Cu puțină vreme înainte de izbucnirea războiului, România a început negocierile pentru a deveni membră a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), un grup al celor mai dezvoltate state ale lumii. La 30 de ani de la căderea comunismului, România este în Uniunea Europeană, NATO și – în ciuda discuțiilor despre veceurile din fundul curții – nu mai este considerată o „țară în curs de dezvoltare”.

Războiul din Ucraina accelerează această transformare a României, pentru că ne determină să ne reconsiderăm locul în Europa. Dintr-odată, românii înțeleg că sunt membri cu drepturi depline ai acestei familii, că sunt europeni.

De la IAȘILA LISABONA

Privind un pic detașat evoluțiile din ultimele decenii, începi să înțelegi de ce restul statelor din Estul Europei, precum Ucraina sau Georgia, își doresc un parcurs european. Atunci când se uită la cele două opțiuni pe care le au, să o ia înspre Europa sau înspre Rusia, o aleg invariabil pe prima. Pentru că Rusia e incapabilă să proiecteze orice formă de „soft power”. În momentul în care oamenii sunt lăsați să aleagă, cei mai mulți vor alege Europa.

Când republicile n-au mai funcționat și apetitul popoarelor din jurul Rusiei de a deveni europene a crescut, Putin a trecut la pasul doi: declanșarea războiului. Acel vers cinic și machist pe care l-a recitat cu câteva zile înainte ca armata să treacă granița asta spune - că Putin va lua ce vrea, pentru că poate. Pentru el, ideea că unii care au trăit în URSS ar putea să o ducă mai bine ca rușii e amenințarea supremă, nu NATO. Exemplu că „dincolo e mai bine” e ceea ce i-ar putea amenința puterea și regimul pe care l-a construit.

Putin i-a urât sincer pe est-europenii din fostele țări comuniste, care știau prea bine cinismul rus pentru a nu profita de oportunitatea de a se asigura că nu-l vor trăi (din nou) pe propria piele și au intrat în UE și NATO. Și pentru că pe aceia i-a pierdut, iar acum au devenit exemplu de bunăstare și prosperitate pentru cei din fostul URSS, a început să-i urască și pe aceștia.

Ucraina ne ajută să ne înțelegem locul

Mulți dintre ucrainenii care au fugit de război și au ajuns în România planifică acum să plece mai departe. Nu neapărat pentru că România nu le-ar putea oferi nimic – erau cu siguranță destule joburi care n-aveau candidați –, ci pentru că deja au rude sau prieteni în alte locuri, la care vor să ajungă. E o situație similară cu cea a moldovenilor. Odată ce li s-a permis să circule liber în Europa, aceștia au găsit metode (mai mult sau mai puțin legale) să-și facă un rost peste hotare.

Acum, pe măsură ce realitatea războiului își face loc în mințile noastre, odată cu miile de refugiați pe care (măcar unii dintre noi) încercăm să-i ajutăm cum putem, începem și noi să ne evaluăm la rândul nostru rudele și prietenii din străinătate. Nu poți să nu te întrebi, când îi vezi cum fug cu ce au putut să-și salveze din agoniseală, unde te-ai duce tu. Sau, de ce nu, dacă ai rămâne să lupți.

Și realizăm că am luat „for granted” faptul că putem călători liber, că putem învăța oriunde, că putem munci. Că nu realizăm ce înseamnă să nu mai ai rude și prieteni împrăștiați la București, Iași, Cluj și Timișoara, ci la Milano, Paris, Madrid și Viena. Să îți dai seama că mulți dintre cei pe care-i cunoști și ți-au devenit prieteni sunt francezi, italieni, germani, unguri, spanoli.

Se spune că o națiune e un construct cultural, că e unită de un pământ, o istorie și o limbă comună. E un concept pe care naționaliștii l-au preluat și transformat în state-națiuni. Europa demonstrează că lucrurile sunt mai complexe decât atât și că valorile comune sunt cele care îi țin pe oameni împreună. Libertatea, democrația, pacea, bunăstarea.

Europa e un pericol pentru cei care vor să revină la „bunele vremuri” în care toată lumea se ura și se suspecta pentru că nu vorbea aceeași limbă și pentru că avea pașapoarte de culori diferite. Pe măsură ce tot mai multă lume începe să-și înțeleagă și accepte această supraidentitate, naționaliștii, suveraniștii și nostalgicii vor lupta pentru a-și salva ideologiile retrograde.

Putin a pornit un război pentru asta și-i va sprijini în continuare, direct sau indirect, pe cei care vor încerca să distrugă ideea că popoarele se pot înțelege și pot conviețui într-o supranațiune. Pe măsură ce vor pierde sprijinul popular, vor deveni mai violenți și mai vocali. Va fi o luptă, dar una pe care, în cele din urmă, o vor pierde. Ucraina e doar primul pas, dar e cel care ne-a arătat pentru ce ne luptăm.