Totul a pornit de la masarea de către Rusia a aproape 150.000 de soldați la granița Ucrainei, atât în apropierea regiunilor separatiste din bazinul Donbas, cât și în Belarus și Crimeea, sub pretextul unor exerciții militare. Rusia mai făcuse mișcări din astea de-a lungul timpului, dar acum le-au însoțit cu o ofensivă diplomatică, în care au cerut Occidentului „garanții de securitate” care includeau cereri precum retragerea trupelor NATO din fostele țări comuniste devenite membre ale alianței.

În cei opt ani care au trecut de atunci, Ucraina, multă vreme văzută ca o țară aflată în mod natural în sfera de influență rusească, s-a îndepărtat tot mai mult de vecinul cu care se află într-un război nedeclarat, având aspirații nu doar de a adera la NATO, ci și la UE. Țara a fost sprijinită financiar și cu armament defensiv, și-a modernizat și stabilizat armata și nu a acceptat schimbările impuse cu forța de Rusia, chiar dacă nu mai controlează de facto, cele două regiuni.

Între timp, Crimeea a fost integrată în Rusia – comunitatea internațională n-a recunoscut, însă, anexarea. În schimb, Rusia neagă că ar avea vreo implicare în republicile separatiste Donețk și Luhansk, deși cei de acolo par a avea acces la un flux nelimitat de arme. În realitate, evident că acolo e mâna Rusiei, cu o tehnică folosită și în cazul altor state (Moldova, Georgia) – crearea unor teritorii disputate le vor ține departe pe acestea de orice fel de tentative de integrare în lumea Occidentală.

Adevărul trist este că toată lumea știe că, dincolo de sprijinul moral, financiar și de armament, Ucraina n-o să primească alt ajutor. Rusia știe că nu poate ataca țări sau trupe NATO, pentru că asta e toată miza alianței – un atac asupra unei țări e un atac asupra tuturor –, dar și NATO știe că nu poate interveni într-o țară care nu e membră. Riscul unui conflict, chiar și convențional, între două puteri nucleară e prea mare.

Pe de altă parte, problema Rusiei e alta. Ucraina nu trebuie să intre în NATO pentru a ieși din sfera lor de influență. Deja în ultimul deceniu a devenit clar că cele două țări nu mai sunt prietene, iar apropierea Ucrainei de Occident se poate face și economic. La urma urmei, Finlanda și Suedia, două țări apropiate geografic de Rusia, sunt doar membre UE, dar nu le consideră nimeni altceva decât parte a Occidentului democratic.

Există o fereastră și mai mică de timp în care războiul poate începe. Așa-zisele exerciții militare ar trebui să se încheie, oficial, pe 20 februarie, adică duminică, apoi Rusia nu mai are o „acoperire” pentru prezența trupelor în Belarus și în apropierea granițelor, ar trebui să înceapă să le trimită spre garnizoane îndepărtate. Tot duminică se încheie și Olimpiada de iarnă de la Beijing, care ar fi – conform analiștilor – unul dintre motivele pentru care Rusia s-ar abține, nu vor să-și strice relația cu China.

Între timp, Rusia a blocat și accesul navelor ucrainene la Marea Neagră, motivând că fac exerciții navale în zonă și că ar fi păcat să fie lovită vreo navă civilă de bombele navelor militare ruse. Ucraina e înconjurată din aproape toate părțile – există inclusiv amenințarea armatei ruse staționate în Transnistria, teritoriul moldovenesc ocupat încă din 1991.

Tot ce mai lipsește e un motiv, dar acela se poate inventa rapid, fie printr-o operațiune de tip „false-flag”, crearea unui incident cu ajutorul unor sabotori introduși în Ucraina, fie doar retoric – șefa Russia Today plângea zilele trecute la o emisiune că Ucraina o să facă lagăre de concentrare pentru rușii de pe teritoriul său.

Eforturile diplomatice continuă, cu telefoane și vizite la Moscova, cu mai mult sau mai puțin succes – cel puțin la nivel public, pentru că discuțiile secrete vor fi aflate peste decenii. În același timp, toată lumea pare convinsă că războiul va începe oricum. Putin pare să se fi hotărât și nu a existat până acum vreun semn că Rusia face vreun pas înapoi, nici la nivel de mișcări de trupe, nici la cel al cererilor de soluții diplomatice. E o „negociere” în care Ucraina e ostaticul.

În cazul în care conflictul va începe, chiar dacă va rămâne, cel mai probabil, limitat la teritoriul ucrainean, lucrurile se vor complica și pentru restul lumii. E destul de complicat de văzut acum care ar putea fi toate aceste efecte, dar unele sunt evidente. Sancțiunile pe care țările occidentale le vor aplica Rusiei vor avea efecte și asupra prețurilor la energie, deja mari, deci vor afecta și România.

Vor apărea refugiați, la pachet cu toate problemele pe care le ridică – de la cele logistice la apariția xenofobiei. Și, cel mai grav, pe termen lung va fi clar că securitatea Estului Europei va fi pusă, mai devreme sau mai târziu, sub presiune de o Rusie care crede că are un drept istoric să domine această regiune.