de mihai ghiduc

Cronica săptămânii. De la studiile de gen la Tik-Tok


Numărul cazurilor noi de COVID-19 a revenit la nivelul săptămânilor de dinaintea ridicării stării de urgență. O parte dintre români au sărbătorit asta cu o horă spontană, pe malul mării, pentru că se pare că dacă nu ne obligă statul nu ne putem proteja singuri. Intrăm într-o nouă fază a pandemiei, cea în care va trebui să ne ferim singuri de virus, dar și de inconștiența unor concetățeni.


Nu-ți asuma riscuri inutile


Vreme de cinci zile consecutive, numărul cazurilor noi de COVID-19 a depășit 310. Săptămâna s-a încheiat cu un număr asemănător celui de la începutul lunii mai, o creștere semnificativă. Mai grav este faptul că se pare că avem răspândire comunitară, mai ales în estul țării, pentru că apar cazuri în tot felul de locuri, de la terase până la fabrici de ciocolată.


În schimb, cei care nu cred în existența virusului sau în virulența acestuia sunt tot mai vocali. Măsuri decente de protecție, precum purtarea măștii în magazine și mijloace de transport, sunt ignorate. La toate acestea, se adaugă și o bătălie politică. O parte dintre politicieni acuză Guvernul că „manipulează numerele”, în ciuda faptului că institutul „Matei Balș”, spre exemplu, a anunțat că nu mai are paturi libere.


Chiar și când persoane cunoscute ca Marcel Pavel, Adriana Trandafir sau Ozana Barabancea au fost internate pentru că au luat coronavirusul, cei care nu cred în existența acestuia au fost extrem de vocali. Într-un fel, e de înțeles, pentru unii e o formă de „apărare” psihologică – ce nu există, nu te poate îmbolnăvi. E drept că nici declarații de genul „nu am declarat și nu susțin faptul că există acest virus ordinar”, cum a zis Pavel, nu ajută.


În condițiile astea, protecția e individuală. Trebuie să acceptăm faptul că în lipsa unui tratament preventiv sau a unui vaccin, boala este la fel de periculoasă ca la început. Chiar dacă Europa pare să fi trecut prin ce e mai rău, felul în care accelerează boala în alte colțuri ale lumii ne arată că un nou val poate veni oricând. Așa că tot ce putem face este să nu uităm de spălatul pe mâini, mască și să nu presupunem că dacă noi ne protejăm și cei din jur o vor face.


Parlamentul luptă cu studiile de gen


Pentru că nu le-a ieșit mișcarea cu referendumul „pentru familie”, parlamentarii bigoți au început să atace la un nivel inferior constituției și să modifice legi. Astfel, la inițiativa unui senator PMP, Vasile Cristian Lungu, s-au interzis, în școli, „activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași.”


Inițiativa, pe lângă faptul că e cel mai probabil inaplicabilă – ar trebui ca poliția să ia la puricat programele școlare ale școlilor și universităților –, se încadrează în rândul unora asemănătoare din țări care cochetează cu autoritarianismul, de la Ungaria la Rusia.


Că senatorul Lungu, un om care crede că 5G-ul e periculos și care se opune vaccinării obligatorii, are inițiative din astea nu-i de mirare; că oameni aparent inteligenți i-au sărit în apărare, cam este.


Între timp, majoritatea universităților din România au protestat, considerând că legea este un atac la autonomia universitară și o „interferență în educația și exprimarea liberă”. Legea ar trebui să ajungă pe masa președintelui Iohannis și este de așteptat ca acesta să o întoarcă în Parlament pentru reexaminare.


Tik-Tok vs. Trump


Weekendul acesta, președintele Trump și-a reînceput campania electorală cu un miting organizat în Tulsa, Oklahoma. Inițiativa a fost controversată încă de la început, pentru că orașul a fost, acum 99 de ani, scena unuia dintre cele mai violente incidente rasiale din istoria SUA, când un întreg cartier al persoanelor de culoare, supranumit „Black Wall Street” a fost distrus.


Mai mult, Trump a vrut inițial să organizeze mitingul pe Juneteenth, data când se aniversează renunțarea la sclavie în SUA, dar a amânat mitingul, după ce comunitatea de culoare a protestat. A fost însă motivul care i-a determinat pe adolescenții americani, organizați ad-hoc pe Tik-Tok, să-i saboteze mitingul președintelui. Cu succes.


Adolescenți care sunt fani ai K-pop-ului.


Aceștia au comandat zeci de mii de bilete la miting, fără a avea vreo secundă de gând să participe. Trump și oamenii din campania lui s-au lăudat pe toate drumurile că vor avea aproape un milion de participanți (deși sala avea 19.000 de locuri). Au pregătit o scenă în aer liber, pentru cei care nu vor putea să intre.


Într-un final, conform estimărilor autorităților, au fost 6.200 de persoane, la jumătate din capacitatea sălii. Trump le-a demonstrat participanților că poate coborî singur o rampă și că e în stare să bea apă cu o singură mână, ultimele preocupări importante ale președintelui. Și le-a spus că, dacă n-am testa atât, n-am avea atâtea cazuri de coronavirus.


Bilbo a plecat la elfi


O veste tristă. Ian Holm, actorul care l-a jucat pe Bilbo Baggins în seriile „Lord of the Rings” și „The Hobbit”, a murit săptămâna trecută, la 88 de ani. Actorul britanic s-a mai remarcat cu rolurile din „Chariots of Fire”, „Alien” și „The Fifth Element”.

https://mailchi.mp/glamour/storysubscribe
  • Open in Browser


Mai multe știri în newsletter-ul nostru.

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.