Irina Munteanu

Glamour picks

Escapism viticol: 5 crame din România pe care să le vizitezi toamna asta

_

Doar pentru că serile lungi de vară s-au dus, asta nu înseamnă că nu ne putem bucura de toamnă în toată splendoarea ei.



_

Și ce loc mai bun decât în vie, la apusul soarelui, cu un pahar de vin în mână? Pentru că iubim vinul și natura, și nu vrem să alegem între ele, am adunat câteva crame din țară pe care să le vizitezi toamna asta.

Crama AVINCIS

Drăgășani, Vâlcea


La aproximativ 200 de km de București, în vârful dealului Dobrușa, se află crama AVINCIS, înconjurată de podgorii de viță de vie și hectare întregi de pădure. Tot acolo se găsește și conacul familial care păstrează influențele neobrâncovenești de la început de secol XX.


Dintre soiurile românești pe care le poți degusta la AVINCIS, se numără Crâmpoșia Selecționată, Tămâioasa Românească, Feteasca Regală, Feteasca Albă, Feteasca Neagră și altele. Degustările de vinuri se organizează pentru grupuri de minim 5 persoane, pe bază de rezervare, iar prețul pornește de la 45 de lei/persoană și include vizitarea cramei și a domeniului Vila Dobrușa.

Crama LacertA

Fințești, Buzău


Crama LacertA se întinde de-a lungul a 82 de hectare de podgorie în Dealu Mare, zonă recunoscută atât pentru poziționarea sa privilegiată (Paralela 45, celebra paralelă a vinului pe care se află și Piemont sau Bordeaux), cât și pentru cei 7000 de ani de istorie a vinului.


Toamna lungă și însorită, aerul tare și colinele înțesate de viță de vie fac din LacertA o experiență pe care nu o vei uita prea curând. Iar când te așteaptă numeroase varietăți de vinuri roșii, albe și rose, precum și colecții speciale de vinuri-campion, nu îți rămâne decât să pornești la drum. Prețul unei degustări pornește de la 39 de lei pentru 3 dintre cele 20 de varietăți de vin disponibile.

Crama Tohani

Gura Vadului, Prahova


La doar o ora și jumătate de București, întinsă pe șapte dealuri însorite, via de la Tohani este o adevarată oază de liniște și conxiune cu natura. Tohani a cunoscut o lungă istorie, dovadă fiind documentele care atestă existența podgoriei din 1773. Apogeum sau Flori de Gheață sunt două dintre vinurile reprezentative ale cramei Tohani pe care nu trebuie să le ratezi.

Crama Rasova

Cernavodă, Constanța


În apropiere de Autostrada Soarelui, la ieșirea Cernavodă, crama Rasova se întinde pe un areal de 50 de hectare. Principalele soiuri de struguri cultivate aici sunt Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Cabernet, Syrah și Pinot Noir, pe care le poți savura urmărind cursul Dunării de pe terasele însorite ale cramei.


Experiența Rasova începe cu un tur ghidat al cramei, în care poți urmări întregul proces de creație a vinului, și se încheie, așa cum se cuvine, cu degustarea a trei sau mai multe vinuri tinere asociate cu brânzeturi românești, fructe proaspete și uscate. Prețurile încep de la 60 lei/persoană.

Crama La Salina

Turda, Cluj


Așa cum o sugerează numele cramei, podgoria este amplasată în imediata apropiere a Salinei Turda, mai exact pe Dealurile Durgău, zonă cu tradiție seculară în viticultură. Fiind totodată o zonă cu o puternică vocație pentru vinuri albe, La Salina propune vinurile ISSA care aduc un omagiu tradițiilor milenare formate aici, încă de când localitatea purta numele de Potaissa.


Departe de forfota orașelor și destul de aproape de liniștea rurală, la Salina poți degusta vinurile podgoriei, dar și preparatele transilvănene gătite la restaurantul lor. Iar pentru degustările „în tihnă”, recomandăm să rămâi peste noapte la pensiunea cramei.

Nu uita să le spui și prietenilor tăi!

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.