De Irina Munteanu

Pătrunde în galeria META Spațiu

INTERVIEW

„META Spațiu a apărut din nevoia de a crea un spațiu absolut necesar promovării artiștilor cu care lucram deja încă din anul 2015, de când activăm în ecosistemul cultural din România, precum și a artiștilor emergenți”, povestește Mirela Vlăduți, fondatoarea galeriei de artă contemporană din Timișoara.

Mirela mai spune că a plecat la drum cu ideea de a transgresa spațiul clasic al unei galerii de artă așa cum este ea percepută în această zonă a Europei: „Un loc puțin accesibil publicului larg, nișat doar pe vânzări sau vizitabil doar pe bază de rezervare.”

George Roșu

„Aș putea spune, sincer, că am preluat inconștient un model care pe mine m-a adus foarte aproape de arta contemporană, și anume, modelul londonez, singurul din lume (după cunoștințele mele) în care muzeele sunt gratuite, galeriile private au program cu publicul asemeni oricărei instituții culturale de stat, medierea culturală este accesibilă pentru orice categorie, iar asta nu face ca arta expusă să fie mai puțin prețioasă, apreciată, valorizată la cote de neimaginat pentru piața din România.”

„Sigur că majoritatea acestor spații culturale primesc un sprijin semnificativ din partea statului și chiar și a vizitatorilor (prin donații, tururi ghidate, preview-uri ale expozițiilor, acces la evenimente speciale etc.), sprijin greu de obținut în țara noastră pentru o galerie de artă independentă – statut pe care îl are și galeria META Spațiu la acest moment”, continuă Mirela.

La drum a pornit alături de artista franceză Josépha Blanchet care este atât artist reprezentat de META Spațiu, cât și directorul lor vizual, iar împreună au creat „o amprentă, o reflexie a modului în care văd lumea și a modului în care ar vrea să vadă lumea”.

„META Spațiu a fost de la început o zonă de confluență, de negociere, de adaptare și armonizare între două personalități pe cât de distincte, pe atât de potrivite să lucreze împreună”, mai spune ea.

Am vorbit cu Mirela despre artiștii expuși la META Spațiu, despre centrul MV sci-art și îmbinarea armonioasă dintre artă și știință, dar și despre proiectele lor viitoare.

Foto: Amalia Gaiță

Mirela, îmi poți spune mai multe despre procesul tău curatorial? Ce urmărești întotdeauna la artiștii pe care urmează să îi expui?

Este foarte importantă pentru mine ideea de a crea o nouă realitate în expozițiile pe care le pregătim. În primul rând, ideea centrală a tuturor demersurilor curatoriale realizate până acum a fost aceea că trăim într-o lume complexă în care este posibil să produci noi aranjamente, asocieri, conexiuni sau gesturi vizuale ce contribuie la un nou tip de cunoaștere.

Cosmin Haiaș, I See Nothing

Aș spune o nouă realitate. Fiecare expoziție este o nouă realitate. Nu o oglindă a celei palpabile, a imediatului. Poate chiar un opus al acesteia. Poeme în spațiu, cum a spus curatorul Harald Szeemann. Rolul meu, ca galerist și curator, ar fi acela al unui editor, iar rolul spațiului, al unei edituri. Un volum de poezii vizuale aflat încă în lucru și, potențial, „definitiv neterminat” (Marcel Duchamp).

Cel mai important rol în acest demers îl au artiștii, iar acest aspect este foarte important de subliniat deoarece, de foarte multe ori, se pierde din vedere. Artistul nu este un actor într-o piesă pusă în scenă de un curator-regizor. Artistul este regizorul, o lucrare de artă nu este o scenă de film, ci un film întreg.

Întrebarea m-a provocat și m-a făcut să reflectez asupra referințelor mele, care sunt strâns legate de zona de film, și să mă gândesc la Kubrick, Tornatore sau Fellini. Sau Béla Tarr. Sunt doar câteva nume care îmi vin acum în minte, dar care cred că se apropie foarte mult de ceea ce încercăm să facem la META Spațiu. Asta urmăresc și când lucrez cu artiștii. O surprindere estetică pe care o ai în fața unei lucrări valoroase.

Și e la fel de important să spun că lucrăm în echipă, că demersurile curatoriale nu sunt de fapt un efort singular, ci unul care implică artiștii, echipa galeriei. Iar altele, implică și alți curatori. E un aspect la care țin foarte mult, colaborarea, pentru că te împiedică să te calcifiezi într-o viziune proprie, unilaterală.

Josépha Blanchet, Le lacs sont les reflets de nos rêves

Următoarea expoziție de la META Spațiu, „Game On”, explorează conceptul de competiție. ce te-a inspirat în alegerea temei?

Lumea culturală are această aură de serenitate. Aproape de imuablitate. Se întâmplă uneori ca cei care ne vizitează să ne spună cât suntem de norocoși să lucrăm într-o galerie de artă și să stăm toată ziua să privim lucrările expuse. Cam aceasta este percepția. Dar ce nu se vede este „jocul” din spate. Cursa.

Surprinzător pentru cei care nu lucrează în domeniu va fi, probabil, să afle că este un sector foarte competitiv. Iar acest lucru a devenit foarte evident în momentul în care Timișoara, Clujul, Bucureștiul și Baia Mare au ajuns în competiția pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Timișoara a câștigat titlul, iar în 17 februarie celebrăm acest moment, al Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii. Cred că nu întâmplător la expoziție participă trei artiști din Timișoara și trei din Cluj. Arena s-a mutat, deci, în orașul nostru.

Însă, în arena culturală nu se joacă după aceleași reguli precum în cea sportivă. De fapt, de multe ori, se joacă fără reguli. Fără învingători și învinși, într-un joc orchestrat de mulți factori (politici, economici etc). Dar nu se întâmplă oare la fel în mai toate sectoarele vieții? Și, atunci, de ce ar fi scutită arta de aceste confruntări?

Dacă privim arta ca pe o realitate sublimată a vieții de zi cu zi și căutăm să identificăm noi sensuri și moduri diferite de abordare, cred că expoziția „Game on” va avea un impact important asupra celor care o vor vizita. Spuneam mai devreme de experiențele cinematice. Cred că la asta ar putea publicul să se aștepte. La o explorare contemplativă a conceptului de competiție, agresivitate, succes sau eșec. Și la lucrări de artă memorabile.

Szilard Gaspard, Action relief (parte din expoziția GAME ON)

Primăvara trecută ați lansat și centrul MV sci-art, bazat pe ideea de colaborare transdisciplinară între artă și cercetare științifică. Cum ați ales această abordare, îmbinarea dintre cele două?

Am început această colaborare împreună cu Universitatea Politehnica din Timișoara, datorită deschiderii extraordinare a domnului rector Florin Drăgan la propunerea noastră. Ni s-a părut esențial să continuăm, de fapt, o tradiție. Cea a experimentului artistic, care este atât de specific pentru arta timișoreană, începând cu grupul Sigma și continuând cu artiștii timișoreni de astăzi.

Anul acesta vom derula două proiecte majore care implică artiști și oameni de știință, care se vor concretiza în două expoziții ce vor avea loc în toamnă. Atât arta, cât și știința, operează cu imaginea. Îmi spunea recent, un reputat fizician norvegian, Alex Hansen, cu care colaborăm, că știe că un experiment științific este reușit atunci când imaginea rezultată este armonioasă, când este în echilibru estetic.

Este evidentă conexiunea dintre cele două, pornind cu antichitatea (téchne – cuvântul care desemna atât arta, cât și știința), spre renascentism și în prezent, când realitatea noastră este definită prin argumentări științifice, iar artiștii specializați în zona de sci-art explorează direcții suprinzătoare.

Andreea Medar, Solarium. The Forever Garden

Ai vreo expoziție care a rămas cu tine în mod deosebit? Sau poate o direcție pe care ți-ar plăcea să o explorezi mai mult?

Cu siguranță a rămas o expoziție pe care încă nu am realizat-o și care este posibil (sau nu) să se materializeze în anii care urmează. O direcție pe care o explorez de ceva timp și care vorbește despre om și mitologie, cosmogonie și nașterea unor micro-universuri (sau metaversuri intime și foarte personale, dacă le putem numi așa). Este încă în stadiul de experiment, deoarece abordările pot fi practic interminabile și de aceea este greu de stabilit un singur traseu conceptual.

Pornisem în urmă cu aproximativ patru ani o traiectorie, „Noi Specii”, însă a părut limitativ. Pentru că este dincolo de ideea de ființe vii, simțitoare. Este și despre goluri, despre găuri negre, dacă le-aș putea numi așa. Despre sens și non-sens. E probabil o expoziție ratată încă de la început, întrucât ea s-a produs doar în mintea mea și probabil va rămâne acolo pentru totdeauna.

Deși nu se știe niciodată peste ce artiști geniali vom da și ce lucrări vom descoperi care să încapsuleze toate aceste căutări. Și altele, desigur, pe care eu nici nu mi le-am imaginat. Ca să concluzionez răspunsul, pot să extrag din rândurile de mai sus și o direcție: opera imposibilă. Asta cred că este o provocare căreia mă voi dedica în următorii ani.

Ada Muntean, I wandered lonely as a cloud (expoziție de grup)

Ce mai urmează pentru META Spațiu și MV sci-art?

Important pentru noi în următorii ani este să ne deschidem spre piața târgurilor de artă și pe aspectul sustenabilității economice a galeriei. Fără a neglija deloc aspectul curatorial și abordările estetice specifice nouă și, desigur, cu accent spre democratizarea artei și accesabilizarea acesteia în rândul unor noi categorii de public. Ca să închidem cercul, pentru că de la ideea aceasta am pornit la prima întrebare, vom rămâne un spațiu visitor-friendly pentru iubitorii de artă, incluziv și dinamic.

Created with Newsroom AI