Este impresia pe care mi-o lasă muzica lui Weyes Blood, sau Natalie Mering pe numele ei real, ori de câte ori o ascult. „Titanic Rising”, ultimul ei album, nu este doar o călătorie cinematică, în care David Lynch și Stanley Kubrick îi sunt parteneri de drum, ci una profund fermecătoare, în care fiecare sunet își țese propria poveste și lasă în urma lui senzații pe care nu poți să ți le explici oricât de mult ai vrea.

Am stat de vorbă cu cântăreața americană despre ultimul ei album, simbolurile și semnificațiile lui și, mai ales, despre intensitatea cu care trăiește fiecare emoție.

Aș putea să mă uit ore în șir la coperta albumului tău „Titanic Rising”. De unde ți-a venit ideea și ce simbolizează apa? ___

Am vrut să arăt procesul de maturizare al unei adolescente de pe Coasta de Vest. Dormitorul este locul în care mulți tineri își creează propriile idei despre lume, nutresc dorințe și își atârnă postere cu trupe, filme sau vedete pe care le admiră. Este un loc al marilor iluzii, un spațiu sigur pentru naivități și magie.

Pentru mine, apa simbolizează subconștientul, așa că am vrut să arăt cât de simbolic este dormitorul „adolescentin” pentru acea perioadă, în care ne lansăm singuri în societate. Nici măcar nu bănuim că aceste lucruri nu te pregătesc de fapt pentru viața reală.

Când ai lansat albumul, foarte mulți artiști pe care îi apreciem au reacționat. Cum te-a făcut să te simți și care a fost cel mai frumos lucru pe care l-ai auzit despre album? ___

Mă simt întotdeauna flatată atunci când cineva îmi ascultă muzica. A fost minunat când Mitski a spus lucruri atât de frumoase pe Twitter, sau când Lana Del Rey a postat un filmuleț cu mine cântând. Sunt mult mai multe exemple cu siguranță, dar cert e că mă simt copleșită și încerc să nu las să mi se urce la cap!

Ai spus la un moment dat într-un interviu că „ai o relație mai intensă cu cinematografia decât majoritatea oamenilor”. Îți influențează asta felul în care îți compui piesele? ___

Cred că da. Muzica din filme a avut un impact uriaș asupra mea pentru că este singura cale prin care muzica clasică sau sunetele experimentale pot să își facă loc în mainstream. În general mi se pare că am tendința să simt emoțiile la un nivel mai ridicat, iar asta este exact ce mă atrage la muzica simfonică și la cea de teatru.

Există o anumită scenă din vreun film pentru care ți-ar fi plăcut să compui o piesă? ___

Încă sper să cânt o piesă într-un film regizat de David Lynch. Mi-ar mai fi plăcut foarte mult să fac muzică ambientală electronică pentru Stanley Kubrick – este preferatul meu.

Ai un loc în care îți place să mergi pentru inspirație? ___

Ador să merg în inima pădurii, acolo unde nimeni nu te poate auzi, unde chiar poți să te bucuri de pământ, de aer și de toate împrejurimile. Îmi place liniștea, iar acela este locul în care mă simt cu adevărat acasă, mai ales dacă am în apropiere un râu, un pârâu sau valurile oceanului; mult zgomot alb. Nu trăiesc într-un astfel de loc, însă îl caut de fiecare dată când am ocazia.

Conexiunea umană și dragostea par să fie teme recurente în „Titanic Rising”. În ce măsură provin ele din introspecție, și nu neapărat din experiențe? ___

Cred că ambele joacă un rol important. Tind să fiu mai introspectivă decât ar trebui, dar am trăit fără îndoială o grămadă de vieți și m-am mutat de nenumărate ori în căutarea experiențelor. Nu aș putea să scriu fără experiențele mele și nici fără reflecțiile mele asupra lor.

Ai trăit vreodată un moment, de-a lungul carierei tale, care ți-a schimbat complet viața? ___

Da, simt că viața mea este plină de astfel de momente. Evoluez și mă transform constant, însă cea mai mare schimbare la care mă pot gândi s-a produs pe ultimul meu album. Până atunci oamenii nu prea îmi cunoșteau muzica, așa că să treci de la a nu avea sprijin deloc, la un public numeros care își dorește să vină la concertele tale, este un pas imens. Unul pentru care voi fi mereu recunoscătoare și care nu va înceta să mă inspire.

Fotografii de Brett Stanley (cover) și Kathryn Vetter Miller.

Nu uita să dai mai departe!