Irina Munteanu

11 februarie 2019

De ce au stârnit Premiile Grammy mai multe critici negative decât de obicei

Momentele dramatice nu lipsesc din gala premiilor Grammy, iar anul acesta nu face excepție. Ba din contră, ediția din 2019 a stârnit chiar mai multe critici și nemulțumiri din partea artiștilor nominalizați și nu numai.


Nu vom comenta colaborarea dintre Post Malone și Red Hot Chili Peppers pentru că în acest caz, cuvintele chiar sunt de prisos, însă vom nota marile absențe, dar și prezențele care au spus ce au avut de spus și au supărat astfel Academia.


Dar înainte de toate, să începem cu un moment pozitiv - apariția pe scenă a lui Michelle Obama, însoțită de Lady Gaga, Jada Pinkett Smith, J. Lo și Alicia Keys, care au povestit pe rând ce înseamnă muzica pentru ele.


„Muzica ne ajută să ne împărtășim durerile, speranțele și bucuriile, ne ajută să ne ascultăm unul pe celălalt și să ne deschidem unul în fața celuilalt. Muzica ne arată că totul contează, fiecare poveste din spatele fiecărei voci, fiecăre notă muzicală din fiecare piesă. Nu este așa, doamnelor?”, a spus Michelle Obama.


Când criticile negative au luat locul aprecierilor, producătorii ceremoniei s-au grăbit să se opună acestora și chiar au încercat să le oprească.


În timpul discursului său de acceptare a trofeului pentru cea mai bună piesă rap, Drake a profitat de ocazie să încurajeze tinerii artiști și să le transmită că munca lor nu are nevoie de validare din partea premiilor Grammy. Difuzarea a fost întreruptă înainte ca Drake să își poată încheia discursul.


Prin faptul că a obținut un premiu Grammy abia în 2012 pentru întreaga sa carieră, momentul susținut de Diana Ross nu a făcut decât să confirme spusele lui Drake.


În timpul acceptării trofeului pentru cel mai bun artist debutant, Dua Lipa a făcut referire la comentariul sexist făcut anul trecut de președintele Academiei, Neil Portnow, conform căruia femeile trebuie să devină mai bune. „Bănuiesc că anul acesta chiar am progresat”, a spus artista.


În vreme ce apariția lui Drake a fost apreciată (chiar dacă a refuzat să cânte în seara ceremoniei), pe lista marilor absenți s-au numărat artiști ca Beyoncé, Jay-Z, Kendrick Lamar, Taylor Swift, Bradley Cooper, Ed Sheeran și Justin Timberlake.



Nici Ariana Grande nu a fost prezentă în seara ceremoniei din cauza unor neînțelegeri cu producătorii premiilor Grammy. Acest lucru nu a împiedicat-o să facă haz de necaz și să le arate fanilor ținuta ei din acea seară.

Însă cea mai evidentă absență a fost cea a lui Childish Gambino, care a câștigat două dintre cele mai importante trofee în seara ceremoniei - cea mai bună piesă a anului și cel mai bun videoclip. Reclama Google Pixel din timpul ceremoniei, în care apare o formă digitalizată a cântărețului, a făcut ca lucrurile să fie și mai stânjenitoare. 


Refuzul de a participa vine ca urmare a faptului că artiștii hip-hop și hip-hop-ul în general au fost întotdeauna ignorați de premiile Grammy. Practic, artiștii hip-hop și R&B au fost invitați să cânte în cadrul galei strict pentru audiență, fără să câștige la final vreun trofeu.


Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.