
Emilia Barbu
24 Ianuarie 2019
e scris în stele: Haute couture și astrologie
Preferatele noastre de la Săptămâna Modei Haute Couture. Dacă ar fi zodii.
Pentru că, vedeți voi, haute couture-ul și astrologia au multe în comun.

Pentru că ambele sunt absurde, superbe, iraționale, cu toane, când spectaculoase, când retrograde.
În plus, ambele urmăresc un calendar foarte precis în ciuda naturii lor destul de volatile.
Să trecem însă la fapte (și preferate), până nu ne prinde Mercur Retrograd din urmă!

Balmain
Berbec
Încăpățânată și fresh se aruncă înainte exact ca această primă colecție couture semnată de Rounsteig pentru Balmain. Un concentrat de energie (poate un pic cam prea mult așa de dimineață?), un strop de nonconformism și determinare maximă ascunsă după ochelari care cel mai probabil au raze X. Știi că o să te arzi, dar ești atras/ă iremediabil de ea.

Guo Pei
Taur
Salut, Venus în solzi! A comandat cineva o porție sănătoasă de hedonism și încăpățânare? Pentru că iată-ne aici, printre tradiții și opulență, mâneci de kimono, materiale somptuoase și...am menționat deja tradițiile, nu? Unde este cel mai apropiat restaurant stelat în care să-ți faci o astfel de intrare?

Maison Margiela
Gemeni
În sfârșit, o reprezentare fidelă pentru toate personalitățile multiple, indeciziile de moment, indeciziile de durată și în general pentru fiecare idee care îți trece prin cap cu o viteză minimă de 3.000 km/h în paralel cu toate celelalte în cursa nebunească numită nu doar dorință, dar și „cu ce mă îmbrac azi?” Galliano îți este alături cu fiecare răzgândire la proba de sută de metri garduri. Din toate unghiurile și punctele de vedere. Un Picasso al hainelor!

Giambattista Valli
Rac
O carapace mai frumoasă de atât nici că se putea! E ca și când ai sta acasă și ai despica firu-n patru în mod sensibil și ai ieși totodată în oraș, arătând fabulos, ceea ce este o performanță la care ai visat toată viața! Apoi, drama. DRAMA! Este reîncarnarea unei eclipse de lună plină roșie într-o piesă de haute-couture!

Valentino
Leu
Salutare, regină a junglei, cât pe ce să nu te vedem! (nu a spus nimeni, vreodată). Genele din petale reprezintă fix lucrul care lipsea din viața ta deja spectaculoasă, așa astrele nu doar că-ți zâmbesc, dar îți mai fac și cu ochiul! Cum să nu torci ca o pisică supradimensionată și fericită?

Armani Prive
Fecioară
Madonna și „Like a virgin” pe fundal, alb pristin, zero cute și un voal care dezvăluie singurul lucru în care crezi cu adevărat: perfecțiunea. Desăvârșirea. Simplitatea. Ordinea. Stârpirea microbilor. Salvarea copiilor. OK, există mai multe lucruri în care crezi cu adevărat. Toate, însă, sunt duse la rang de artă și asta este tot ce contează.

Viktor & Rolf
Balanță
Diplomația în persoană are acum un purtător de cuvânt fără cenzură, dar cu mult (muuuuult) tulle, să aterizeze pe moale replicile tăioase. A venit momentul ca acel deget mijlociu să fie arătat cu grație, eleganță și o manichiură perfectă întregii lumi. Lumea a luat act, internetul a explodat, iar tu îți strigi pisica ba Viktor, ba Rolf. Important e că răspunde.

Alexandre Vauthier
Scorpion
Ești sexy: o știi tu, o știm și noi, clar o știe și Alexandre Vauthier acum. E simplu să stârnești o intrigă, e suficient să privești acele mâneci, să tragi de acele panglici și să arunci o privire secretoasă peste umăr. Dar cui îi explicăm noi aceste lucruri?

Dior
Săgetător
De la tras cu arcul la acrobații e o cale foarte scurtă și apoi dacă e pavată cu fire aurite și straturi friovole de tulle, atunci bal să fie! Important este că ai libertate de mișcare (și de gândire) chiar și într-o piesă Dior, iar la urma urmei ce sens are să îți dai demisia ca să devii freelancer când poți fugi cu circul?

Givenchy
Capricorn
Pentru că totul este despre control și nu mai are nimeni timp și răbdare (sperăm) pentru zeci de nuanțe indecise de gri. Pentru că un astfel de outfit vine la pachet cu sunete de bici pe fundal: te poți oricând baza pe el, e sobru, e elegant și poți fi sigură că după reverul alb perfect aranjat e o lume întreagă de propuneri indecente.

Schiaparelli
Vărsător
Cineva trebuia să ia la propriu treaba cu astrologia, și cine altcineva dacă nu extraterestrul horoscopului? Pene, puf și hărți ale cerului purtate cu naturalețea și independența care te-au consacrat în întregul sistem solar: lux interstelar!

Iris Van Herpen
Pești
Unde de apă asortate la valuri de stări schimbătoare și o lacrimă de sclipici ce strălucește mereu nostalgic într-un colț de ochi? Sirena din tine, conectată mai degrabă la vibrațiile universului decât la internet, se simte, în sfârșit, înțeleasă. Chiar dacă de către o haină (dar ce haină!)

That's a wrap!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.