Uitându-mă prin garderoba mea, mi-am dat seama că am fost foarte strângătoare cu piesele „rare“, piesele pe care nu le-aș purta zilnic sau pe care le-aș purta doar la ocazii cu dress code-uri atipice. E drept, în timp, mi-am transformt garderoba și într-o sursă bună pentru shooting-uri.

Am de exemplu și pantofi care nu sunt numărul meu, mă uitam zilele trecute la o pereche de pantofi nr. 37 (eu port 38,5) cu siluetă de anii ’20 și aspect de piese de muzeu, cumpărați tocmai pentru că poate la un momentat dat îi voi folosi într-un editorial – și nu e caz singular. Mai sunt acolo și rochii, jachete și trenciuri din piele, pe care nu le-aș purta (cel puțin nu acum), dar care sunt convinsă că îmi vor folosi la un moment dat.

Și ajungem la întrebarea căreia am început să-i caut rezolvare ceva mai gândit, mai organizat. De ce mă îmbrac mereu cu aceleași câteva piese basic?

OK, pe undeva pe aici e și lipsa ocaziilor din această perioadă și rularea ca într-un loop și într-un fel de exclusivitate a pieselor casual, de mers la poștă, la piață etc. Dar nu e doar asta.

E o obișnuință un pic mai veche. Cumva „uniforma“ a ajuns să delimiteze și să-mi ofere spațiul acela de care am nevoie între ce-mi place să fac și ce-mi place să port. Cu mențiunea că tind mereu să favorizez prima categorie, ceea ce micșorează procentual cât investesc pentru ce-mi place să port. Apoi, în timp, s-au mai adăugat și preocuparea pentru ce și cât consum și au început să cântărească mai mult obiceiurilor zilnice, drumurile pe care le am de făcut, confortul etc.

Deși mă preocupă să analizez de ce e așa, n-aș schimba asta, cel puțin nu acum. Ce am observat însă că tind să fac acum e să rafinez și să reconfigurez cele câteva piese pe care le rulez, cât să pot să adaug detalii care să mai dea de gol din când în când câte o obsesie personală dintr-o perioadă.

on my wish list