Silvia Cristescu

#Whileathome

Faci curat în garderobă? Iată ce piese merită păstrate

_

Pentru că avem tot timpul din lume, am decis că e momentul să facem ordine în garderobă. În mod normal purtăm doar 20% din hainele și accesoriile pe care le avem, așa că am putea renunța liniștite la o bună parte din ele. Totuși, anumite piese merită păstrate, chiar dacă nu îți mai plac acum, peste câtiva ani vor reveni cu siguranță în tendințe. Așa că ne-am întrebat, ce anume păstrăm?

Piesele de la designerii locali

_

De ce? Pentru că au un design aparte și cu siguranță sunt realizate din materiale naturale. În general designerii și brandurile mici pun accentul pe calite. În plus, e posibil ca acea piesă vestimentară, peste câtiva ani să te salveze (din nou) dintr-un impas stilistic.

Hainele și accesoriile de brand

_

Îți dau un mic exemplu: cele care au investit într-o geantă Fendi Baguette sau un Saddle Bag Dior acum 20 de ani, s-au bucurat acum din nou de ele. Deși e posibil să nu mai porți o bună perioadă de timp un anumit lucru, moda revine așa că piesele de brand, merită să le păstrezi.

Rochiile negre

_

Nu ai niciodată prea multe rochii LBD și partea bună este că le poți transforma foarte ușor cu ajutorul accesoriilor. Deși ai impresia că ai purtat de prea multe ori acea rochie, te înșeli. O pereche de pantofi în tendințele actuale, îi va da un aer fresh.

Piesele din materiale prețioase precum mătasea sau cașmirul

_

Sunt în general haine pe care nu le porți foarte des, însă asta nu înseamnă că trebuie să renunți la ele. O fustă din mătase va fi mereu utilă, indiferent de tendințe, la fel și un pulover din cașmir.

Acele haine și accesorii pe care le porți mereu

_

Da, acel 20% de care vorbeam la început, pentru că ele sunt piesele care te reprezintă cu adevărat. Și dacă nu știi exact cum să îți conturezi stilul, ele vor fi un punct bun de plecare.

Mai multe de citit? Acum ajungem și la tine pe mail!

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.