de MIHAI GHIDUC

Cronica săptămânii. De azi, umblă unicornii pe stradă


Ah, da, și a venit și apa caldă (dar gluma asta deja s-a răcit, la cât a fost folosită duminică seara). Asta pentru că săptămâna care s-a încheiat a fost despre alegerile locale și alegerile s-au încheiat așa cum a vrut Facebook-ul (sau colțul nostru de Facebook). E drept că lucrul ăsta nu prea s-a văzut până în weekend, când s-a umplut rețelele de socializare de îndemnuri la vot.

Nicușor la primărie

La a treia încercare și după 12 ani de primari susținuți de PSD, Nicușor Dan reușește să devină primarul Capitalei. Gabriela Firea n-a reușit să primească înfrângerea cu grație și, deși sondajele au arătat o diferență imensă, a spus că așteaptă numărătoarea finală.


Și într-o parte din sectoare și în alte localități mari din țară se schimbă primarii. Dacă la Craiova rămâne Olguța Vasilescu, iar la Cluj, Boc, la Constanța și la Timișoara conducătorii sunt noi. La nivelul președinților consiliilor județene, Marian Oprișan, un baron local de cursă lungă, pare că și-a pierdut postul. Este un semn că așteptările de la politică s-au schimbat, după cel dat la alegerile euro-parlamentare.


Nu e însă clar și dacă toți politicienii mai vechi au primit mesajele. Cel mai probabil nu și vom vedea asta în felul în care se va duce campania pentru parlamentarele din decembrie.

Să nu avem așteptări nerealiste




Problemele orașelor mari ale României sunt complexe și ar fi bine să nu așteptăm să umble unicornii pe stradă, acum că au venit primari care ne plac. Contează foarte mult ce sprijin politic vor primi aceștia din partea consiliilor locale, de sprijinul pe care îl vor avea de la guvern – în funcție de rezultatele alegerilor parlamentare.


Să nu credem nici că relația dintre PNL și USR-PLUS, forțată de Nicușor Dan în București, va fi roz. La Timișoara, Dominic Fritz, candidatul USR- PLUS, a învins un primar liberal, nu un pesedist, iar bătălii similare s-au dat și la Brașov și Constanța, cu rezultate mixte. Brașovul a fost câștigat de USR, în schimb ce la Constanța au învins liberalii.


În condițiile în care „nou-veniții” de la USR-PLUS au câștigat chiar și în orașe mai mici (precum Câmpulung – e drept că prin intermediul Elenei Lasconi, o prezentatoare TV reconvertită în politician), e posibil ca liberalii să se simtă amenințați și să-i faulteze, într-un fel sau altul, pe primarii care nu sunt ai lor.


Totuși, la consiliile județene, liberalii au împărțit județele doar cu PSD și UDMR, și asta i-ar putea mulțumi, iar în București, au câștigat împreună cu USR-PLUS și și-au luat un angajament față de cetățeni pe care e greu de crezut că vor avea curajul să-l încalce.

Cealaltă parte a paharului

E ușor să spui că electoratul a dat o lecție vechilor politicieni, însă adevărul e că nu s-a întâmplat asta peste tot.


Dincolo de oarecum așteptatele situații de la sectoarele 3 și 4, unde primarii în funcție și-au păstrat posturile, în ciuda bordurilor (sau datorită lor?), cel mai surprinzător rezultat este scorul strâns de la sectorul 5, unde a candidat celebrul Piedone – da, acel primar care era în funcție când s-a întâmplat tragedia de la Colectiv. Și, desigur, situația de la Deveselu, unde a câștigat vechiul primar, chiar dacă a murit.

Până la parlamentare, avem alegerile americane




Până în decembrie, e noiembrie și se votează în SUA. Și, deși acolo nu avem drept de vot, rezultatele acelor alegeri vor fi importante pentru cum va arăta lumea în următorii patru ani. Trump e în urmă în sondaje, dar sistemul electoral american e atât de complicat încât acest lucru nu înseamnă mare lucru.





Trump s-a grăbit să o nominalizeze pe Amy Coney Barrett la Curtea Supremă, o judecătoare a cărei singură legătură cu regretata Justice Ruth Bader Ginsburg este faptul că e femeie. Conservatoare și oponentă a avortului, Barrett este numită pentru a mobiliza baza religioasă a președintelui și a-i convinge pe toți republicanii să se alinieze în spatele lui.


La fel de bine ar putea să-i mobilizeze la vot și pe cei care se tem de o Curte supremă prea dezechilibrată politic. Mai sunt doar câteva săptămâni până la alegeri, însă republicanii se grăbesc să treacă decizia prin Congres până atunci, iar asta ar putea să-i determine pe cei nehotărâți să adopte o poziție mai clară. Sondaje spun că una care nu l-ar avantaja pe actualul președinte.


Lucrurile au fost complicate de dezvăluirea făcută de The New York Times despre afacerile președintelui, care nu merg prea bine. Sau, poate, acesta declară pierderi pentru a nu plăti taxe. În anul candidaturii din 2016 și în primul an de mandat, impozitele plătite de Trump au fost de 750 de dolari/an. Cam cât ar plăti cineva, în România, pentru patru luni de încasat salariul minim.

Să nu uităm de pandemie




Dacă următoarele luni vor fi electorale și pline de mesaje politice, să nu uităm că numărul cazurilor de COVID-19 este din nou în creștere în Europa și, la pachet, și în România. Am ajuns să avem aproape 10.000 de noi bolnavi săptămânal și abia acum începe vremea proastă, când bolile respiratorii au tendința să devină mai agresive.


Încă nu avem un tratament solid, iar dacă vom avea un vaccin, acesta va fi disponibil spre finalul acestui sezon rece și în cantități insuficiente pentru a ajunge la toată lumea, ceea ce înseamnă că în următoarele 6 luni va trebui să trecem prin pandemiei cu aceleași precauții pe care le-am avut și peste vară. Și asta s-ar putea să fie greu, pentru că ne-am pierdut îndemânarea de a fi concentrați pe un singur subiect pe termen îndelungat.