
De Mădălina Ionescu
E timpul să ne protejăm și împotriva luminii albastre
BETTER SKIN
Care este primul lucru pe care îl faci dimineața? Iei telefonul și verifici știrile și social media, abia apoi îți începi ziua, nu-i așa? Apoi, lucrezi la computer, te întorci la scrollat în fiecare pauză, iar ziua se încheie ciclic, cu un serial sau cu încă o sesiune de evadare digitală.
Nimeni nu contestă utilitatea device-urilor din viața noastră, dar adevărul este că lumina albastră emisă de acestea vine cu un preț. În paralel cu pericolul asupra ochilor sau a ritmului circadian, are un impact și asupra pielii, aproape similar cu cel al razelor UV.
HEV/HEVL sau high energy visible light, căci așa se numește spectrul electromagnetic din care face parte lumina albastră, are cele mai scurte lungimi de undă, dar cea mai mare energie. Și, deși dispozitivele noastre emit o cantitate redusă, timpul petrecut în fața lor este cel care face diferența pe termen lung.

Mai exact, patru zile consecutive cu ecranul în față câte opt ore este echivalentul efectului pe care îl produce soarele asupra pielii într-un interval de 20 de minute, la prânz, vara. În plus, se pare că HEV/HEVL produce noi pattern-uri de hiperpigmentare, aspect tern, ton neuniform, riduri adâncite, stimularea inflamațiilor deja existente, putând compromite și bariera de protecție a pielii.
Ce este de făcut? Putem începe cu mici schimbări în practica de folosire a device-urilor: anularea luminii albastre în favoarea celei galbene, scuturi special concepute pentru protecția ochilor și a pielii sau - cea mai bună soluție - reducerea timpului petrecut în fața ecranelor. Apoi prin adaptarea ritualului de skincare.
Cum HEV/HEVL și soarele emit o anumită cantitate de lumină albastră, SPF-ul rămâne Sfântul Graal, cu mențiunea că filtrele chimice nu pot proteja îndeajuns - deci optează pentru cele minerale, ideal cu adaos de oxid de zinc. Unele creme cu SPF conțin deja și filtru HEV, dar dacă nu îți sunt la îndemână, o altă variantă bună este o formulă colorată cu spectru solar. Pentru o protecție completă, bazează-te și pe antioxidanți ca vitaminele C & E și pe măști pentru ochi.
Câteva produse de îngrijire din artileria noilor mele descoperiri, pe care merită să le încerci și tu, în cele ce urmează.

Fluid protector 360° Mineral Tolerance, Heliocare, 96 lei

Fluid anti-age Mesoprotect Mineral Matt, Mesoestetic, 191 lei

Cremă Cram Session Blue Light Blocking, Higher Education, 190 lei

Loțiune Resist Super-Light Daily Wrinkle Defense, Paula's Choice, 178,50 lei

Serum antioxidant Pure Vitamin C 10, La Roche-Posay, 161,99 lei

Serum Blue Light Protection, Chantecaille, 788 lei

Plasturi de ochi De-Puffer + Brightener Eye Pads, Artistry Studio, 154,09 lei
Created with Newsroom AI
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.