De Mihai Ghiduc

»

Jos virusul!

Cel mai mare protest antivaccinist a avut loc în săptămâna cu cele mai multe cazuri de până acum

Sâmbătă, câteva mii de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva măsurilor sanitare

Ca o furtună perfectă, diversele grupări antivacciniste și partidul extremist AUR și-au dat mâna, în acest weekend, pentru cel mai mare protest antivaccinist de până acum. Sâmbătă, circa 10.000 de persoane au ieșit în stradă ca să lupte, în esență, cu încercarea autorităților de a ține sub control cel mai grav val pandemic de până acum.

Acel vers din Topârceanu, în care sătenii întreabă agentul sanitar „Pentru ce să dăm cu var?” e cea mai potrivită descriere a situației: un grup de persoane, mânate de egoism, refuză vocal să participe la un moment colectiv, în condițiile în care spitalele sunt (din nou) pline de bolnavi de COVID-19.

Consecință a unei veri (mult prea lejere), a unei campanii de vaccinare slab organizate și deraiată de dezinformările antivaxerilor și a unei tulpini a virusului mult mai virulente, al patrulea val de COVID-19 le-a depășit pe cele anterioare și, mai grav, nu pare să fi ajuns încă măcar în faza de platou.

CE VOR PROTESTATARII?

JOS VIRUSUL!

Grupul celor care luptă cu vaccinarea nu e unul omogen. Pe lângă persoane care cred sincer (și eronat) că vaccinul este mai periculos decât virusul, avem o adunătură de politicieni populiști (și, în mare parte, extremiști) care încearcă să călărească valul nemulțumirii, doctori (despre care nu știm cum și-au luat diploma) care încearcă să vândă tratamente alternative, manipulatori de profesie, grupări religioase care au descoperit că epoca modernă nu e compatibilă cu legendele lor și tot așa.

Cei mai periculoși din toată această adunare eclectică sunt politicienii extremiști, care încearcă să-și valideze mesaje antidemocratice și să preia conducerea nemulțumiților.

AUR, un partid din care fac parte mulți suveraniști, extremiști cu viziuni neolegionare și, la grmadă, simpli dubioși, e cel mai vizibil, dar și alte grupuri încearcă să profite de moment. Dacă extremiștii vor reuși să câștige puncte electorale, vor începe să promoveze alte idei, cu care încă sunt discreți (cel puțin nu la nivel central): în special ideea de „independență” față de Uniunea Europeană, dar și multe alte teme preluate din arsenalul iliberal – modelul lor e Rusia, chiar și când o urăsc, declarativ.

Declarațiile de după miting de tipul „n-a fost un protest antivaccin, ci unul de nemulțumire generală” e un alt semnal că încearcă să facă acest transfer de autoritate. Din fericire, momentan, orgoliile din gruparea protestatarilor sunt încă mari, din nefericire pandemia nu se va termina prea curând, deci vor avea timp să se omogenizeze.

A CUI E VINA?

JOS VIRUSUL!

Cu siguranță, nu doar manipulările antivaxerilor i-au scos pe oamenii aceia în stradă. Incapacitatea autorităților de a gestiona pandemia și de a lua niște măsuri cât de cât coerente a contribuit la fel de mult.

Să nu uităm că, în vară, șeful statului spunea că „practic, am oprit pandemia”.

Măsurile s-au tot modificat, peste noapte, în funcție de interesele de moment ale guvernului și n-au părut a fi luate în urma unor analize epidemiologice, ci mai degrabă cu ținta de a ține închisă cât mai puțin economia. Scopul principal este, aparent, de a da cât mai puțini bani celor care sunt forțați dintr-un motiv sau altul să stea acasă.

Un nou incendiu, la secția ATI a spitalului din Constanța, în care au murit șapte oameni, arată că, după dezastrele precedente, n-a învățat nimeni nimic. În loc să profite de pauza pandemică din vară pentru a rezolva problemele și a pune secțiile ATI la punct, ca să facă față unei noi supraaglomerări, guvernații au sperat (după cum declara inocent chiar ministrul învățământului) că pandemia s-a terminat.

Nu s-a terminat și nici nu pare a se termina prea curând. Așa că toamna ne-a prins iar nepregătiți, ba chiar cu o criză politică neforțată, care vine în cel mai prost moment posibil – unul în care extremiștii încearcă să se cațere la putere.

patru știri pe scurt

ce trebuie să mai știi

Guvernul Câțu se află în fața unei moțiuni de cenzură. Nu cea depusă de USR și AUR, ci o a doua, depusă de PSD. Potențiala cădere a guvernului nu înseamnă însă încheierea crizei. Președintele Iohannis pare dispus a o prelungi, mai ales că actualul premier a preluat conducerea PNL și va avea un cuvânt de spus la negocieri.

Luni, Facebook, Instagram și WhatsApp au căzut în toată lumea, pentru câteva ore. Pentru unii, a fost un reminder despre cât de importante sunt aceste aplicații deținute de o singură companie pentru comunicare, iar pentru alții, o pauză bine meritată.

Duminică, un avion privat, care aparținea miliardarului român Dan Petrescu, s-a prăbușit peste o clădire abandonată, în apropiere de Milano. Miliardarul și familia sa au murit în accident.

Dacian Cioloș este noul președinte al USR. Acesta a primit cu circa 1000 de voturi mai mult decât Dan Barna, președintele de până acum. Pentru că unirea dintre USR și PLUS a devenit definitivă, partidul a renuțat la cea de-a doua parte a numelui, redevenind, simplu: USR.