de Mihai Ghiduc
A mai trecut o săptămână, s-a mai înregistrat un record: s-au descoperit de peste două ori mai multe cazuri de COVID-19 decât acum două săptămâni. În condițiile acestea, tot mai multe țări în care românii ar vrea să călătorească impun condiții. Unele interzic direct intrarea, cum este cazul Ciprului, altele cer un test negativ – ceea ce aglomerează și mai mult centrele de testare deja suprasolicitate.
Lumea s-a cam plictisit de pandemia asta, care nu vrea să dispară odată. De preferat în vreo săptămână, ca dramele cu care ne obișnuisem să avem de-a face până acum ceva vreme.
Duse sunt cele „15 minute de faimă” ale lui Warhol, duse sunt disputele care izbucneau luni, ca să se stingă marți. Sau, cel puțin, par atât de insignifiante față de efectul COVID-19 asupra lumii, încât cu greu mai reușesc să stârnească indignarea de altă dată.
Și chiar și atunci când există, sunt legate de boală: Esca n-a purtat mască și s-a îmbolnăvit, Firea testează bucureștenii pe gratis, în timp ce-i lasă fără apă caldă, un primar dintr-o comună băgată în carantină dă guvernul în judecată etc.
Coronavirusul pare determinat să domine ciclul știrilor multă vreme de acum înainte. În condițiile astea, aproape că-i înțeleg pe cei care se înghesuie să-și facă undeva concediile – și să uite pentru o vreme de boală –, chiar și în condițiile acestui nou val de îmbolnăviri. Mai ales că, în timp ce ochii sunt pe plajele pline, cazurile se adună, de fapt, de prin fabricile pe care nimeni nu mai are curajul să se gândească măcar să le închidă.
Spre deosebire de plajele aglomerate, petrecerile fără distanțare socială și oamenii care intră în magazine sau mijloace de transport fără măști, cei care nu le poartă prin birouri sau fabrici sunt mai greu de văzut. Iar aceștia petrec opt ore împreună, suficient ca virusul să se răspândească în voie. E drept, e posibil ca acesta să fie adus de cineva care a petrecut pe o plajă – dar asta arată doar că nu poți să renunți la niște măsuri simple de protecție doar pentru că te cunoști cu colegii de birou.
Vestea ceva mai bună este că marți a intrat în vigoare noua lege a carantinării, după ce vreme de câteva săptămâni autoritățile n-au avut pârghiile necesare pentru a încerca să oprească creșterea cazurilor. De acum înainte, orice localitate în care numărul cazurile ajunge la 3% din populație poate fi pusă sub carantină – lucru care s-a întâmplat deja în două comune din Giurgiu și Prahova și în orașul bănățean Făget.
Revin și măsurile individuale. Persoanele care vin din zone de risc sau care au intrat în contact cu o persoană care are COVID-19 pot fi carantinate la domiciliu, iar bolnavii asimptomatici sau cei care nu prezintă forme grave ale bolii pot fi izolați la domiciliu. Se dau și amenzi pentru nepurtarea măștii în spații închise, deși n-a reușit încă nimeni să vină cu o măsură care să-i convingă pe unii români să-și pună masca ȘI pe nas.
După cinci zile de discuții, la începutul săptămânii trecute s-a anunțat că șefii de state din UE au căzut de acord, în Consiliul European, pentru un pachet financiar de relansare economică pentru statele afectate de coronavirus. Bugetul multianual este crescut cu 750 de miliarde de euro, dintre care România a obținut aproape 80 de miliarde.
Lucrurile însă nu s-au încheiat aici, pentru că Parlamentul European, care are drept de veto asupra bugetului, amenință că nu-l va vota dacă nu se vor rezolva anumite tăieri pe care le consideră inacceptabile și dacă nu sunt condiționate cheltuielile de respectarea statului de drept (aici fiind țintite Ungaria și Polonia, două state care șchioapătă la acest capitol). Următoarele luni vor fi ocupate cu negocieri dificile pentru europarlamentari și șefii de stat.
În România, însă, discuțiile s-au concentrat mai degrabă pe masca lui Iohannis. Președintele a fost surprins că nu o purta, într-o imagine, în condițiile în care toți ceilalți șefi de stat din fotografie o aveau. Președintele a motivat că masca a fost opțională, în condițiile în care s-au luat toate măsurile de siguranță, și că în mare parte a timpului a purtat-o.
Răul a fost deja făcut. Pentru românii care s-au plictisit deja de toate măsurile astea de protecție, „opțional” a sunat a „nici eu nu trebuie s-o port”.