De Mihai Ghiduc

Georgia on my mind

CRONICA SĂPTĂMÂNII

Când tocmai mă întrebam dacă are rost să fac o cronică a săptămânii despre non-subiectul caselor de marcat de la Auchan – unde singura indignare ar trebui să fie că își propun să adopte o tehnologie deja depășită, fyi există posibilitatea să scanezi produsele odată puse în coș –, aflu că Georgia, țara de dincolo de Marea Neagră, nu statul american, are probleme. Unele grave. Un protest public desfășurat în Tbilisi a fost reprimat violent de poliție, într-un soi de moment „10 august” georgian.

Imagini șocante, inclusiv cea a unei femei care ține steagul UE și este stropită cu un tun de apă, au făcut înconjurul lumii.

Cum s-a ajuns aici?

De mai bine de un deceniu, Georgia e condusă de partidul Visul Georgian, înființat în 2012 de miliardarul local Bidzina Ivanishvili.

Singur sau în coaliție, partidul – care se declară de centru stânga – a câștigat alegerile din 2012, 2016 și 2020. Ca orice partid care stă prea mult la putere, acesta încearcă să-și securizeze pe termen lung poziția și a decis să facă acest lucru adoptând o lege anti-ONG-uri.

Ideea e simplă și deja verificată prin alte părți, probabil ai mai auzit-o: ONG-urile au finanțări diverse, uneori din străinătate, iar asta înseamnă, susțin politicienii, că urmăresc interese străine. Hai să dăm o lege prin care să-i declarăm „agenți străini” dacă primesc asemenea fonduri.

În zonele mai puțin atente la nuanțe ale internetului s-a pronunțat instantaneu numele Soros, folosit aproape invariabil de iliberali atunci când vor să caute o țintă pentru asemenea legi – vezi și Ungaria.

Opozanții legii au remarcat asemănările izbitoare ale acesteia cu legislația similară din Rusia (au și numit-o legea rusească) și, cum Ivanishvili și-a făcut averea la Moscova, l-au acuzat că încearcă să dea țara pe mâna rușilor. Situația e însă ceva mai complexă. Cel puțin oficial, Visul Georgian susține integrarea europeană a Georgiei, iar mișcarea pare mai degrabă una de consolidare a poziției interne.

Problema ar fi că legea e incompatibilă cu valorile europene și că, spre deosebire de Ungaria sau Polonia, Georgia n-a intrat încă în UE ca să-și permită să se joace de-a iliberalismul.

Un trecut complicat de războiul din 2008

Georgia are o relație zbuciumată cu Rusia, fiind în esență prima țară invadată de Putin. În 2008, după ce Georgia își declarase apetitul pentru a deveni membră UE și NATO, armata rusă a pătruns pe teritoriul georgian. Asta după ce micul stat din Caucaz a căzut victimă provocărilor din republica separatistă Osetia de Sud, care funcționa ca un soi de Transnistria, și și-a trimis armata acolo.

Rusia a ripostat agresiv și aproape că a ajuns la Tbilisi, dar într-un final s-a mulțumit cu recunoașterea a două regiuni separatiste (pe lângă Osetia, mai există și Abhazia), stabilirea de baze militare și un soi de armistițiu care o asigura că Georgia nu-i părăsește sfera de influență.

Pe acest fond a apărut partidul Visul Georgian, care propunea o abordare mai pragmatică a relației cu Rusia, dar nu declara fățiș că ar vrea să părăsească măcar visul european. Ba chiar, în martie 2022, Georgia a aplicat oficial pentru a deveni membră UE, sub conducerea acestui partid.

În toți acești 15 ani trecuți de la acel conflict care marchează viața politică georgiană, în ciuda dominației parlamentare a Visului Georgian, aceștia n-au guvernat chiar nestingheriți. Ivanishvili n-a reușit să fie prim-ministru decât pentru perioade scurte, chiar și acum e retras, iar conducerea guvernului e asigurată de Iraki Garibashvili.

Ultimele alegeri, din 2020, au fost unele contestate, cu numeroase acuzații de fraudă care au generat o criză politică atât de complicată că au făcut-o pe președinta Salome Zourabichvili, aleasă în 2018, să se îndepărteze de partidul aflat la putere. Aceasta a și declarat, recent, că se opune „legii rusești” și că-i sprijină pe protestatari.

O altă situație complicată e cea a fostului președinte Mikheil Saakashvili, care era la putere în 2018, și care a fost arestat în 2021, când a revenit în țară, pentru o condamnare mai veche. Acesta este considerat însă de mulți drept prizonier politic, ba chiar se speculează că a fost arestat pentru a-i face pe plac lui Putin.

Ce urmează de acum încolo?

Noi proteste împotriva legii anti-ONG-uri sunt anunțate pentru astăzi și, probabil, zilele următoare. Statele occidentale se opun pe față acestei legi și atrag atenția partidului aflat la putere că adoptarea îi va îndepărta de un parcurs european.

Protestatarii se tem că acesta este chiar scopul și că de fapt legea este împinsă în față pentru a faulta integrarea europeană, pe care și-o doresc 85% dintre georgieni, în timp ce partidul la putere declară, ipocrit, că o susține. Așa, ei dau o lege care-i fac pe europeni să fie cei care nu-i primesc și se pot spăla pe mâini de consecințe.

Între timp, președinta Zourabichvili a declarat că va folosi dreptul de veto, dacă legea ajunge pe masa ei (momentan a fost adoptată după o primă citire, ar trebui să mai fie un vot), însă ea nu are foarte mare putere, doar poate întârzia lucrurile. Parlamentul poate decide, cu un nou vot, să ignore veto-ul.

Mai mult, pentru că Georgia și-a schimbat Constituția în 2018, Zourabichvili este ultimul președinte ales direct. În 2024, vor fi doar alegeri parlamentare, iar membrii Parlamentului vor vota pentru un nou președintele. Dacă Visul Georgian își consolidează puterea până atunci, prin legi precum cea de acum, aceasta le asigură dominația deplină a politicii locale.

Se pare că politicienii aflați la putere nu vor să dea înapoi și insistă cu legea. Sau, cel puțin, n-au făcut vreo declarație publică semnificativă de la începerea protestelor. Propagandiștii pro-ruși au început deja să picteze protestele drept „un nou Maidan”, o încercare violentă a Occidentului de a prelua puterea și, eventual, a deschide un nou front cu Rusia. N-ar fi de mirare ca Visul Georgian să preia această narațiune.

Cum sau dacă această încercare prin care trece Georgia acum se va încheia, rămâne de văzut, dar cel mai probabil zilele acestea sunt decisive pentru viitorul democratic al țării, nu doar pentru visul georgienilor de a fi parte, la un moment dat, din Europa unită.

Created with Newsroom AI