
Amalia Dobre
Eco Files
Designeri care creează haine noi din haine vechi
_
Industria textilelor ocupă în acest moment locul doi, după industria petrolieră, pe lista mondială a responsabililor de rata alarmantă a poluării. Are în „palmares“ 20% din totalul risipei de apă și consumă mai multă energie decât industria aviației și a transporturilor navale la un loc.
Cu alte cuvinte, se cer soluții pentru diminuarea poluării și a risipei și o automatizare a consumului conșient.
_
Iar o parte dintre soluțiile la aceste probleme vine chiar din interiorului „motorului“ care le creează – cum este cazul designerilor și a companiilor care refolosesc haine uzate sau reciclate ca potențial răspuns la situația îngrijorătoare a risipei de textile rămase în urma producției și a resturilor de haine nevândute sezon după sezon.

Raeburn
_
Christopher și Graeme Raeburn, frații din spatele brandului, sunt preocupați de găsirea unor metode noi de reciclare, de refolosire a materialelor și de durabilitatea unei piese. În atelierul lor din Hackney, Londra, deconstruiesc saci de dormit, pături, haine de tot felul și le transformă în piese care, odată cumpărate, vin la pachet cu serviciul de „mentenanță“ pe viață.


_
Dintr-un studiu Pulse Report din 2017, reiese că doar 8% din resturile de haine sunt refolosite și 10% reciclate, în timp ce 27% sunt incinerate, iar mai mult de jumătate (57%) ajung la groapa de gunoi.

E.L.V Denim
_
Pus la cale de stilista Anna Foster, E.L.V Denim refolosește haine din denim din stocuri nevândute pentru a crea jachete, pantaloni și cămăși.

Le găsești pe elvdenim.com, dar și pe net-a-porter.com, selfridges.com sau shopbop.com


Bethany Williams
_
Folosește materiale reciclate sau organice pentru fiecare piesă din colecțiile ei. Spre exemplu, piesele din denim din colecția de primăvară-vară 2018 au fost create din pantaloni din denim reiclați, puloverele, din alte pulovere reciclate, iar nasturii au fost sculptați de mână din crengi de mesteacăn.

Pentru colecția menswear pe care a prezentat-o acum câteva zile la London Fashion Week, Bethany a creat trei piese dintr-o prelată: o parka lungă, o vestă și o pereche de pantaloni.



Ferencz Borbala
_
Pe Ferencz Borbala o știi de la DIPLOMA, RDW sau de pe Instagram. Creează cercei din plastic reciclat și haine din resturi de materiale și din alte haine găsite în flea markets și magazine second hand.

Cerci din plastic reciclat Borbala, bandofcreators.com
110 lei

Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.