De Mihai Ghiduc
Cum așa, ai putea spune? Toată lumea știe că principala cauză a schimbărilor climatice este arderea, în două secole și jumătate, a energiei stocate timp de sute de milioane de ani în pământ și că soluția e să nu mai folosim aceste surse de energie. Doar că asta este principala „calitate” a COP: crearea unor documente cu un limbaj care să fie pe placul tuturor celor 200 de țări semnatare.
Asta înseamnă, pur și simplu, lăsarea deoparte a unor adevăruri, în texte confuze și interpretabile, practic diluarea lucrurilor pe care le spun savanții și activiștii pentru mediu cât să-și poată strecura fiecare țară propriile interese printre ochiurile largi ale unui acord fără prea mulți dinți.
Deciziile luate la Glasgow sunt o continuare a acordului de la Paris. Acum, că SUA s-a întors la masa negocierilor, a fost un moment bun pentru luarea lor. Urmarea: aceste hotărâri au o oarecare putere legală, fără a exista însă mecanisme prea clare prin care să fie puse în aplicare, deși s-a convenit asupra unui plan de acțiune mai coerent.
Pe de altă parte, e tot mai evident că acordul va depinde de voința unor țări puternice de a-l aplica. Iar aici lucrurile sunt mai complicate. Dacă Uniunea Europeană pare cea mai dispusă să ia măsurile necesare, SUA e o țară divizată în ceea ce privește Acordul de la Paris, în timp ce Rusia, India, Brazilia sau China au propriile interese.
Revenirea lui Trump în 2024 ar putea scoate din nou țara de pe lista semnatarilor, iar creșterea influenței trumpismului în Partidul Republican pare a asigura faptul că acest curent politic se va opune schimbărilor ce afectează marii producători de cărbune, petrol și gaze.
India și China vor să folosească în continuare combustibilii fosili pentru a crește economic – și se plâng că s-au înfruptat târziu din beneficii, deci ar trebui să primească o scutire. De altfel, negociatorii indieni și chinezi au fost printre cei mai implicați în diminuarea limbajului dur la adresa cărbunelui (de la „eliminarea” la „reducerea” folosirii centralelor ce nu captează carbonul și a subvențiilor pentru combustibilii fosili).
E un semn că, odată întoarse acasă, țările semnatare își vor vedea de propriile interese. E greu de crezut că Rusia și Arabia Saudită, mari producători de petrol și gaze, se vor grăbi să renunțe la această sursă de venit, sau că Brazilia, care ar trebui să reducă din tăierile pădurilor amazoniene, se va apuca de mâine de acest lucru.
Totuși, faptul că la șase ani de la semnarea Acordului de la Paris s-au încheiat negocierile pentru o serie de lucruri care rămăseseră în aer poate fi considerată o mare victorie. Totuși, 200 de țări ale lumii s-au pus de acord că trebuie făcut ceva pentru limitarea efectelor schimbărilor climatice, iar acest lucru le va influența politicile publice în anii care vin.
Printre deciziile-cheie, pe lângă menționarea pentru prima dată a cărbunelui și a oferirii subvențiilor „ineficiente” pentru combustibilii fosili, este și cerința ca, până anul viitor, țările să vină cu planuri concrete de diminuare a efectelor schimbărilor climatice până în 2030. S-au stabilit întâlniri și rapoarte anuale, pentru a putea regla din mers aceste măsuri.
De asemnea, a fost deblocată noua piață a creditelor globale de carbon – prin care țările pot vinde și cumpăra dreptul de a emite o anumită cantitate de dioxid de carbon. Țările care aveau credite din trecut (pentru a compensa decalajul istoric față de țările dezvoltate) le vor putea folosi până în 2025, dar nu și după aceea.
Acordul COP26 mai promite că țările semnatare vor găsi, în următorii doi ani, o formulă pentru a defini o țintă globală pentru eforturile de adaptare la schimbările climatice, așa cum „1,5 grade peste era industrială” este pentru cele de reducere a efectelor activității umane asupra planetei. De asemenea, țările dezvoltate au promis dublarea, până în 2025, a sumelor oferite țărilor cele mai afectate de schimbările climatice, în special țările insulare.
Astfel, acestea vor putea lua măsuri concrete de adaptare la noile condiții. În 2019, suma era de 15 miliarde dolari, acum ar trebui să se îndrepte spre 30. Apropo de bani, cei 100 de miliarde de dolari promiși, până în 2025, de țările dezvoltate celorlalte ca o compensație pentru faptul că au consumat mai mult combustibil fosil în trecut ar trebui să vină, acum, până în 2023 – promite acordul.
În esență, promisiunile de a reduce din activitățile dăunătoare pentru planetă sunt destul de lente, cu ținte îndepărtate, ceea ce înseamnă că nu prea e clar cum va fi atinsă ținta de 1,5 grade în condițiile în care acum ne îndreptăm spre o încălzire mult mai accentuată, în timp ce cele de a face planuri pentru accelerarea reducerilor sunt mult puternice.
Multă vorbă, puțină acțiune, ar spune unii. Ceea ce înseamnă că, la următoarele COP-uri (cel de anul viitor va fi la Sharm El-Sheikh, în Egipt) o vom lua de la capăt cu vorbele.
PNL, PSD și UDMR au purtat discuții pentru formarea unui nou guvern. Aceștia s-au înțeles, în mare, pe programul de guvernare, dar așteaptă o întâlnire cu președintele pentru a stabili cine va fi prim ministru. S-a propus chiar rotația președinților PNL și PSD în această funcție.
Numărul de cazuri de COVID-19 în România e în scădere, însă în ultima săptămână media a fost de 5.000/zi, un nivel care, în primăvară, marca vârful acelui val pandemic. Odată cu scăderea cazurilor, a scăzut și apetitul românilor pentru vaccinare, un semn clar că urmează și un val al cincilea.
Mai mulți retaileri din România au fost sancționați pentru că au oferit reduceri înșelătoare de Black Friday. Este pentru prima dată când autoritățile reacționează în aceste cazuri care erau semnalate, de ani de zile, de către consumatori.
Jucătoarea de tenis Shuai Peng, fost număr 1 mondial la dublu, l-a acuzat pe un fost vicepremier chinez că a abuzat-o sexual. Postarea fost ștearsă, la scurt timp, iar cenzura chineză a intervenit, blocând căutările despre acest caz. Mai mult, de marți, jucătoarea n-a mai putut fi contactată. Organizația WTA a intervenit public în sprijinul lui Shuai Peng.