De Mihai Ghiduc
Grupul condus de Simion conținea membri ai grupării extremiste Noua Dreaptă, care se declară succesoarea de drept a legionarilor, iar politicianul care conduce AUR sugera că un german nu ar trebui să fie ales la conducerea unei instituții românești, un discurs evident xenofob. Poliția i-a evacuat și amendat pe protestatari, însă acțiunea pare doar începutul unei perioade în care limitele violenței vor fi testate.
Acțiunea de la Timișoara vine la doar câteva săptămâni după asaltul unor manifestanți AUR asupra Parlamentului. Atunci, conduși de Simion din stradă, manifestanții au fost „calmați” de Claudiu Târziu, senator și ideolog al partidului. Jocul acesta de „good cop/bad cop”, în care personaje la fel de toxice precum Târziu, Sorin Lavric sau eternul candidat la funcția de prim-ministru, Călin Georgescu sunt transformați în indivizi cu care „măcar se poate discuta” e destul de transparent.
George Simion își folosește carisma și experiența de galerist pentru a mobiliza o masă critică de manifestanți, iar aceștia, la rândul lor, nu au nicio jenă să folosească violența în scop politic. Ce face acum AUR e doar continuarea unor acțiuni precum intrarea peste un film LGBT difuzat la Muzeul Țăranului Român, în 2013, întreruperea unei piese de operă la Cluj, în 2017, sau „boicotarea” unei expoziții a Muzeului Kitsch-ului, într-un mall, anul trecut.
Grupări de personaje violente, adesea cu legături cu galeriile de fotbal, au apărut și la manifestații mai mari, în 2012 sau în timpul protestelor împotriva legilor antijustiție, tulburând manifestările pașnice prin lupte cu jandarmii. Unele din personajele de atunci se regăsesc acum în AUR.
Momentul de „glorie” a lui Simion a fost tot unul violent (și xenofob), în 2019, la Valea Uzului, un loc în care se află un cimitir al soldaților care au murit în Primul Război Mondial, în majoritatea lor maghiari, italieni, ruși etc., dar pe care naționaliștii extremiști români au încercat să-l preia cu forța. Disputa a pornit de la una între două comune care-și revendică cimitirul, Sânmartin (Harghita) și Dărmănești (Bacău), dar a fost instrumentată rapid într-un conflict interetnic de naționaliști.
Revendicarea AUR de la naționalismul interbelic e destul de evidentă, deși nu mereu explicită. Eroii celor care-i urmează sunt personaje care au promovat xenofobia sau antisemitismul, de la Nichifor Crainic la Radu Gyr, de la Octavian Goga la Nae Ionescu. Personaje condamnate de istorie, precum Zelea Codreanu sau Antonescu, sunt recuperate discret, chiar dacă încă nu la nivel de discurs public, pentru că „încă” ar fi prea dăunător pentru AUR (care n-are însă probleme, iată, să colaboreze cu Noua Dreaptă).
Limitele violenței publice de azi sunt departe însă de situația din perioada interbelică, când politica făcută cu bâta era standardul, nu excepția. Atunci se apela la asasinate, bătăi, la violențe fizice împotriva adversarilor politici. Drumul până acolo, însă, a fost sădit, în timp, pentru că violența anilor 1920-1930 a fost pregătită de discursurile xenofobe, antisemite și antidemocratice de după formarea României moderne.
Și acum acțiunile AUR sunt încurajate de discursuri. Nu doar cele ale ideologilor din partid, ci și de cele „anti-progresiste” ale altor actori politici din zona de dreapta, de la fanii conservatorilor americani până la liberali cu prea mult apetit pentru religie. Instituții precum Academia Română încurajează un discurs naționalist, chiar prin vocea președintelui acesteia, iar Biserica Ortodoxă tolerează asocierea naționalismului cu misticismul, în mănăstiri, și personaje precum Teodosie, vocalul arhiepiscop al Tomisului.
AUR are un drum lung până la a deveni un partid de violența unui interbelic, dar pare foarte dispus să-l parcurgă, pe umerii unui personaj ca Simion. Însă timpul în care acest lucru se poate petrece nu e neapărat unul lung. Discursurile care încurajează violența se pot transforma rapid în violențe reale. S-a văzut în SUA, unde Trump a normalizat atacurile verbale în timpul președinției sale, iar finalul s-a soldat cu un atac violent asupra Congresului.
N-ar trebui ignorat nici pericolul ca un stunt publicitar precum cel de la Parlament sau de la primăria Timișoarei să degenereze, pentru că atunci când oameni cu apetit pentru violență sunt aduși pentru a face scandal există mereu riscul ca unii să sară calul. Iar când se va întâmpla asta – mă îndoiesc că are sens să folosesc „dacă” – n-ar trebui să fie nimeni surprins. Limitele violenței au fost deja testate, elasticul întins. Nu s-a rupt încă, dar ar putea plesni oricând.
Premierul Nicolae Ciucă a plagiat o parte semnificativă din teza sa de doctorat, conform unei analize semnate de Emilia Șercan în PressOne. Nu mai surprinde pe nimeni, este unul dintre zecii de politicieni care și-au obținut titlurile academice apelând la tertipuri de acest gen.
Negocierile dintre Rusia și SUA pe tema Ucrainei au eșuat, după ce rușii au declarat că „nu mai au răbdare” să discute. Riscul unui conflict pare să crească, în condițiile în care armata rusă a început exerciții militare cu cea din Belarus și aduce tot mai multe trupe la graniță. De partea cealaltă, Marea Britanie și Canada au trimis armament, respectiv trupe în Ucraina.
Premierul britanic Boris Johnson e în pericol să-și piardă funcția, după ce publicul a aflat că în perioada restricțiilor pandemice a participat la mai multe petreceri organizate în Downing Street 10, reședința sa. O parte a partidului crede că acest lucru e dăunător din punct de vedere politic și i-ar putea cere chiar demisia.
Novak Djokovic a plecat din Australia, după ce ministrul imigrației din această țară i-a revocat viza, și nu-și va putea apăra titlul de la Australian Open. S-au încheiat astfel două săptămâni de dispute care puteau fi evitate dacă tenismanul sârb făcea un gest simplu și responsabil: se vaccina.