
de mădălina ionescu
Garderobă olfactivă: 10 arome irezistibile de încercat acum
La granița dintre fresh și intense, parfumurile verii te invită în călătorii olfactive spectaculoase. Îți prezentăm preferatele noastre.
must-buys
Creat de Oliver Polge, parfumier-creator pentru Chanel, Jersey este declarația libertatății și a fericirii absolute, traducându-se prin note de lavandă, vanilie bourbon - extrem de cremoasă - și mosc alb.

Apă de toaletă Nina Rose, Nina Ricci, 50 ml
Maestrul Olivier Cresp a juxtapus, pentru această apă de toaletă, note efervescente de bergamotă și lămâie cu accente zemoase de pară, tonalități catifelate de aboslut de floare de portocal și esență de neroli, dublate de intensitatea iasomiei, a moscului și a lemnului de cedru.
Calvin Klein te invită într-o aventură fără reguli, granițe, restricții sau definiții clare, sub deviza „suntem unul și suntem mulți”. Mai mult, combinația de ingrediente, de la notele de portocală zemoasă, la cele accentuate de ceai albastru și lemn de cedru, este una green, vegană.
„Primăvara, trandafirul Centifolia invadează grădinile în La Colle Noire, casa din Grasse a lui Christian Dior. Această aromă este o odă adusă acelui loc magic, dar și trandafirului unic” - așa îl descrie chiar François Demachy, parfumier-creator Dior.
Creat de Fanny Bal, Dominique Ropion și Anne Flipo, noul Irresistible sfidează regulile atracției prin mixul dintre trandafir și lemn alb, la care se adaugă acorduri fructat-zemoase de pară și ambrette, ca ulterior irisul pudrat și moscul să creeze o tensiune pur feminină.
Un parfum pentru momentele în care visezi la o zi la plajă, nisip cald și briza mării. Compoziția se dezvăluie prin note de grapefruit roz, mixate cu sorbet de pepene galben şi suc de lămâie, și intensificate de un cocktail de neroli, narcisă şi sare de mare. La final vei simți lemn de santal, lemn de cedru şi paciuli.
Formula complexă a Freedomland evocă bucuria unei petreceri. Aroma de Pina Colada este echilibrată cu lapte de cocos și absolut de iasomie şi de lychee, fără a uita de Communnelle of OrPur, un mix între diferite absoluturi de iasomie grandiflorum. În notele de bază: cireşe, cocktail Pisco Sour, heliotrop şi mosc.
Thierry Wasser, parfumierul casei Guerlain, interpretează fațetele feminității, păstrând structura inițială a parfumului Mon Guerlain (lavandă, iasomie, lemn de santal australian și vanilie), la care a adăugat trandafiri bulgărești și esență de neroli.
Un parfum construit pe contrastul dintre acordul arzător de Gardenia și notele însorite și pudrate inspirate de insula Antigua. Compoziție este, de fapt, o reinterpretare olfactivă a propriei viziuni a lui Giorgio Armani asupra insulei, „paradisul său iubit pe pământ”.
Dedicat femeii aflate în căutarea libertății depline, noua versiune Nomade combină combină puterea și delicatețea Chloé. Nucleul juice-ului prezintă inflexiunile fructate ale davanei catifelate și este îndulcit de acorduri de corcodușă roșie. Spre final, regăsim intensitatea lichenului de prun.

Vrei să citești mai mult?
Ajungem și la tine pe mail!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.