Care sunt temele pe care le-ai abordat, până acum, în textele tale și cum le-ai ales? ___

Mihaela Michailov: O temă care m-a preocupat foarte mult a fost cea a violenței în școală, pe care am dezvoltat-o în spectacolul „Copii Răi”, care a avut premiera la Teatrul Luni de la Green Hours în 2011, și pentru care am început să lucrez în 2010, cu actrița Katia Pascariu și cu regizorul Alexandru Mihăiescu.

___

Mihaela Michailov: E un spectacol care a circulat destul de mult și mi se pare că nu și-a pierdut actualitatea, pentru că iată, tema bullying-ului e din ce în ce mai presantă și foarte puțin explorată pe bune la nivelul unor soluții concrete.

___

Mihaela Michailov: Mai târziu, în 2014, cu puțin timp înainte de deschiderea Centrului de Teatru Educațional Replika, am lucrat împreună cu Radu Apostol și actorii Katia Pascariu și Alexandru Potocean la „Amintiri din Epoca de Școală”, un spectacol care pornește de la amintiri personale legate de universul școlii, realizat în parteneriat cu Teatrul de Comedie.

___

Mihaela Michailov: După deschiderea Centrului, am continuat în direcția asta educațională. Am lucrat mai întâi la „Maskar”, un spectacol despre perspectiva noastră, a ne-romilor, legată de comunitățile rome, despre felul în care ne situăm în raport cu diferitele forme de discriminare perpetuate, care are la bază o documentare făcută în comunități rome din Alexandria și Turnu Măgurele.

___

Mihaela Michailov: Apoi am lucrat la „Familia fără Zahăr”, creat în urmă cu doi ani și co-produs de Teatrul Mic, versurile și muzica au fost realizate de trupa Fără Zahăr. Este un musical în care abordăm diferite perspective ale istoriei familiei, o temă atât de vulnerabilă, care naște atâtea controverse și pe care se pune atât de multă presiune în prezent. Ce mi se pare relevant este că multe dintre spectacole s-au născut, de fapt, din spectacole anterioare. A existat o continuitate tematică de la un spectacol la altul.

___

Mihaela Michailov: După ce am făcut „Amintiri din Epoca de Școală”, care punea foarte mult accent pe perspectiva elevilor legată de școală, ne-am dat seama că ne dorim să investigăm mai mult rolul, poziția și perspectivele profesorilor, și așa a apărut cel mai recent spectacol al nostru, „Limite”, care a avut premiera anul trecut și a fost selectat în Festivalul Național de Teatru.

___

Mihaela Michailov: E un spectacol prin care am încercat să deschidem o discuție mai amplă despre dificultăți cu care se confruntă educația: de la diverse tipuri de inechitate, birocrație, finanțare precară, lipsa totală de încredere în profesoare și profesori, la chestionarea autorității, la lipsa unei educații incluzive etc.

___

Mihaela Michailov: Cel mai recent spectacol la care am lucrat, „Toată liniștea din lume”, reflectă situația părinților care au copii cu tulburări din spectrul autist. Numărul copiilor cu tulburări din spectrul autist crește de la an la an, iar sistemul este foarte puțin pregătit, nu reușește să integreze toate problemele asociate acestui fenomen.

Care crezi că sunt problemele cele mai mari cu care se confruntă sistemul educațional din România și cum poate veni teatrul în întâmpinarea lor? ___

Mihaela Michailov: În primul rând, din interviurile pe care le-am făcut cu zeci de profesoare și profesori, mi-am dat seama că există un permanent clivaj între nevoile profesorilor, nevoile părinților și nevoile copiilor.

___

Mihaela Michailov: Se vede scindarea asta foarte mare și încercarea fiecăruia de a-și impune autoritatea și de a trasa o unică direcție de abordare. Până la urmă, educația e un teren de luptă comună. Nu poți să analizezi educația doar la nivelul de performanță școlară sau la nivel de topuri ale liceelor, pentru că de fapt educația este o sumă mult mai profundă și complexă de determinări.

___

Mihaela Michailov: Toată inegalitatea socială pe care o vezi reprodusă în sistemul de educație, lipsa accesului la educație, faptul că devine foarte greu pentru un copil care se naște în momentul ăsta într-un sat în care nu există o școală să termine cele 12 clase, faptul că valoarea actului pedagogic a scăzut și pentru că e o foarte mare devalorizare a rolului profesorului, faptul că nu există niciun fel de stimulare a profesorilor să se ducă spre zonele rurale, sunt aspecte care trebuie privite împreună.

___

Mihaela Michailov: Lor li se adaugă segregarea și această disparitate continuă între școlile mainstream, de top, care rămân de top și pentru că părinții își permit să întrețină acest top, și cele slab cotate. Ai văzut și tu statisticile despre cei peste 50% dintre copiii din România care se culcă fără să mănânce seara. Lucrurile astea țin tot de educație, pentru că educația înseamnă economie, o infrastructură a transportului, o politică foarte clar direcționată într-o zonă de reducere a inechităților.

___

Mihaela Michailov: Într-un astfel de context, teatrul educațional aduce un teritoriu afectiv și reflexiv de implicare în dezbaterea problemelor cu care se confruntă educația și un spațiu în care copiii și adolescenții se pot simți mai bine reprezentați. E nevoie de un teatru care să le aparțină tinerilor, să-i reprezinte direct și să nu reproducă ierarhii.

___

Mihaela Michailov: Teatrul educațional creează laboratoare de imaginare a unei lumi mai echitabile. Copilul vede și simte cum ar putea fi o lume mai empatică, mai solidară. Vocația teatrului educațional e una de pregătire existențială emoțională și de transformare colectivă.

___

Mihaela Michailov: Teatrul educațional pe asta mizează, pe un tip de artă a deschiderii generoase și empatice către copii și adolescenți și către nevoile lor fundamentale. E un teatru în care poveștile lor de auto-reprezentare devin puternice prin limbajul și sensibilitatea lor, prin ceea ce vizibilizează, explorându-le vulnerabilitățile și proiecțiile.

Don't forget to share!