
Emilia Barbu
9 iunie 2019
Dolce Far Niente: vacanțe fără obligații
De câte ori nu ți s-a întâmplat să te întorci mai obosită dintr-o vacanță? Să alergi de colo-colo, cu planuri, cu hărți, cu trasee, locuri de bifat, experiențe must-have și totul documentat cu precizie pe Instagram?
Am ajuns să fim eficienți și productivi până și în vacanțe. Înțelegem că nu putem să ne luăm cu toții vacanțe de cel puțin 3 luni pe an (deși nu, nu înțelegem EXACT de ce), dar nici să alergăm după cadrul perfect într-un city-break nu se cuvine.

Așa că ne-am gândit la niște locații în care să te retragi, și în care măcar să nu ai nimic altceva de făcut. Nu trebuie decât să te relaxezi și să tragi cu urechea la conversațiile dintre pensionarii de la masa de lângă. Plictiseala este o artă, la urma urmei!

Spania
SITGES

E un loc în care să (re)citești Cella Serghi până te ia cu leșin. Totul arată perfect și adorabil, pare ba că ești în Grecia, ba în Spania, ba în Maroc, în fine, esențialul este că există niște scări ca de palat care coboară în mare. Exact. Și dacă te strecori un pic în afara sezonului, o să ai și loc să te plictisești berechet.

O fi rău?

România
2 Mai

Maiami vice
Exact, în loc de Vamă ia și încinge un ping pong într-o baracă la drumul mare, unde un Nea Cais o să îți ceară niște mărunțiș de plătit pe oră, stând cătrănit într-o bucătărie. Dacă nici asta nu e poezie, atunci nu știm ce e. Stropește cu un șpriț la Micul Golf și în general lasă-te sedusă de nimicul pe care îl ai de făcut.

Asta ca să nu mai spunem că au apărut și astfel de case de vacanță, dacă ți s-a luat de stilul vag rural.

italia
Masseria Moroseta

#fărăfiltru

AICI CREDEM CĂ NU MAI ESTE CAZUL SĂ ADĂUGĂM NIMIC.
Decât că această minune se găsește în Puglia, undeva lângă o livadă de măslini.
#kbye

Grecia
Folegandros

Splendida izolare
Și ce dacă aici se trimiteau prizonieri încă din timpurile Imperiului Roman? Înseamnă că insula de aproape 32 km² e atât de bine ascunsă că s-ar putea să nu te găsească nici măcar notificările de pe telefon! Tratează-te cu multă stâncă, multă apă, soare și niște mâncare bună. Plus pisici. Și capre. Plictis asigurat, spirit relaxat! Nu te opune!


Portugalia
Ferragudo

LA pescuit
Ferragudo e un orășel de pescuit în Algarve, micuț, cochet, din care nici nu știm exact de ce ne-am obosi să ne întoarcem. Apoi nevastă de pescar portughez nu sună neapărat rău, dacă stăm să ne gândim.

Tudo bem.

Thanks for reading!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.