De Alina Vîlcan

»

Debut

Antonia Mihăilescu și-a adunat poemele din liceu și din facultate într-un prim volum

Cum se construiește o carte de debut și care sunt poveștile din spatele textelor unor prime volume individuale? Trei autoare - Ema Stere, Maria Orban și Antonia Mihăilescu - ale unor cărți de debut pe care le-am remarcat ne povestesc cum au început să scrie literatură.

Antonia Mihăilescu: „Poezia a apărut atunci când am realizat că se poate mai mult, că ne-am putea transpune în imediata realitate, iar butonul de EXIT ar fi înlocuit de închiderea cărții. Că literatura nu se oprește în manualele de la școală, trecute prin atâtea mâini. Provocarea a apărut atunci când am vrut să caut mai departe de atât.

Când aveam trei-patru ani, bunica îmi cânta înainte să adorm poeziile lui Eminescu. Avea un întreg repertoriu și aproape mereu venea cu ceva nou, iar pe la cinci ani deja recitam prin casă. Chiar am o amintire funny. Țin minte că eram în bucătărie și mă cățărasem pe o masă, să mă vadă bunica că am învățat poezia. Ea își căuta de zor geanta – voia să plece în oraș.

Eu insistam și insistam. La sfârșitul poeziei, bunica s-a nimerit fix în fața mea, așa că, pentru un efect mai puternic, i-am sărit în spate. Noroc că bunica are ceva mușchi și eu eram destul de anemică, că altfel...

Și în ziua de azi bunica a rămas fanul meu numărul unu. Are o bibliotecă imensă și, când mai descoperă o carte faină, o citește și apoi mi-o trimite. Acum a descoperit și varianta cărților în PDF, conversația noastră e plină de ele. Of course, nu-i pot exclude pe mama și tata, care mi-au suportat toate nopțile cu lumina aprinsă în camera mea, diminețile cu muzica dată la maximum, banii cheltuiți pe cărți și toată afecțiunea de care are nevoie un copil agitat, cu apucături care mai de care.

În mare parte în asta a constat începutul. Universul s-a lărgit undeva prin clasa a VIII-a, când l-am descoperit pe Mircea Cărtărescu. Începusem să am câteva „tentative” de poezie, ca să spun așa. Ei bine, de aici lucrurile și-au urmat singure calea. În clasa a X-a am nimerit parcă dintr-o totală întâmplare fericită a sorții la o Seară de Poezie a Casei de Poezie Light of Ink (pe atunci Clubul de PoezieAlecart). În sală plutea în aer o atmosferă de relaxare pe ritmuri de Lo-fi.

O cutie de Chokotoff (bomboane șmechere la vremea aia, ce mai) circula dintr-o parte în alta a mesei și proful Cîrstian tocmai împărțea niște volume de poezie. Știu că acolo am văzut prima dată nume precum Svetlana Cârstean, Claudiu Komartin, Medeea Iancu, Octavian Soviany, Angela Marinescu, Radu Vancu.

În scris căutam accesarea unor realități văzute în alte nuanțe, a unor senzații atât de puternice, încât poți ajunge la ele doar psihic. Am auzit vorbindu-se foarte mult despre terapia prin poezie. În general, cred că toate formele de artă pot fi folosite ca metodă de terapie, de descătușare. Așa e și cu poezia.

Deseori, după ce scriu mă îmbrățișează o liniște moale ca o pătură de aer. Dar procesul în sine e tulburător de plăcut-dureros. Mai întâi e nevoie să acumulezi tristeți și bucurii, în fine, material de scris, apoi să le permiți să fie eliberate, scoase și aruncate-n lume.

Volumul meu, adică „note din secolul kitsch”, este împărțit în patru „zone”: „hachiko”, „corpus diaboli”, „post-restant” și „crăciun negru”. Textele sunt culese și adunate din toată perioada liceului și din primul an de facultate. Am aflat că am câștigat premiul concursului de debut în poezie Alexandru Mușina în perioada în care citeam Michel Houellebecq, „Posibilitatea unei insule” și știu că mi-a rămas în minte multe zile citatul ăsta care, până la urmă, a ajuns și motto: „Orice emoţie e kitsch, aproape prin definiţie; şi la fel orice reflecţie şi, într-un sens, orice acţiune”.

Înainte de a ajunge la „notele kitsch”, am avut ocazia să public și în reviste, și în antologii, treabă care m-a ajutat mult ca exercițiu. Până la urmă, e foarte important să citești mult și mai apoi să scrii. Debutul în volum individual a venit ca un șuvoi de fericire peste mine. Nu mă așteptam să câștig Premiul Mușina. Însă nici nu pot spune că viața mea s-a schimbat radical, după ce s-a întâmplat treaba asta.

Da, e minunat să poți ține în mână cartea, da. Cartea cu textele tale adunate frumos, pe care să scrii autografe. Acum și aici țin să le mulțumesc lui Teodor Dună, pentru atenția oferită selecției textelor, și Andrei Rotaru, pentru un plan de marketing excelent, întregii echipe de la Tracus Arte. Profului Cîrstian & Casei de Poezie le rămân veșnic îndatorată. La fel de mult mă bucură și când primesc mesaje de feedback de la cititori. Simt că se formează punți neimaginate vreodată. Despre asta, în „note kitsch 2”.