De Mihai Ghiduc

Cele 14 semne ale fascismului

CRONICA SĂPTĂMÂNII

Vestea că Italia a ales o posibilă viitoare prim-ministră cu legături evidente cu fascismul a stârnit destule comentarii, dar a provocat și tentative de a spăla imaginea acesteia.

Giorgia Meloni și-a început cariera în Fronte della Gioventù, aripa tânără a unui partid numit Movimento Sociale Italiano. Legătura cu fondatorul fascismului, Benito Mussolini, e directă. Partidul a fost înființat în 1946 de susținătorii acestuia.

Între timp, Meloni a trecut prin mai multe grupări, ajungând acum să fie liderul unui nou partid: Fratelli d'Italia. Partid care are drept membri pe unii urmași direcți ai lui Mussolini și o siglă care se păstrează aproape neschimbată din 1946 încoace drept simbol al neo-fasciștilor, indiferent de denumirea grupării din care fac parte.

Indiferent de nume, flacăra tricoloră (roșu, alb, verde) i-a reprezentat.

ȘANSELE CA MELONI SĂ DEVINĂ PREMIER SUNT foarte mari după victoria din acest weekend

Meloni nu a ajuns la putere singură, ci împreună cu Liga lui Salvini, un alt partid de extremă dreapta, xenofob și pro-rus, Forza Italia, partidul magnatului media și fostului premier Silvio Berlusconi, și un mic partid de centru-dreapta numit Noi moderati.

Conservatorii de pretutindeni i-au salutat victoria și încearcă să spele trecutul fascist al lui Meloni, ignorând evidența, și spunând că e vorba doar de o „campanie stângistă” împotriva acesteia. Mai mult, fiindcă Meloni s-a declarat anti-Rusia, ăsta e văzut ca semnul suprem că n-are cum să fie fascistă.

E drept, termenul de fascist e folosit destul de des, de multe ori fără acoperire. De exemplu, rușii îl folosesc pentru a defini puterea de la Kiev (ei au trecut direct la nazism, o variațiune a fascismului), iar anti-vaxerii l-au folosit pentru a protesta împotriva vaccinării și a măsurilor anti-COVID-19.

Dacă secolul trecut lucrurile erau mai simple, pentru că partidele fasciste se autodefineau ca fasciste, acum acestea au o problemă cu trecutul sinistru și încearcă să păstreze doar ideile, ferindu-se de etichetă.

Există însă definiții care ne pot ajuta să identificăm un fascist, iar cea mai bună este cea a lui Umberto Eco

Eco a identificat 14 proprietăți ale fascismului.

Cultul tradiției, care vine la pachet cu respingerea modernismului sunt primele două. Tot ce s-a făcut pe vremuri e bun, trebuie să păstrăm asta și să nu acceptăm depravarea contemporană, mai ales în domeniul cultural.

Urmează cultul acțiunii de dragul acțiunii. Vezi protestele de la noi organizate pentru a organiza proteste, nu pentru o temă anume, că nu doar italienii au partide cu tendințe fasciste. Dezacordul înseamnă trădare, oamenii care nu vor să susțină până la capăt ideile liderilor sunt excluși fără menajamente.

Fascismul pune mult preț pe teama de diferențe. În principal pe diferențele culturale și teama de imigranți, desigur.

Apelul la frustrarea socială, pe care s-o poată canaliza pentru propriile interese, și apetitul pentru conspirații, discuțiile interminabile despre comploturi, sunt alte semne potențiale.

Din perspectiva fasciștilor, inamicul e fie foarte slab, fie foarte puternic. Cam cum vede Rusia NATO, pe care uneori spune că l-ar înfrânge fără probleme, în timp ce se plânge că pierde în Ucraina din cauza armelor NATO. Pacifismul e văzut ca o formă de a ajuta inamicul.

Alte semne care completează lista sunt disprețul pentru cei slabi, cultul eroismului, machismul și cultul armelor, populismul (reprezentații partidelor fasciste sunt „vocea poporului”) și folosirea unui vocabular simplist și sărăcit, care să împiedice raționamentul critic.

POȚI DECI DEFINI ORICE MIȘCARE CARE SUSȚINE UN PUNCT DE PE LISTĂ DREPT FASCISTĂ?

Definiția lui Umberto Eco e cuprinzătoare și acoperă mișcări evident fasciste (de la Mussolini și nazism la legionari), dar și autocrații precum cea stalinistă sau putinistă, mișcarea pro-Trump sau chiar Ungaria lui Orban. De aceea, Eco a numit fenomenul ur-fascism, ceea ce ar însemna proto-fascism. Sunt semne și cu cât sunt mai multe, cu cât riscul adevăratului fascism e mai mare.

Eco mai precizează că aceste semne sunt adesea contradictorii și nu formează un sistem coerent, că sunt prezente și în alte forme de despotism și, uneori, chiar și la partide democratice, dar e nevoie adesea de doar unul dintre ele pentru a coagula o mișcare fascistă.

Aș spune că destule dintre semne se găsesc în multe mișcări politice de dreapta extremă, doar că acum acestea au învățat să le disimuleze. Mai mult, pentru că mișcarea conservatoare a simțit că nu e o idee bună să preia necritic idei fasciste, dar a făcut-o totuși, soluția găsită a fost să arunce pisica în curtea adversă. Prin urmare, au încercat să prezinte toate mișcările fasciste drept mișcări de stânga, profitând de faptul că ambele extreme au fost mișcări de masă.

Ori tocmai această neasumare a trecutului, fie la nivel de mișcare politică, fie la nivel de popor, e periculoasă, pentru că ar putea pune bazele revenirii fascismului. Faptul că italienii nu au privit critic propriul trecut, la fel cum n-o fac nici românii, când vorbesc despre Al Doilea Război Mondial, cel puțin nu la nivel de masă, face mai ușoară ascunderea adevăratelor intenții.

Un lucru e clar. Mișcările fasciste au tendința ca, odată ajunse la putere, să facă orice este posibil pentru a-și perpetua prezența în vârful statului. Să vezi coincidență, Fratelli d'Italia, partidul lui Meloni, vorbește deja de schimbarea Constituției.

Created with Newsroom AI