De Mihai Ghiduc

»

Cronica săptămânii

Kazahstan, Nole și valul 5

O revoluție înăbușită, negocieri ruso-americane și un tenisman nevaccinat au fost subiectele începutului noului an

N-am apucat să ne lămurim dacă a fost o idee bună să petrecem Revelionul cu mai multă lume (nu, n-a fost), că noul an și-a făcut simțită prezența. Când tocmai răsuflam ușurați că Putin n-a invadat Ucraina, trupele ruse au ajuns în altă țară ex-sovietică, în timp ce la Antipozi s-a creat un circ penibil în jurul vizei lui Novak Djokovic.

Revoluțiesau invazie?

kazahstan

Pe 2 ianuarie, o serie de proteste au izbucnit în mai multe orașe din Kazahstan, pe fondul scumpirii prețului gazului lichefiat pe care localnicii îl foloseau drept combustibil. Destul de rapid, protestele s-au transformat în unele împotriva lui Nursultan Nazarbaev și a președintelui care l-a înlocuit recent, Kassym-Jomart Tokaev. Nazarbaev, care a condus țara de la desprinderea de URSS, în 1991, s-a retras într-o funcție onorifică acum doi ani.

Protestele, la început pașnice, au degenerat rapid, ajungându-se la distrugeri, incendierea unor clădiri și vandalizări. Tokaev a profitat imediat de situație pentru a-i declara pe protestatari „teroriști”, a da ordin armatei să tragă fără avertisment și, într-o mișcare neașteptată, a cerut ajutorul trupelor rusești. Care n-au avut nicio problemă să trimită imediat 3.000 de soldați în această țară (declarativ, pentru o perioadă limitată de timp).

În momentul de față, protestele par a fi înăbușite. Au existat circa 160 de victime și peste 7.000 de persoane au fost arestate. Tokaev a făcut și niște concesii: prim-ministrul a demisionat, iar creșterea prețului combustibilului a fost amânată cu șase luni. Nazarbaev și-a pierdut funcția onorifică, dar nu se știe dacă asta e o concesie făcută protestatarilor sau dacă nu cumva noul președinte a profitat de situație pentru a prelua total puterea. Trupele ruse rămân însă în Kazahstan, nu se știe până când.

O nouă Ialta?

RUSIA-SUA

Diplomați din SUA și Rusia se întâlnesc la Geneva pentru a discuta situația de la granița Ucrainei și cererile făcute de Rusia luna trecută, care includeau blocarea oricărei extinderi viitoare a NATO și chiar revenirea la situația din timpul Războiului Rece. Lucrurile sunt complicate de faptul că rușii nu vor decât discuții bilaterale, în timp ce americanii au spus că nu vor lua decizii fără consultarea aliaților europeni.

Consultările ar trebui să continue în săptămânile viitoare, la Bruxelles și Viena, dar nimeni nu știe dacă nu cumva se vor opri subit. Încrederea dintre ruși și americani e la nivel minim. În plus, cererile rusești par a fi unele maximale și care nu ar putea fi acceptate de occidentali, în timp ce SUA și UE sunt îngrijorate că situația din Ucraina s-ar putea degrada oricând. Practic, Rusia a luat statul ucrainean ostatic și-l folosește pentru a obține concesii în alte părți.

Cum să joci tenis cu vaccinul

DJOKOVIC

Nevaccinat, numărul 1 mondial ATP a încercat să ajungă la Australian Open pe baza unei scutiri. Aparent, tenismanul sârb fuse testat pozitiv la COVID-19 (convenabil) pe 16 decembrie, deci ar fi avut dreptul să intre în Australia. Însă acesta a fost oprit la graniță și viza i-a fost anulată, după ce lumea a protestat că un personaj nevaccinat are parte de tratament special. Tenismanul a dat guvernul în judecată, iar judecătorul a decis să anuleze decizia guvernului și să-i permită intrarea în țară.

Între timp, la Belgrad familia lui Djokovic aștepta rezultatul procesului împreună cu Nigel Farage, pentru că ironia a murit de mult.

Întreg circul s-a transformat într-o dispută în care antivacciniștii și protestatarii împotriva restricțiilor și-au găsit un nou campion. Lucrurile s-au complicat după ce s-a aflat că Djokovic s-a pozat cu zeci de copii a doua zi după ce fusese testat pozitiv. Prin urmare, fie și-a falsificat testul (făcut în Serbia, deci posibil), fie i-a expus pe copii la virus.

Lucrurile nu s-au încheiat, pentru că ministrul australian al imigrației are puterea de a anula orice viză. Acesta a declarat însă că nu va lua o decizie în viitorul apropiat. Între timp, noii fani ai sârbului sărbătoresc victoria: „dreptul” unui miliardar alb de a fi deasupra regulilor pentru că este mai bun la tenis decât restul lumii.

De patru ori mai multe cazuri

OMICRON

În ultima săptămână, numărul cazurilor de COVID-19 din România a crescut de patru ori. S-a ajuns la o medie de 5.000 pe zi, de la sub 1.000. Cel mai probabil, numărul de cazuri va crește accelerat, la fel cum se întâmplă și în restul Europei de câteva săptămâni.

Veștile ceva mai bune sunt că noua varianta pare a duce la mai puține cazuri grave și spitalizări și că boosterele funcționează, însă există riscul ca sistemul de sănătate să fie oricum depășit dacă numărul de cazuri va trece cu mult peste cel din valurile anterioare.

Guvernul încearcă să stăpânească creșterea prin introducerea de noi restricții, dintre care cea mai importantă este introducerea obligativității purtării măștilor medicinale sau FFP2 în spațiile deschise și închise. Pe de altă parte, răbdarea pare să se fi terminat și din ce în ce mai multă lume pare a fi dispusă să accepte riscul bolii decât să mai treacă printr-un rând de restricții. Ceea ce înseamnă că există premisele unei creșteri și mai accelerate a cazurilor. Lunile următoare vor fi destul de complicate.

ÎNCĂ DOUĂ știri pe scurt

ce trebuie să mai știi

Simona Halep a câștigat turneul „Melbourne Summer Set 1”. Este primul ei trofeu în aproape doi ani, după un 2021 care a fost măcinat de accidentări. Halep, al cărei obiectiv este revenirea în top 10, este una dintre favoritele turneului de la Australian Open, unde a fost finalistă în 2018.

Publicarea unui reportaj despre George Simion, în Libertatea, a dus la discuții despre rolul presei în amplificarea discursului extremist și în normalizarea naționalismului și a prezenței AUR în Parlamentul României.