Pe 12 mai, sute de rachete lansate de Hamas au căzut pe teritoriul Israelului, inclusiv în Ierusalim. IDF-ul, armata israeliană, a răspuns bombardând Gaza, distrugând o serie de clădiri – inclusiv una care găzduia redacțiile Associated Press și Al Jazeera – și atacând liderii Hamas.

Între timp, eterna „cause célèbre” a conflictului israeliano-palestinian s-a reîncălzit și în restul lumii, mai toată lumea sprijinind necritic o parte sau alta, în funcție de ideologie. Conflictul acesta nu e doar „o altă confruntare” dintr-o țară îndepărtată, ci e unul care definește politica internațională modernă.

Tensiunile actuale mocnesc de ceva vreme, însă cele mai evidente probleme au fost ridicate de o dispută imobiliară din cartierul Sheikh Jarrah al Ierusalimului gestionat de Israel. Circa 10 familii palestiniene sunt amenințate cu evacuarea din casele în care locuiesc încă din anii ‘50, pe vremea când Iordania gestiona acele cartiere.

O lege israeliană permite celor care dovedesc că dețineau, înainte de înființarea statului israelian, pământ sau case în Estul Ierusalimului (acolo unde sunt cartiere arabe) să-l revendice. Acele case au fost ridicate pe pământul unor evrei, iar iordanienii nu le-au făcut acte de proprietate celor care locuiau acolo. Nu există o lege similară pentru Vestul Ierusalimului, cu cartiere evreiești, și palestinienii care ar fi putut avea locuințe acolo.

În luna aprilie, pe măsură ce o decizie juridică în privința acelor proprietăți se apropia, au început o serie de proteste palestiniene, soldate uneori cu conflicte cu poliția. Într-un final, statul israelian a intervenit în disputa juridică, cerând o amânare a judecății – în speranța aplanării tensiunilor –, dar a făcut-o prea târziu.

Însă, pe 10 mai, israelienii sărbătoresc și ei „Ziua Ierusalimului” și așa-zisa reunificare a orașului, după războiul de 6 zile din 1967, motiv pentru naționaliști să mărșăluiască inclusiv prin cartierele arabe ale orașului. Anul acesta, poliția a încercat să limiteze ambele adunări, limitând accesul la Poarta Damasc, un loc în care se adunau palestinienii seara.

Pe 10 mai, pe fondul tensiunilor, conflictul cu palestinienii din moschee a degenerat – ceea ce a dus la imagini cu poliția atacând manifestanții în moschee, arestări și sute de răniți. Pe 11 mai, au început proteste în mai multe localități și, mai mult, au început conflicte între israelieni și palestinieni în orașul israelian Lod, în care există o puternică minoritate arabă.

A fost momentul în care Hamas a decis să intervină în conflict, dând un ultimatum israelienilor și cerând retragerea acestora din „teritoriile ocupate”. O zi mai târziu, sute de rachete porneau din Gaza spre Ierusalim și alte zone din Israel, multe trecând de sistemele antirachetă.

Ca de obicei, răspunsul armatei israeliene a fost dur și disproporționat – tactica acestora este de a răspunde astfel la orice atac. Au fost dărâmate o serie de clădiri înalte din Gaza, cu lovituri aeriene – e drept, cu avertismente pentru evacuare, cel puțin în cazul celei care găzduia jurnaliști –, au fost atacate sedii ale Hamas, dar și locuințele liderilor, dar s-a nimerit și pe lângă, apărând astfel victime colateral. S-a încercat și distrugerea tunelurilor subterane folosite de Hamas.

Până în momentul de față, conflictul s-a soldat cu 9 victime în Israel, aproape 200 în Gaza și circa 20 în alte teritorii palestiniene (West Bank și Ierusalimul de est), precum și cu sute de răniți de ambele părți. În ciuda intervențiilor internaționale pentru aplanarea disputei, atât din partea statelor occidentale cât și unor state arabe, tirurile de rachete și bombardamentele continuă.

Conflictul pică ca o mănușă atât pentru Benjamin Netanyahu, premierul israelian, cât și pentru Hamas. Primul e cât pe ce să piardă puterea, după al patrulea rând de alegeri din ultimii doi ani, după ce n-a reușit să formeze un guvern până pe 7 mai. Președintele israelian l-a desemnat pe Yair Lapid, liderul opoziției, să încerce formarea unui nou guvern – iar dacă acesta reușește, asta ar însemna plecarea lui Netanyahu, care are și probleme juridice, fiind acuzat de corupție.

Pretextul era că nu toți cetățenii palestinieni din Ierusalim pot vota – unii ar trebui să ceară acordul Israelului pentru organizarea unor secții. Alegerile urmau să aibă loc la finalul lunii mai. Ar fi fost primele alegeri din ultimii 15 ani. Cei din Hamas n-au fost prea mulțumiți de decizia lui Abbas, mai ales că sperau la un scor bun, după ce Fattah, partidul lui Abbas, a suferit o serie de diviziuni interne.

Conflictul dintre Israel și Palestina n-are o rezolvare simplă, orice ar spune unii sau alții. Pe termen scurt, scopul ar trebui să fie oprirea vărsărilor de sânge și încetarea acțiunilor militare. Dar asta nu va însemna decât o altă amânare pe termen nedefinit a problemei, care se va reîncălzi, după ani sau decenii, așa cum s-a întâmplat acum.

Pe termen lung – ar fi culmea să dau o soluție. Problema este că sunt straturi și straturi de probleme și zeci de interese divergente. Israelienii și palestinienii sunt, cum bine spunea cineva, „prizonieri ai istoriei”.

În esență însă, este un conflict în care viziunile fixe naționaliste și religioase, care vin cu pretenții maximale, împiedică găsirea unei soluții, iar faptul că moderații sunt mai mulți decât militanții e irelevant. Atâta vreme cât cei din urmă au acces la putere, vor găsi mereu motive să-l reîncălzească.