Dar mai întâi, trailer

Fleabag e despre viață.

Viața de gagici, mai precis. Nici măcar nu vom încerca să aducem argumente raționale de tipul „Phoebe Waller-Bridge scrie minunat și e o actriță genială.” Asta e de la sine înțeles, cumva.

Fleabag este pentru generația noastră (unde aplicăm un sens extrem de larg termenului „generație”) ce a fost Daria pentru tocilarele anilor '90 și Sex and the City pentru...femei în general.

O revelație! Un răsuflu general de „Nu sunt singura!”.

Nu sunt: singura care vorbește de nebună la duș/face comentarii mentale și fețe caraghioase în timp unei partide de sex/care se masturbează în loc să facă treabă/care trăiește, greșește, și o ia de la capăt fără hashtaguri motivaționale.

Și lista poate continua.

Să fie oare acesta serialul în care descoperim că femeile au o lume interioară bogată (și nu neapărat foarte sănătoasă, drăguță, cochetă și corectă), în timp ce reușesc cumva să meargă împiedicat înainte și cu lumea exterioară? Să fie oare acesta momentul în care realizăm că nu trebuie să părem perfecte? Să fi ajuns omenirea în sfârșit la binecuvântatul moment istoric în care ieșim din stereotipuri și personaje creionate bidimensional? (haha, da, să fim serioase)

Să fie oare acesta momentul în care ni se aprind călcâiele după un preot jucat de un actor gay?

Suntem bucuroase să raportăm că răspunsul la toate aceste întrebări și nu numai, este „da”. Altă întrebare!

Fleabag este despre toate aceste lucruri, și mai mult.

E amuzant, e greșit, e cu dat ochii peste cap din toate motivele posibile, e acolo cu bune și cu rele, cu un flux al conștiinței care nu se oprește niciodată și care ne urmărește cu fiecare privire și comentariu pe care Phoebe le aruncă spre cameră (și sunt multe, iar noi dăm din cap aprobator, de fiecare dată și mai luăm o înghițitură de vin).

E despre acele seri în care știi deja că nu are cum să se termine bine.

Și că cel mai probabil vei vorbi ulterior mahmură despre asta, la terapie.

Apropo de terapie

E un pic și despre asta!

E despre relațiile importante

Care, culmea, nu trebuie să fie cele romantice. De multe ori nici nu sunt, ceea ce e, de fapt, foarte ok. Cele mai importante relații pot fi cu cea mai bună prietenă sau cu sora care e total opusul tău ca personalitate.

La fel cum poate fi relația cu mama ta vitegră, Olivia Colman, care este delicios de detestabilă.

Important e să fie suficient de disfuncționale cât să devină amuzante.

Fleabag este despre viața adultă pe planeta Pământ în 2019.

Ar merita trimis în spațiu ca să le dea o idee cât de cât corectă speciilor (sperăm) mai avansate despre ce se întâmplă prin capetele noastre.

Și dacă Fleabag ne învață, respectiv confirmă, realmente ceva esențial este faptul că ideea de „adult” (emoțional, cel puțin) este cea mai mare invenție de marketing a istoriei: adică uitați-vă un pic în jur. Habar n-avem ce facem!

Ceea ce este în regulă. Adică nu e, dar știți cum e, important e să fim unite și cât de cât pe picioare până la următorul episod. Cheers!