
Emilia Barbu
9 aprilie 2019
Cui i-e frică de Baugasm?
Nu fetelor de la Visual Playground, cu siguranță!
Pentru că fix când credeați că s-a terminat cu surprizele plăcute, ele continuă sub forma Baugasm Solo Show!

Nu este nimic pornografic!
Oricum, nu în sensul strict, așa că nu vă întristați:dacă ne gândim la explozia de stimuli vizuali ce va avea loc la Qreator by IQOS, de la printuri la proiecții și instalații video, ne ia un pic cu leșin.
Să recapitulăm despre ce este vorba.
În cazul absurd în care nu ați citit primul articol în care povesteam despre artiștii invitați la conferința Visual Playground, aflați acum că printre acele nume sonore se află și albanezul Vasjen Katro, care, printre altele, a reușit să se facă adorat de toată lumea în această viață. Între 10 și 14 aprilie este momentul să îl adori și tu, cu un pahar de vin în mână și niște sunete electrico-exotice marca Khidja.

Pentru că trebuie să spunem că Vasjen a început chiar cu designul de coperte de album pentru muzică electronică, pentru ca apoi să ajungă să lucreze ca designer pentru greii industriei.
Apoi ce s-a gândit el?
Să își arunce o provocare lejeră la fileu și să înceapă să creeze câte un poster, zilnic, preț de 365 de zile. O nimica toată care s-a transformat într-un proiect viral și care continuă, 3 ani mai târziu. A ajuns să țină TED Talks despre cum face treaba asta și să vină în București să ne supună acestor experiențe vizuale totale.

A ajuns atât de bun, încât oamenii nu mai știu cum să-l definească: e artist, e designer, e extraterestru?

Noi o să ne ducem la el la expoziție și o să-l întrebăm!
Mai ales că singura chestie realizată zilnic cu oareșice succes și consecvență este, pentru unii oameni (nu dăm nume) consumul excesiv de cafeină și vin.

Așadar ne vedem între 10 și 14 aprilie la Qreator by IQOS, pentru un Baugasm Solo Show de zile mari!
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.