Așa au apărut inițiative precum civicON, un „festival de atitudine” ori Școală de vară liberă, prilej de întâlnire dintre artiști, activiști, jurnaliști și adolescenți. Sau Gen, o revistă în care tineri curajoși deschid minți și duc discuțiile despre egalitate de gen, activism și LGBT mai departe, în școli, licee și universități.

Sau „Ghidul ilustrat al comunismului românesc”, un prilej de conversație despre perioada de dinainte de ‘90 și mitul pe care încă îl mai auzim și azi – „era mai bine înainte”. Sau „Rezistenții”, o serie ilustrată de artiști români, menită să spună poveștile celor care s-au opus regimului comunist, și „Dicționarul românesc de criză”, care explică tinerilor termeni din crizele românești post-revoluționare.

În cei patru ani de existență, Forum Apulum au mobilizat oamenii din comunități mici, i-au stârnit să pună întrebări și să ceară răspunsuri, s-au apropiat de tineri și de realitățile lor și, cel mai important, nu s-au dat bătuți oricât de anevoios a devenit drumul.

Diana, cum a luat ființă Forum Apulum și ce te-a determinat să fondezi un ONG care luptă pentru democrație și implicare civică?

Forum a apărut din nevoia de a face ca lucrurile să se miște mai repede. Suntem un grup de oameni sătui să intervină ca pompierii prin proteste de stradă ca să îndrepte lucruri sau să tragă un semnal pentru politicieni. În România, implicarea civică începe acolo unde se pierde speranța că lucrurile se așază pe un făgaș normal, oricât de trist ar suna asta.

De multe ori ne implicăm când simțim că nu mai e nimeni în jur să o facă. S-a făcut la un moment dat un experiment social, în care se analiza cum sar oamenii de pe stradă în ajutorul cuiva care pare rănit sau e căzut; cu cât sunt mai puțini oameni în jur, cu atât responsabilizarea e mai mare pentru că realizezi că nu are cine să ajute. Când sunt mai mulți, treci mai departe, cu gândul că sigur va fi salvat de cineva. Noi am ajuns să simțim că nu mai sunt prea mulți în jur și trebuie să ajutăm.

A existat un anumit moment pentru tine în care ai decis că trebuie să iei acțiune sau a fost vorba de o sumă de motive?

Momentul în care între mine și stat s-a rupt ceva a fost Colectiv. Nu eram prima dată pe stradă la un protest, dar a fost primul impuls care mi-a declanșat o urgență interioară de a forța o îmbunătățire a țării ăsteia. Deși sunt născută în comunism și am văzut prin ecranul televizorului mineriade și toată zbaterea politică din România, momentul Colectiv a fost cel în care contractul meu cu guvernanții s-a rupt și am intrat practic într-o stare în care triggerul care s-a dovedit a fi OUG 13 devenise inevitabil.

Iar după acest ultim pas, mi-a devenit foarte clar că nu pot continua să trăiesc în România fără să pun ce resurse și abilități am într-un proiect care să grăbească schimbarea.

Acum că s-au împlinit patru ani de Forum Apulum, cum vezi tu parcursul? De ce ești cel mai mândră?

E o călătorie foarte imprevizibilă și care îmi dă, când mă uit înapoi, o ușoară spaimă de cât curaj și câtă încăpățânare au fost necesare pentru a ajunge aici. A fost un drum foarte greu, cu multe momente de îngrijorare și de epuizare, dar după anii ăștia pot spune că a meritat tot. Sunt tare mândră de tinerii care cresc pe lângă noi, de felul în care dau mai departe civismul și trezesc comunități. Sunt mândră de echipa Forum, de colegii mei care rămân pe baricade oricât de greu e, oricât de improbabil pare drumul nostru.

Nu mai suntem doar o echipă, am devenit o familie și învățăm zi de zi să fim acolo unul pentru altul și să nu ne dăm bătuți. Lecția mea din toată povestea este să fim cât mai autentici în tot ce facem, să nu ne ferim de vulnerabilitate, de a spune când e greu oamenilor de lângă noi sau celor care ne văd doar online, să ne bucurăm de victorii, oricât de mici ar fi și să înțelegem că civismul începe cu a-ți păsa de oamenii de lângă tine, oricât de sentimental ar suna asta.

Cum arată civismul în România?

Deloc grozav. Valul de după OUG 13 a trecut, s-au trezit mulți oameni, ca noi, care s-au implicat, dar am și pierdut mulți oameni care au trecut din societatea civilă în politică. Iar pentru un domeniu atât de fragil precum cel al activismului „pe bune”, nu doar pe hârtie, fiecare om pierdut se simte groaznic de tare. Și nu ne permitem să așteptăm o altă catastrofă care să trezească civic oamenii.

Cred că există un mare risc de plafonare pentru ONG-urile civice din România, mai cred că oamenii simpli vor să se întoarcă la viețile lor și să nu mai fie atenți la guvernanți, iar dacă e ceva periculos pentru democrație, e liniștea civică. Sincer sper să nu intrăm în amorțire din nou și să pricepem și noi, ca societate, că activismul nu e doar o intervenție de urgență, e ceva ce trebuie să devină parte din firescul vieții. Mă întristează când văd atâtea zone din țară unde nu se mișcă lucrurile, la fel cum mă întristează când văd asociații care fac proiecte fără a pune suflet în ele, doar să dea bine pe foi sau pe social media.

Dar compensăm cu oamenii, nu puțini, din diverse colțuri ale țării, care nu se dau bătuți și continuă să lupte, cu bani de acasă de multe ori, ca să schimbe comunități. Oamenii ăștia fac să merite totul, doar că sunt puțini și tot mai obosiți, iar pentru mulți din sector, ideea de a întinde o mână de ajutor celor noi este străină. Nu putem spune că suntem societate civilă dacă nu învățăm să lucrăm împreună.

Anul trecut a fost un prilej tare bun să ne așezăm niște gânduri, noi ca activiști, iar în perioada următoare cred că se vor cerne și mai tare rândurile. Dar dacă e o întrebare pe care cred că trebuie să ne-o punem fiecare dintre noi, cei care suntem implicați civic, este dacă facem ce e nevoie să se facă sau facem ce dă bine să facem. Asta ar trebui să fie întrebarea cu care ne evaluăm proiectele și ideile.

Cum pregătiți voi noile generații de cetățeni informați și implicați?

Noi tratăm tinerii ca pe niște prieteni, parteneri. Încercăm să găsim căi de comunicare cu ei cât mai apropiate de realitățile lor. Nu îi pregătim propriu zis, ci încercăm să îi expunem la cât mai multe persoane interesante, la proiecte, ocazii de a se face auziți. Suntem o punte între diverse bule din România, și din afara ei mai nou, și învățăm cot la cot cu tinerii despre cum să ajutăm mai eficient comunitățile.

La capitolul îngrijorări, personal am simțit de ceva timp că va veni un val extremist peste noi din zona tinerilor. Am estimat că va lovi prin 2024, dar deja se face simțit mai real, accelerat de către pandemie. Iar valul se formează pe fondul lipsei de comunicare între generații, între diverse Românii, între diverse bule. Și cam de aici vom porni toate proiectele și gândurile noastre din acești ani: „Cum facem să ne ascultăm unii pe alții?”

Care sunt obstacolele de care vă loviți cel mai des?

„De ce faceți voi asta? Ce vă iese la faza asta?” – acestea sunt întrebările pe care le-am primit frecvent de-a lungul anilor, pentru că mulți oameni nu înțeleg ideea de a-ți investi timpul în proiecte în care crezi, care nu vin mereu cu recompense financiare. E un obstacol care nu ne mai demoralizează acum, dar care ne arată cât de mult mai avem de muncit pentru a normaliza implicarea civică. Iar un alt obstacol major e rigiditatea, atât din instituții, cât și din unele ONG-uri, care pornesc totul de la ideea că „așa se fac lucrurile”.

Încremenirea asta într-un stil de a acționa care reduce accesul oamenilor noi apare din teama că vor lua locul celorlalți sau fondurile celorlalți. E o mare, mare problemă asta, modul în care oamenii se uită de sus la cei noi din domeniu și își justifică autoritatea prin vechime.

Suntem dezavantajați față de ONG-urile mai vechi din București, noi și majoritatea asociațiilor din provincie, iar asta ne face să fim nevoiți să muncim de două ori mai mult. Dar marele nostru avantaj este că, trăind în comunități mici, noi și tinerii cu care lucrăm din toată țara ne ancorăm percepția asupra lumii în realitățile de la firul ierbii. Și asta ne facem să ne încăpățânăm și mai tare să muncim, pentru că înțelegem cât de mare e nevoia de a forța schimbarea, atât în stat, cât și în comunități sau ONG-uri.

Ce planuri mai aveți pentru anul acesta?

Anul acesta vom lansa proiectul internațional Fellowship of Questions, care cuprinde exact comunicarea între bule diferite, cum ne propuneam de la început, proiect în care colaborăm cu colegi din Marea Britanie, Germania, Serbia și Portugalia. Este primul nostru mare proiect internațional care se va derula timp de doi ani în toată Europa și suntem tare mândri că am reușit să facem acest pas.

Vom relua proiectul „În Centru”, podcastul găzduit de Teodor Tiță și realizat cu sprijinul Digital Communication Network și Friedrich Naumann Foundation, care va deveni mai mare și va continua să pună întrebări mai mult sau mai puțin incomode oamenilor momentului. Mai lucrăm la o istorie a mișcărilor civice, care să devină o unealtă pentru profesori și elevi, și vom extinde proiectele din zona de combatere a dezinformării.

Articol apărut în numărul de primăvară/vară 2021 Glamour.

Scopul cel mai mare este să ascultăm și să înțelegem mai bine cum ne-a schimbat pandemia, cum ni se reașează comunitățile în noua realitate și cum să avem grijă să oprim derapajele care ar putea afecta democrația într-un fel sau altul.