
Silvia Cristescu
17 mai 2019
Cum purtăm pantalonii scurți acum?
_________
Știm cât de stresantă poate fi trecerea de la garderoba de iarnă la cea de vară. Te invităm să descoperi cele mai noi modele de pantaloni scurți din sezonul primăvară-vară 2019 și îți garantăm că vei uita instant de toate problemele!

dENIM MANIA 2.0
NOILE FORME ALE PANTALONILOR DIN DENIM
Pantalonii scurți din denim revin la vechile lungimi. Amintește-ți de sfârșitul anilor ‘80, de perioada Salt’n’Pepa sau de Madonna în filmul Desperately seeking Susan și o să știi exact cum să îi porți. Iar partea cea mai bună este că nu trebuie să investești prea mult. Poți căuta o pereche în magazinele second-hand sau poți transforma acei jeanși vechi pe care îi ai deja în garderobă și știi sigur că nu îi mai porți.



BOYFRIEND SHORTS
ÎMPRUMUTĂ DIN GARDEROBA IUBITULUI
Pantalonii lui de mers la sală sunt mai chic decât crezi: inspiră-te din ținuta purtată de Pernille Teisbaek și asortează-i cu o cămașă supradimensionată și colorată, sandale cu barete subțiri și o geantă de dimensiuni micro. Iar pentru un look mai casual, o pereche de pantofi sport se vor dovedi mereu a fi o alegere inspirată.



DOUBLE TROUBLE
Noul Costum de vară
Nu trebuie să împrumuți haine din garderoba mamei, dar te poți inspira. Clasicul deux-pieces primește un upgrade vara aceasta cu ajutorul pantalonului scurt. Alege un model din tweed și poartă-l cu un tricou simplu, sandale kitten heels și o geantă cu elemente din PVC pentru un look actual.



TOUR DE FRANCE
colanții de cycling câștigă cursa tendințelor
Colanții negri sunt must-have-ul sezonului, iar variantele de styling sunt infinite. Amintește-ți de ținutele de sală purtate de Lady Di sau adoptă look-ul classy propus de Chanel: un sacou de tweed oversized, accesorii statement și pantofi retro.


SERIOUS BUSINESS
DE INSPIRAȚIE OFFICE, DAR CU UN TWIST
E Casual Friday? Atunci lasă acasă pantalonii lungi și pantofii cu toc în favoarea unor pantaloni scurți și a unei perechi de sneakerși. Iar pentru week-end, îți recomandăm aceeași pereche de pantaloni cu un hanorac și botine cu toc pentru un look ultra-chic. Noi deja am decis: sunt cei mai versatili pantaloni scurți ai sezonului.



urban safari
Noul Pantalon inspirat de stilul safari
Imaginile din Out of Africa cu Meryl Streep au rămas bine întipărite în memoria noastră, așa că nu putem să nu ne gândim la ea de fiecare dată când designerii reinterpretează această tendință. Cum să îi porți? Cu topuri cu animal print, cămăși din in vaporoase, bijuterii cu scoici și sandale cu barete subțiri sau o pereche de sneakerși Balenciaga.



festival chic
influențe hippie
Așteptăm cu nerăbdare ediția aniversară a legendarului festival Woodstock, dar până atunci ne putem imagina ținutele pe care le-am purta dacă am fi acolo. Și nu suntem singurele care au făcut acest lucru: de la Chloe, la Etro și Paco Rabbane, brand-urile ne-au propus pantalonii scurți cu imprimeu colorat. Poartă-i cu jachete kimono, tricouri tie-dye și cizme cowboy.


thank you for reading!
don't forget to share!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.