Dacă te numeri printre norocoasele care n-au trait niciuna dintre cele două, poate ți s-a întâmplat să auzi într-o zi banală de primăvară o voce în urma ta care te întreabă „ce faci păpușă?”, într-un moment în care, de fapt, nu-ți doreai să fii întrebată nimic.

Sau poate doar să întâlnești privirea dubioasă și insistentă a unui tip de pe stradă, care să ți se întipărească în memorie și pe care să o porți cu tine, fără să vrei, zile întregi după.

Hărțuirea e veche de când lumea, nu e un fenomen recent, însă până anul trecut, România nu a avut nicio prevedere care să sancționeze explicit acest tip de comportament, în ciuda solicitărilor repetate venite atât din partea societății civile, cât și sub formă de directive europene.

Nu numai campania #MeToo ne-a deschis ochii despre cât de prezent este fenomenul în jurul nostru, ci și cifrele publicate constant de autorități: 55% dintre femeile din U.E au trăit o experiență de hărțuire sexuală la un moment dat în viețile lor, conform FRA 2014 (EU Agency for Fundamental Rights).

Aceleași studii FRA ne spun că 32% dintre femeile cu vârste peste 15 ani din România au suferit măcar o situație asimilabilă hărțuirii sexuale.

În același timp, 8 din 10 românce spun că nu se simt în siguranță când merg pe stradă seara.

Iar 4 din 10 românce nu se simt în siguranță nici în timpul zilei.

Însă cel mai trist mi se pare că 7 din 10 femei din România nu se așteaptă ca vreo altă persoană să intervină dacă sunt hărțuite pe stradă.

Motivele pentru care trecătorii nu intervin au fundamente diverse, dar multe dintre ele țin fie de prejudecățile de gen înrădăcinate în societate, fie de o lipsă acută de informații despre impactul pe care aceste abuzuri îl pot avea în viața victimelor.

În prezent, legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați definește hărțuirea ca fiind „situaţia în care se manifestă un comportament nedorit, legat de sexul persoanei, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii persoanei în cauză şi crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor”.

Legea recunoaște două tipuri de comportamente de hărțuire: cea sexuală, care presupune un comportament abuziv cu conotaţie sexuală, și hărţuirea psihologică, care reprezintă comportamente necorespunzătore repetitive care ar putea afecta personalitatea, demnitatea sau integritatea psihologică a unei persoane.

Cu alte cuvinte, hărțuirea este o formă de violență de gen, care presupune umilințe și acțiuni neconsimțite din partea unei persoane asupra alteia, iar studiile demonstrează că fenomenul afectează în special femeile, persoanele LGBT sau cele provenind din grupuri vulnerabile.

Întâlnim cazuri de hărțuire sexuală sub diverse forme. De la invalidare și devalorizare sistematice pe criterii de gen, până la atenție sexuală nedorită (fluierături, atingeri nedorite, comentarii sexuale sau amenințări) și constrângere sexuală. Și, din păcate, cam peste tot.

Fie la locul de muncă și în universități, unde agresorii și victimele lor se cunosc.

O veste bună este că, începând de anul acesta, toate autoritățile, instituțiile centrale și locale, dar și firmele private care au peste 50 de angajați, vor fi obligate să desemneze un angajat care să aibă atribuții și o pregătire în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați.

Rolul acestuia va fi să monitorizeze și să evalueze prezența discriminării de gen directe și indirecte, procedura de recrutare și selectare a noilor angajați, politica de salarizare, și să implementeze o strategie pentru prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă.

Fie pe stradă, în situații în care, de cele mai multe ori, victimele și agresorii nu se cunosc.

Avem o veste bună și aici. Începând de anul trecut, hărțuirea stradală și cea psihologică sunt interzise atât în spațiul public, cât și în cel privat, și sunt sancționate cu amenzi între 3.000 lei și 10.000 lei.

Polițiștii locali și reprezentanții Jandarmeriei Române sunt obligați să constate și să sancționeze comportamentele necorespunzătoare. Însă dacă se întâmplă să trăiești o experiență de hărțuire în spațiu public sau privat și nimeni din jurul tău nu intervine, îți recomandăm să apelezi 112 și să reclami abuzurile.