




Pășește în universul imaginat de glo™ și Art Safari
Artă și creativitate fără limite
glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.







Cine spune că în spatele distracției nu poate să existe o cauză specială?
O demonstrează glo™ prin evenimentele care vin în sprijinul creativității locale și oferă un sens distracției.
glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.






Cel mai recent exemplu?
Cea de-a noua ediție a festivalului Art Safari, unul dintre cele mai mari evenimente de artă din România.
glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.




Timp de trei luni, am avut parte de o ediție plină, pe parcursul căreia am putut să admirăm expoziții unice, să aflăm povești și secrete despre artiști și lucrările lor de la ghizii și curatorii evenimentului, să ne fotografiem în decoruri nemaivăzute și să ne îndrăgostim de lucrările artistei Irina Dragomir din clipa în care am pășit în holul Palatului Dacia-România.
glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.




Irina Dragomir
glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.
este unul dintre artiștii #RebelsWithACause, o inițiativă prin care glo™ susține industriile creative și artiștii români în ascensiune, încurajând libertatea de a experimenta combinații neașteptate și experiențe dincolo de compromisuri.





Îmbinând elemente de cultură pop, tendințe contemporane, simboluri, convenții și voci ale feminității, prima expoziție personală a Irinei Dragomir – „Roșu, galben și albastru” – a ocupat întreg Pavilionul de Artă Contemporană de la Art Safari 2022 și a propus o abordare binară: să faci doar ce ești cu adevărat pasionat și să trăiești după propriile reguli.
glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.







glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.







glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.
Întreaga experiență vizuală și senzorială nu ar fi fost completă fără seria de cine curatoriate de We dine, cu un concept exclusivist: „dinner at the museum”.
Totul într-un cadru special asigurat de instalația „True Colors”, realizată de Irina Dragomir la invitația glo™.






Pe lângă Delia și Adrian Despot, ambasadorii glo™, mai mulți autori și parteneri speciali au fost prezenți la cinele de la Art Safari, alăturându-se astfel demersului brandului de a susține industriile creative și a promova artiștii români emergenți.
glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.




Dacă nu ai apucat să vizitezi Art Safari, festivalul revine mai repede decât crezi!
glo™ este un produs cu potențial de risc redus destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină.
Ediția de toamnă începe pe 23 septembrie și ține până pe 11 decembrie 2022. Dar până atunci te invităm să (re)intri în atmosfera surprinzătoare a muzeului temporar de vara aceasta și să rămâi la curent cu noutățile glo™.
Created with Newsroom AI
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.