De Mihai Ghiduc

Marele cutremur: nu dacă, ci când!

CRONICA SĂPTĂMÂNII

Suntem campioni la amânat lucruri și discuții esențiale, iar în ceea ce privește potențialele dezastre naturale am reușit să ducem această artă la un nou nivel. În timp ce vrem să salvăm clădirile istorice, dar le reabilităm în ritm de melc, ceasul unui potențial cutremur devastator ticăie tot mai acut.

Turcia, Siria și, iată, Gorjul au fost avertismente.

Cutremurul de săptămâna aceasta, din Gorj, a surprins mai degrabă prin faptul că a venit dintr-o regiune neașteptată – toată lumea e cu ochii pe Vrancea. Dimensiunile sale, însă – 5,7 grade – n-au fost suficient de mari pentru a afecta semnificativ clădiri (deși turla bisericii din Tismana ar putea obiecta).

Cel de săptămâna trecută, din Turcia și Siria, a măsurat 7,8 grade, însă în termeni absoluți a fost de aproape 1.500 de ori mai puternic decât cel gorjean. Scara moment-magnitudine folosită pentru a măsura cutremurele este una logaritmică – un cutremur de 5 grade este echivalentul exploziei a 475 de tone de TNT, unul de 7 grade e de 475.000 de tone –, nu una liniară.

Vrancea ar putea avea oricând un cutremur de mărime similară

Dacă în cazul unei pandemii globale venită la un secol de la precedenta ai putea înțelege de ce am fost nepregătiți (sau poate ne-am bazat prea mult pe avansul medicinei), în ceea ce privește un cutremur inevitabil e mai puțin de înțeles această relaxare.

Vrancea este o regiune cu potențial seismic ridicat, adică un cutremur mai mare de 7 grade se poate produce oricând. Însă faptul că, din 1977 încoace, n-a mai avut loc unul a atenuat simțurile autorităților, dar și pe cele ale populației. Dacă n-a fost unul în 45 de ani, poate n-o să vină niciodată, nu?

Doar că va veni

Plăcile tectonice sunt în continuă mișcare și, mai devreme sau mai târziu, aceste mișcări vor fi suficient de ample pentru a crea un seism suficient de puternic ca să afecteze clădirile neconsolidate – și nu numai.

Problema, ca în cazul tuturor cutremurelor, este că știința nu este capabilă – în momentul de față – să prezică când va avea loc un astfel de cutremur. Singura soluție este să presupui că el ar putea veni oricând și să te pregătești pentru acesta (consolidând clădirile în pericol și construind unele noi suficient de rezistente).

Bucureștii au această evidentă problemă a clădirilor vechi, dintre care unele au primit mult discutata bulină roșie, un fel de avertisment clar că vor pica, și multe altele sunt într-o situație incertă, de „poate da, poate nu”. Dar incertitudinea planează și asupra nenumăratelor clădiri din vremea comunistă, posibil afectate de intervenții interioare, sau a celor construite după Revoluție, în special în perioada de „wild wild west” din anii 1990.

Am auzit adesea argumentul că, spre deosebire de situația din Turcia, la noi lucrurile stau un pic diferit. Noi nu avem cartiere întregi de case construite fără respectarea normelor (sau avem?).

Coincidența a făcut ca fix zilele acestea proaspeții proprietari ai unei vile din București să constate că gazul pe care-l consumau venea de la niște butelii îngropate în pământ, nu de la rețea, cum credeau (și apa venea din rezervoare ascunse în pod). Dacă s-a furat atât de pe față, cine poate să verifice cantitatea de fier-beton din niște grinzi de susținere?

Probabil că da, în cazul unui cutremur catastrofal, nu vei putea fotografia un șir întreg de blocuri căzute, ci va fi un soi de una da, cinci-șase nu, cam la fel ca blocurile cu multe etaje apărute prin cartierele de case.

40.000 de victime. Până acum

Turcia și Siria încă își numără victimele, iar bilanțul a depășit 40.000 (35.418 în Turcia și peste 5.800 în Siria).

Capitala României, în schimb, nu are o strategie clară pentru clădirile cu risc seismic – pentru că promisele reconsolidări care se vor încheia în (poate) 30 de ani, făcute consecutiv de fiecare primar, sunt doar o mitigare politică a problemei. De plătit (politic) o va face primarul în mandatul căruia se va întâmpla catastrofa, poate cel dinainte, nu toți cei care se fac acum că sunt preocupați, dar se uită la buget și-și spun „mai poate aștepta”. Situația e valabilă și pentru alte orașe românești expuse riscului.

Bucureștii sunt prinși într-un soi de dilemă între a-și păstra istoria (așteptând decenii pentru a consolida clădiri de risc) și a-și salva locuitorii – deși o strategie făcută corect ar putea să o rezolve.

Un arhitect cinic mi-a spus la un moment dat că doar un cutremur va rezolva problema acestor clădiri. Niște autorități cu simț de răspundere s-ar grăbi să-l contrazică, venind cu un plan concret. Acum, repede, până noul ciclu de știri n-o să ne facă să amânăm, din nou, rezolvarea pentru „când o fi să vină”. Arhitectul cinic a câștigat deja.

Created with Newsroom AI