De Mihai Ghiduc

»

Teodosie și ursul

A fost nevoie de vacanță și o scădere a cazurilor de COVID, ca să uităm de pandemie și să ne întoarcem la alte drame

Cel mai mare urs din România a fost împușcat ilegal. Un prelat ortodox e misogin (DAR asta nu mai este o știre).

Oarecum amorțiți de zilele libere, doi-în-unu, de Paște și 1 mai, ne-am întors parcă mai relaxați. Pentru puțină vreme. Am lăsat în urmă pandemia (temporar sau definitiv), dar am găsit repede noi drame pe care să le dezbatem, mai mult sau mai puțin aprins, în social media.

Arthur și prințul

DRAMA nr. 1

Un ONG de mediu, Agent Green, a anunțat că cel mai mare urs din România, Arthur, ar fi fost împușcat de un prinț austriac, la o partidă de vânătoare care a avut loc în martie. A urmat o serie întreagă de acuzații și scuze, de la nu ne vindem urșii până la declamații naționaliste. Discuția rămâne deschisă, după ce Emanuel von und zu Liechtenstein, prințul cu pricina, a declarat că el ar fi împușcat alt urs – cel pentru care avea autorizație.

Scandalul a atras atenția însă asupra unei probleme mai vechi: nimeni nu știe exact ce să facă cu urșii din România.

România este una dintre puținele state europene care are o populație sănătoasă de urși. Prea sănătoasă, spun unii, motiv pentru care unii urși pot deveni periculoși pentru oameni (au fost cazuri, chiar recent, care confirmă asta). Nu suficienți, spun ecologiștii, care îi acuză pe pasionații de vânătoare că exagerează numărul acestor vietăți pentru a-și găsi ținte.

Până acum, pentru a împușca un urs trebuia să se demonstreze că acesta este un pericol, fie pentru oameni, fie pentru habitatul natural în care sălășluiește. Însă autorizația de vânătoare putea fi obținută de oricine. În cazul cu pricina, autorizația era însă pentru alt urs, dar, cumva, a ajuns să fie împușcat fix Arthur. (Premierul Cîțu a ținut să zică, într-o intervenție bizară, că ursul nu era chiar cel mai mare din România, de parcă asta ar fi contat).

Întrebarea rămâne: indiferent dacă a fost împușcat de prinț sau de altcineva, e destul de greu de crezut că a fost vorba de o confuzie. Cineva a știut exact ce face, iar acel cineva s-ar putea să fie ceva mai localnic.

Singurul lucru bun care a rezultat din asta? Cazul lui Arthur a schimbat regula vânătorii de urși. De acum înainte, doar personalul tehnic al asociațiilor de vânătoare va primi autorizație pentru a face acest lucru. Turismul de vânătoare încetează, cel puțin în cazul acestei specii, că doar n-o să stricăm distracția de la Balc.

Un prelat misogin

DRAMA NR. 2

Dintre numeroșii episcopi și arhiepiscopi ai Bisericii Ortodoxe Române, cel de la Constanța, Teodosie Snagoveanu, iese constant în față cu tot felul de declarații care de care mai dubioase. Un promotor al antivaccinismului și oponent vocal al măsurilor de distanțare socială, Teodosie și-a găsit un nou subiect de discuție: femeile.

„Ea a început păcatul. Dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri", a declarat prelatul ortodox, întrebat (nu e clar din ce motiv) de ce femeile n-au roluri mai importante în BOR.

Că biserica ortodoxă nu e cea mai deschisă la schimbarea regulilor, se știe – nici măcar nu e ceva specific ortodocșilor, bisericile sunt, prin definiție, conservatoare. Și, ca instituții private, e dreptul lor să-și pună ce reguli vor, atâta vreme cât nu le încalcă pe cele ale statului, n-o să-i oblige nimeni să hirotonisească femei.

Însă declarația lui Teodosie ascunde un alt lucru, o atitudine misogină care definește mare parte din ortodoxie, oricât ar da-o la întors alți prelați, încercând să scoată din foc castanele aruncate de căutătorul de scandaluri de la Constanța. Mi-a amintit de o predică ținută de un preot, care a declarat-o pe fetița de câteva zile pe care o boteza, de două ori păcătoasă: „că e femeie și că o cheamă Eva”.

Teodosie încearcă, de fapt, să atragă de partea sa ortodocșii radicali, pentru că știe că, pe măsură ce mare parte a societății se secularizează și devine indiferentă față de biserică, aceștia vor deveni tot mai importanți. Cu pierderea influenței sociale și politice, biserica va deveni tot mai asemănătoare lor, pentru că vor fi ultimii care-i vor rămâne alături. Probabil că acest lucru nu se va întâmpla prea curând, însă – și asta e frica lor cea mai mare – se va întâmpla.

patru știri pe scurt

ce trebuie să mai știi

În Afganistan, un atac terorist asupra unei școli a ucis peste 60 de persoane, majoritatea eleve. În această țară, școlarizarea fetelor e privită, în continuare, de multe grupări religioase, drept un lucru care n-ar trebui să se întâmple, însă talibanii au negat că ar fi autorii atacului.

Resturile unei rachete chineze care a dus în spațiu primul dintre cele trei module ale viitoarei stații spațiale chinezești s-au prăbușit în Oceanul Indian, în apropiere de insulele Maldive, după ce, vreme de câteva zile, s-a spus că „racheta a fost scăpată de sub control”.

Comisia Europeană nu va prelungi contractul pentru vaccinul produs de AstraZeneca după expirarea acestuia, în iunie. Compania a livrat vaccinurile târziu și în cantități mai mici decât cele promise. În plus, au apărut problemele cu efectele secundare ale vaccinului, ceea ce a făcut să scadă încrederea europenilor în acest produs.

Bill și Melinda Gates au anunțat că vor divorța, după 27 de ani de căsnicie. Fundația acestora este unul dintre cel mai mare investitor în acte de caritate din lume, iar anunțul vine ca un șoc pentru multe ONG-urilor, care nu știu care va fi efectul divorțului asupra finanțărilor.