciclat, am economisit 3.670 de tone de plastic virgin - 9,8% din consumul anual de plastic. 100% din cutiile de carton, respectiv instrucțiunile de utilizare a produsului din hârtie au o certificare de protejare sustenabilă a pădurilor.


Formulele noi și îmbunătățite de îngrijire a părului au avut o medie de 91% biodegradabilitate. 90% din produsele noi sau îmbunătățite au avut un profil social sau de mediu îmbunătățit. Am redus consumul de apă în spațiile noastre industriale cu 45%, comparativ cu 2005. Am redus emisiile de CO2din spațiile noastre industriale cu 72%, comparativ cu 2005.



Apoi, am susținut 670 de comunități la nivel global, ca parte a programului nostru de aprovizionare responsabilă de ingrediente. Tot în 2019, Garnier și-a unit forțele cu Ocean Concervancy pentru a lupta împotriva poluării cu plastic din oceane.



Care sunt domeniile principale pe care inițiativa Green Beauty se va axa în abordarea sustenabilității?



Strategia noastră Green Beauty se bazează pe cinci domenii de progres: ambalaje eco-proiectate, formule eco-proiectate, fabrici sustenabile, aprovizionare responsabilă și o planetă mai verde.



Deadline-ul este 2025, care este destul de strâns. Cum ați ajuns la acest obiectiv?


Ne-am asumat ținte ambițioase, fiind nevoie de acțiune rapidă, cu impact pe termen lung. Green Beauty face parte dintr-o ambiție mai amplă a grupului L'Oréal, care și-a asumat angajamente de sustenabilitate pentru 2030, pentru atingerea cărora întreaga organizație conlucrează.



Garnier va avea și o nouă modalitate de etichetare a produselor, prin care fiecare va primi o notă de la A la E.



Așa este. Noul sistem de etichetare va permite consumatorilor să înțeleagă cât de sustenabile sunt produsele noastre din perspectiva ingredientelor, a modului în care acestea sunt obținute și prelucrate, a procesului de fabricație, reciclabilitatii ambalajului și consumului de resurse necesar.



Un alt obiectiv este educarea consumatorilor pentru un stil de viață sustenabil. Cum va fi acest lucru realizat în România?



Sigur că obiectivele Garnier vor fi vizibile și pe plan local. Ne dorim să ajutăm consumatorii să înțeleagă importanța alegerii unor produse sustenabile. Produsele Garnier sunt bune și pentru consumatori, dar și pentru planetă, deoarece lucrăm constant pentru îmbunătățirea profilului social și de mediu.



Totodată, ne dorim să educăm consumatorii cu privire la modul în care pot fi reciclate corect ambalajele noastre și, poate mai important, unde pot merge pentru a recicla selectiv.