de mihai ghiduc
Dacă ți s-a părut pentru o vreme că poți ignora pandemia de coronavirus, aceasta insistă să-ți demonstreze că nu e așa. O creștere accentuată a numărului de cazuri noi la nivel național, dar în special în București și multe dintre orașele mari, face ca toate privirile să se îndrepte, din nou, către acest inamic invizibil care ne-a dat viețile peste cap.
N-ar trebui să surprindă pe nimeni că venirea toamnei e echivalentă cu o creștere a numărului de cazuri – vremea mai răcoroasă este întotdeauna asociată cu bolile respiratorii, nu exista vreun motiv ca noul virus s-ar comporta altfel. Mai ales că l-am invitat practic să-și facă de cap, încercând să ne prefacem că nu există și să ne vedem de viață de parcă ar fi fost 2019.
Școli redeschise, alegeri, nunți și botezuri, evenimente sportive și artistice, birouri în care – să fim cinstiți – nimeni nu poartă mască, o relaxare totală, nu doar în România, ci în toată Europa, a făcut ca numărul de cazuri să crească abrupt. O mică diferență este că, spre deosebire de alte țări europene, la noi creșterea a fost constantă încă de la începutul verii – momentul nostru de „respiro” a fost doar unul psihologic, nici măcar nu era ancorat în realitate.
În ultima săptămână, în România, s-au înregistrat cu foarte puțin sub 20.000 de cazuri noi. Ca o comparația, pe 15 mai, când ne pregăteam să încheiem două luni de stat în casă, totalul cazurilor era de nici 16.500. Nu e deci vreo mirare că autoritățile au decis să ia măsuri de limitare a răspândirii virusului.
Într-o serie de localități, printre care și București, s-au închis, din nou, sălile de spectacole, cinematografele, cluburile și barurile, cazinourile. Restaurantele și cafenelele își pot servi clienții doar pe terase – vremea a ținut, în mare, cu ele, dar nu se știe cât va mai fi atât de prietenoasă. O măsură un pic mai bizară este obligativitatea purtării măștii la 50 de metri de o unitate de învățământ, de parcă am avea cu toții un radar de școli.
Scandalul săptămânii a fost provocat, de data aceasta, de un pelerinaj. Pentru că în Iași s-a înregistrat o creștere accentuată a numărului de cazuri de COVID-19, s-a pus problema restricționării participării pelerinilor care nu sunt din Iași la tradiționalul pelerinaj la Sf. Paraschiva din luna octombrie. Mitropolia Moldovei a părut, inițial, că accept decizia, după care a dat-o la întors, cerând acces liber, la presiunea credincioșilor convinși că lumea are ceva cu ei și că virusul ăsta oricum nu prea există.
Până la urmă, pelerinajul pare a fi anulat, poate și pentru că nu s-a înghesuit chiar atât de multă lume – cei mai mulți par a fi conștienți de pericolul reprezentat de o aglomerare mare de oameni –, dar rămâne de văzut în această săptămână cum vor evolua lucrurile. Și, să nu uităm că, la final de octombrie, vom relua din nou discuția, de data aceasta în București, de Sf. Dumitru.
Anul acesta, dintre cele nouă persoane care au primit un premiu Nobel, patru sunt femei. S-a discutat multă vreme despre dezechilibrul de gen, accentuat de faptul că, multă vreme, domeniile în care sunt acordate aceste premii au fost dominate de bărbați și că premiile se acordă mult după ce este născută o descoperire. Fiind vorba de știință, cercetătorii au arătat însă că nu doar aceste lucruri explică diferența și că procentul bărbaților premiați e semnificativ mai mare decât cel al bărbaților din știință.
Două dintre premii, cel pentru chimie și cel pentru literatură, au fost primite exclusiv de femei. Emmanuelle Charpentier și Jennifer A. Doudna au fost premiate pentru CRISPR, un mecanism de editare genetic descoperit relativ recent, în 2012, dar care a revoluționat acest domeniu.
Poeta americană Louise Glück a primit premiul pentru literatură, iar Andrea M. Ghez împarte premiul Nobel pentru fizică cu Reinhard Genzel și Roger Penrose pentru descoperiri legate de găurile negre. Doar premiul pentru medicină, acordat pentru descoperirea virusului hepatitei C, a fost primit exclusiv de bărbați. În total, 57 de femei au primit Nobelul până acum și doar una, Marie Curie, l-a primit de două ori.
Îngropată între grafice despre virus, dramele din USR și agitația electorală din SUA, s-a pierdut știrea că a început, de vreo săptămână, un război – din ăla, pe bune, cu rachete și împușcături – în Europa. Armenia și Azerbaidjan, două foste țări sovietice, au reluat luptele pentru regiunea Nagorno-Karabakh, o regiune cu populație majoritar armeană din Azerbaidjan care se autoguvernează din 1988, sub numele de Republica Artsakh.
Este unul dintre acele conflicte înghețate din zona fostei Uniuni Sovietice, pe modelul celui din Transnistria, dar fără să implice, de data asta, populație rusă. Republica Artsakh nu este recunoscută de nimeni, dar este sprijinită de Armenia, deși este considerată, internațional, parte a Azerbaidjanului. Niciun plan de rezolvare a conflictului făcut până acum n-a rezistat prea multă vreme, deși e drept că o pace relativă a dominat regiunea în ultimii 25 de ani. Până anul acesta, când războiul a reînceput.