Ioana: În ultimii ani am început să citesc din ce în ce mai mult despre feminism. Și pe măsură ce făceam asta, am devenit mai conștientă de existența unui dezechilibru de gen în obiceiurile mele culturale, în literatura și filmele pe care le consumam până atunci.

Așa că am căutat să citesc cât mai multă literatură și să văd cât mai multe filme create de femei ca să îndrept balanța într-un fel și să împart aceste descoperiri cu prietenii. Iar următorul pas a fost să lansăm o invitație către cei care vor să se alăture acestui demers și să proiectăm filme care nu au fost distribuite până acum în România și care credem că ar merita să fie descoperite.

În alegerea numelui ne-a consiliat unul dintre partenerii noștri de proiect încă din stadiul de idee, agenția de creație Glitch, care a venit cu propunerea numelui pornind de la B-Side-ul discului - fața a doua care nu este mereu la fel de cunoscută sau de populară, dar pe care descoperi de multe ori adevăratele hituri.

Așa a venit ideea F-SIDES, care prezintă o serie de filme mai puțin cunoscute până acum, și în același timp se leagă de ideea asta de multitudini ale feminităților și poveștilor.

Alexandra: Da, iar unul dintre „hobby-urile” mele este să conving oamenii reticenți că și ei sunt deja feminiști (cel puțin vizavi de preceptele de bază) și că feminismul nu e acest bau-bau. Pentru mine, scopul feminismul este să creeze condițiile necesare încât să fiu cât mai liberă și să-mi ating potențialul la maxim.

Să schimbe instituții, norme, reguli ale jocului social și economic și să revizuiască povești spuse incorect sau incomplet în istorie și științe (și artă), încât o femeie să poată explora și crește în ce direcție are chef, fără să trebuiască să se înghesuie pe sine în limitele strâmte ale rolurilor de gen învechite și ale barierelor instituționale. Scuze, a fost mai mult decât o frază.

Ioana: La fel, înseamnă eliberarea de o serie de stereotipuri și presiuni sociale, libertatea asupra propriului corp și a deciziilor legate de viața personală, înseamnă și solidaritate, respect pentru poveștile celorlalți, suport.

Alexandra: Când povesteam cu diverse persoane despre proiect, majoritatea spuneau „nici nu m-am gândit când a fost ultima dată când am văzut un film făcut de o femeie”. Unii spuneau asta cu șoc, alții cu condescendență. Dacă nu spargem regula asta, normalizăm absența femeilor în industrie.

Pe de o parte, asta reduce varietatea de tipuri de povești, personaje, teme, și construcții vizuale și narative pe care le vedem în film. Pe de altă parte, creează un status quo, și când ai femei care chiar vor să demareze în industrie, mai ales în roluri de leadership creativ, riscă să fie cu greu luate în serios, sau să pară că cer „prea mult”, că se bagă în seamă și că nu le-a invitat nimeni la petrecere.

Asta e nevoia activistă a cine-clubului. Mai e și explicația lejeră: sunt teme pe care le putem explora prin film care să ne ajute să ne înțelegem pe noi și lumea din jurul nostru mai bine, și e mult mai plăcut să faci asta uitându-te la un film în aer liber și discutând cu cei din jur.

Una dintre direcțiile care s-au cristalizat în urma propunerilor primite este aceea de a coordona capitole locale ale acestor întâlniri, online sau offline, în mai multe orașe din țară. Pe termen lung, ne-ar plăcea să putem distribui în cinema unele dintre aceste filme, pentru a ajunge la cât mai multe persoane.