
5 pași de neocolit pentru a-ți păstra produsele curate
De Mădălina Ionescu
Am dat peste un studiu zilele trecute. Bine, peste două de fapt, pentru că de la unul am ajuns la altul. Și așa am realizat că am un comportament deloc de lăudat când vine vorba despre produsele mele cosmetice. Nu le curăț pe cât de des ar trebui, nu le țin pe toate în locuri ferite de soare, umiditate sau praf și lista poate continua. Ce să mai, nu sunt deloc un exemplu, deși sunt totuși o persoană care, paradoxal, are un sterilizator în casă.
Câteva vorbe și despre studii. Se pare că mai multe tipuri de bacterii - ca E.coli și stafilococi - pot popula unele produse de make-up, printre care mascara, rujurile lichide sau cele sub formă de stick, dar și ustensilele, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Aston. Rezultatele nu sunt suprinzătoare, având în vedere că 61% dintre femei își curăță trusa de machiaj o dată pe lună sau chiar deloc și 31% dintre millennials spun că nu știu cum să le igienizeze corespunzător conținutul, conform Anisa International.

Așadar, dacă nu-ți amintești ultima oară când ai îndepărtat excesul de produs de pe o pensulă sau observi că portfardul tău e „scufundat” în tot felul de pete și pigmenți, e timpul să faci ceva în acest sens.
Încep cu o scurtă teorie. Curățarea produselor și mai ales a instrumentelor de machiaj este esențială. Pentru că așa poate fi stopată propagarea bacteriilor. Te provoc și la un mic exercițiu de imaginație: ia în calcul excesul de sebum și celulele moarte de la suprafața pielii, care pot migra de pe față direct pe produs sau pe pensulă.
Apoi, adu-ți aminte de particulele de praf, care se pot depune pe produse. Cu toate aceste elemente cumulate, poți să încurajezi răspândirea activității bacteriene. În general, atunci când vine vorba despre formulele lichide - primer, fond de ten, mascara, tuș, lipgloss etc. -, terenuri de joacă pentru înmulțirea bacteriilor și a microbilor.
Toate acestea pot duce la blocarea porilor sau la urmări periculoase pentru sănătatea pielii, cum ar fi erupții, leziuni cutanate sau chiar infecții. În cazul mascarei, putem vorbi și despre conjunctivită. Știu, nu-ți dorești deznodământul ăsta, așa că iată ce măsuri trebuie să iei.

1/ Renunță la timp la mascara
Pomparea până la ultimul strop nu este o idee foarte bună. Fiecare mișcare poate împinge aer în tub, făcând astfel loc pentru acumularea de germeni și bacterii. Care ajung apoi, în mod repetat, pe gene. Durata de viață a unei mascara nu ar trebui să depășească 3-4 luni.

2/ Șterge și reaplică rujul
Un mic retuș după ce ai luat masa este un gest obișnuit, de acord. Dar ar mai trebui adăugat un pas (obligatoriu, aș zice) între degustare și reaplicarea rujului: să-ți cureți bine buzele. De ce? Pentru că micile resturi de mâncare pot ajunge direct pe produs și dăuna formulei.

3/ Decantează produsele
Ce înseamnă asta? În termeni de beauty se referă la transferarea produselor din borcane sau recipiente neizolate corespunzător (medii propice pentru contaminarea compozițiilor) în alternative mai safe. Cele cu pompă, de regulă, pentru că nu permit aerului să pătrundă și deci nici microbilor să-și facă loc.

4/ Separă și curăță periile
Dacă folosești instrumente multitasking, recomandarea mea este să te oprești de îndată, căci așa poți distribui bacteriile de pe o trusă de make-up pe alta. Apoi, să vorbim puțin și despre curățarea pensulelor, pentru că implică o serie de pași direct proporționali cu sănătatea pielii tale.
Mie cele mai importante în acest proces mi se par alegerea unui produs dedicat de curățare, fie gel sau spray, și spălarea fiecărei pensule în parte, nu împreună. Mai mult, încearcă să nu faci din acest ritual o excepție - dacă nu ai timp să speli pensulele după fiecare utilizare în parte, rezervă-ți o oră dintr-o zi numai pentru asta. După ce le-ai igienizat cu grijă, lasă-le să se usuce natural; eu le înșir pe un prosop din bumbac.

5/ Curăță regulat și portfardul
Degeaba fiecare produs din arsenalul tău a fost perfect curățat dacă locul în care îl depozitezi - nu. O dată pe lună cel puțin - atât de des este indicat să-ți speli portfardul. De pildă, poate fi introdus cu încredere în mașina de spălat dacă este confecționat dintr-un material textil.
Created with Newsroom AI
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.