
Irina Munteanu
Obsessed
De ce o iubim pe Hunter Schafer, starul din serialul „Euphoria”
_
Încă de la primul episod, serialul HBO „Euphoria” ne-a trecut prin toate stările și extremele și ne-a făcut să așteptăm fiecare episod cu sufletul la gură.

Însă pe lângă cinematografia, cadrele nocturne și neonele care ni s-au întipărit pe retină, personajele și parcursul lor sunt cele care te vor lăsa fără suflare.
„Euphoria” este produs de Drake, iar în centrul acțiunii se află Zendaya, așa că totul conspiră ca tu să ai în fața ta unul dintre cele mai bune seriale de anul acesta. În toată această euforie, cine ne-a atras cu adevărat atenția este actrița Hunter Schafer, în rolul lui Jules.

În vârstă de 20 de ani, Hunter Schafer este un nume de care îți promitem că vei mai auzi.
Femeie trans, model și actriță în plină ascensiune, Hunter este și o activistă pentru drepturile comunității LGBTQ.
În „Euphoria”, Schafer joacă rolul unei adolescente transgender.
Lucru pe care ai foarte rar ocazia să îl vezi pe micile ecrane, cu atât mai puțin atunci când personajele trans sunt interpretate chiar de către actori trans.

Ca în cazul majorității personajelor din „Euphoria”, totul pleacă de la sau se învârte în jurul unei traume. În secvențe uneori greu de urmărit, Jules pare că încearcă să evadeze constant din viața ei, iar într-un final leagă o prietenie cu Rue, care rămâne singurul ei aliat.

În viața reală însă, Hunter este mult mai vocală.

În 2017 dădea în judecată statul Carolina de Nord ca reacție la o lege discriminatorie.
În urmă cu doi ani, statul american aproba legea conform căreia toaletele publice pot fi folosite numai pe baza sexului trecut în certificatul de naștere.
Într-un eseu pentru revista I-D, Hunter explica riscurile la care sunt supuse persoanele transgender din cauza acestei legi - de la aresturi la hărțuire și posibile violențe. Între timp, legea a fost parțial abrogată din cauza boicoturilor.

Actrița a debutat ca model în 2018 la New York Fashion Week.
Iar de atunci a defilat pentru nume importante ca Dior, Versace, Marc Jacobs și alții. În plus, ne-am îndrăgostit iremediabil de stilul ei vestimentar și suntem mereu cu ochii pe fotografiile ei de street style pentru inspirație.




Dar și pe alegerile sale de beauty care ne inspiră de fiecare dată.
Atât prin machiajul realizat de Doniella Davy în „Euphoria”, care merită un cult doar al său, cât și în afara serialului.
Încheiem scrisoarea de dragoste către Hunter Schafer cu o trimitere către Instagramul ei. Cu plăcere!

Spune-le și prietenilor tăi!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.