Cel mai probabil, noul președinte nu va fi stabilit duminica aceasta, ci se va ajunge la un al doilea tur de scrutin. Erdoğan (69 de ani) are un contracandidat serios, care pare să stea mai bine decât el în sondaje: liderul opoziției, Alianța Națiunii și a Partidului Republican al Poporului (CHP), Kemal Kılıçdaroğlu (74 de ani). 

Cel din urmă stă mai bine în sondaje, dar e puțin probabil să obțină cei 50% necesari pentru a câștiga alegerile din primul tur. Mai ales că în cursa electorală mai sunt doi candidați, fără șanse, dar care pot lua câteva procente, Muharrem İnce și Sinan Oğan.

Recep Tayyip Erdoğan (AKP) și Kemal Kılıçdaroğlu (CHP) se luptă la urNe pentru funcția de președinte al Turciei.

În schimb, duminică se va ști cum arată noul parlament. E foarte posibil ca Alianța Poporului, o grupare de patru partide naționaliste condusă de AKP (Partidul Justiției și Dezvoltării) a lui Erdoğan să ia din nou cele mai multe voturi, dar nu e clar dacă va mai atinge un procent de 50% (în 2018, a avut puțin peste 53%). 

În cursa pentru cele 600 de locuri de parlamentari, aleși în 87 de districte electorale, s-au înscris candidați din 36 de partide, care au format mai multe alianțe electorale. 

Pragul electoral este de 7% pentru orice partid sau alianță – primele alegeri la care acesta a fost scăzut, de la 10%, cât era până acum.

Este pentru prima dată când sunt șanse serioase ca Erdoğan să plece de la putere. În cei 20 de ani de când a fost prim-ministru (între 2003 și 2014) și apoi președinte (din 2014), Erdoğan s-a folosit de populism pentru a conduce autoritar și a diluat din viziunea secularistă impusă de fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk, luând multe măsuri cu substrat religios. 

Tot Erdoğan a fost cel care a schimbat radical sistemul politic turc, dintr-unul parlamentar, în care premierul era cel mai puternic om din țară, într-unul semi-prezidențial, printr-o reformă constituțională desfășurată în anul 2017. Până în acel moment președintele putea fi ales pentru un singur termen de șapte ani.

Ca de obicei la astfel de „reforme” impuse de conducători autoritari, Erdoğan a resetat numărătoarea. Noua Constituție, care dă puteri executive președintelui, spune că o persoană poate candida pentru două mandate de cinci ani.

Erdoğan a fost ales președinte în 2014 și reales în 2018, după regulile noii Constituții turce. El mai are dreptul la un mandat.

Deși în Turcia schimbări de guvern și lideri au mai avut loc prin alegeri, țara de pe două continente are o istorie destul de complicată cu liderii autoritari. În 1960, Adnan Menderes, care conducea țara de zece ani, timp în care a orchestrat un pogrom anti-grec în Istanbul și s-a folosit intens de cenzură, a fost dat jos printr-o lovitură de stat militară. Ulterior, a fost judecat și executat.

În 1971, Süleyman Demirel a demisionat la presiunea șefilor armatei. De data aceasta însă, el a supraviețuit pentru a fi ales apoi de câteva ori premier și chiar președinte (între 1993 și 2000).

Demirel a mai trecut printr-o lovitură de stat militară în 1980, când armata a luat puterea pentru trei ani, timp în care sute de mii de oameni au ajuns în închisoare, iar câteva sute au murit. Liderii loviturii de stat militare de atunci au fost judecați și condamnați, la bătrânețe, în anii 2010, dar au murit fără a ajunge în închisoare.

O altă intervenție a armatei a avut loc în 1997 (președinte era Demirel), când premierul islamist Necmettin Erbakan a fost forțat să demisioneze, iar Erdoğan, pe atunci primar al Istanbulului, a fost trimis la închisoare și i s-a interzis să participe la alegeri.

Chiar și Erdoğan s-a confruntat cu o tentativă de lovitură de stat militară în 2016, când o facțiune a armatei a încercat să preia puterea. Rezultatul a fost însă „curățarea” de către președintele turc a armatei și serviciilor civile de cei pe care-i considera neloiali – o acțiune pe care mulți au văzut-o, în sine, ca pe o nouă lovitură de stat.

Adnan Menderes și Süleyman Demirel sunt doi dintre foștii lideri turci care au fost înlăturați de la putere prin lovituri de stat militare.

Cei 20 de ani în care Erdoğan a venit la putere s-au remarcat printr-o creștere a populismului, o diluare a legăturilor cu Occidentul, o creștere a numărului persoanelor ajunse în închisoare pe motive politice și o scădere vizibilă a libertății presei. 

Tot în această perioadă, lira turcească s-a devalorizat constant, pentru ca, în special în ultimii doi ani, țara să se confrunte cu o inflație foarte ridicată.

De asemenea, la nivel extern, Erdoğan a intervenit militar în Siria și Kurdistan, a încercat să se apropie de Rusia – fără a părăsi însă NATO –, și a intrat în tot felul de conflicte cu țările arabe și Grecia.

Inflația de 50%, dar și răspunsul autorităților la cutremurile catastrofale din această perioadă, sunt câteva dintre motivele pentru care Kılıçdaroğlu are șanse să-l învingă pe Erdoğan în alegeri. Trebuie însă spus că există riscul ca actualul președinte să nu accepte rezultatele sau să încerce să le influențeze (sau schimbe) prin metode mai puțin cinstite. 

Deja au apărut conflicte între suporterii celor două partide, ceea ce arată că tensiunile sunt maxime. La alegeri precedente, în special în 2015, acuzațiile de fraudă electorală au fost regula, însă cu atâția jucători interesați e destu de greu de crezut că acestea vor fi extrem de răspândite.

Cutremurele de la începutul anului au pus lumină pe corupția tolerată de partidul AKP, iar răspunsul autorităților a fost și el unu nu foarte apreciat de o parte a turcilor.

O schimbare pașnică a lui Erdoğan ar fi un semn bun pentru Turcia, o țară care, după cum se vede, cochetează cu democrația de un secol cu rezultate mixte. Ar putea fi și un semn că perioada unor autocrați care s-au ridicat la putere la începutul anilor 2000 se apropie de final – Vladimir Putin nu se va confrunta cu alegeri, dar cine știe ce idei le vor veni și rușilor sătui de război.