de MIHAI GHIDUC
Vestea oarecum bună este că săptămâna care tocmai s-a încheiat este prima, de la începutul verii, în care numărul cazurilor noi de COVID-19 din România n-a mai crescut față de cea precedentă. În condițiile în care avem în continuare peste 8.000 de noi bolnavi, nu-i încă motiv de bucurie, mai ales că intrăm practic în ultima săptămână de concediu. Vine toamna și ne așteaptă o serie de decizii dificile.
Dacă în primăvară, mult mai puține cazuri ne-au ținut în case vreme de două luni, în sezonul rece mai toată lumea pare să fie OK cu redeschi-derea școlilor, reîntoarcerea la serviciu și organizarea celor două rânduri de alegeri, locale și parlamentare. Vom afla destul de repede dacă sunt sau nu decizii înțelepte, în contextul în care, pe lângă COVID-19, vor reveni și alte boli respiratorii să ne îngrijoreze.
Guvernul a stabilit zilele trecute modul în care copii vor reveni la școală. Cei cu simptome nu vor putea participa la cursuri, se va purta mască, locurile din bănci vor rămâne neschimbate, iar în caz de scenariu galben, vor merge la școală alternativ, două săptămâni pe lună. Pare complicat, iar gradul de incertitudine e ridicat, practic vom avea o toamnă în care situația se va schimba de la o zi la alta și de la localitate la localitate.
Săptămâna trecută, protestele din Belarus luaseră amploare, după ce acum două weekenduri președintele Lukașenko și-a anunțat victoria în niște alegeri fraudate și la care parte dintre opozanți au fost împiedicați să participe. Duminică, sute de mii de oameni au ieșit din nou pe străzi pentru a cere plecarea președintelui. În replică, Lukașenko a survolat mulțimea într-un elicopter, îmbrăcat în uniformă militară și înarmat cu o mitralieră.
Președintele, care conduce țara din 1994, nu pare dispus să cedeze. Săptămâna a fost marcată de numeroase acuzații că țara va fi atacată de NATO, de amenințări cu închiderea fabricilor care fac grevă și de acuzații că cei bătuți de polițe ar minți. Cum Lukașenko are sprijinul forțelor de poliția, al armatei și al vecinilor ruși, felul în care se va termina actuala criză nu este deloc clar.
În Rusia, principalul oponent al președintelui Putin, Alexei Navalnîi, a fost otrăvit. Acesta se întorcea din Tomsk, un oraș din Siberia, spre Moscova, și i s-a făcut rău în avion, după ce a băut un ceai în aeroport înainte de îmbarcare. Avionul a aterizat de urgență și Navalnîi a ajuns, în comă, la spital.
Navalnîi a organizat numeroase proteste împotriva lui Putin și a încercat să candideze împotriva președintelui rus în 2018, dar nu a ajuns pe buletinul de vot. Opozantul, în vârstă de 44 de ani, a fost arestat de multe ori, sub diverse acuzații, însă până acum nu i-a fost amenințată viața. Navalnîi nu este primul membru al opoziției care este atacat. Acum cinci ani, Boris Nemțov, un alt opozant al lui Putin, a fost ucis în Moscova, fiind împușcat chiar în apropierea Kremlinului.
După câteva ore de discuții cu medicii din Omsk, orașul în care a aterizat de urgență avionul, Nemțov a fost transportat în Germania cu un avion privat, pentru tratament. În ciuda faptului că medicii ruși susțin că n-ar fi fost vorba de otrăvire, pe hainele și în părul politicianului au fost găsite urmele unei substanțe industriale. Kremlinul a fost tăcut în toată această perioadă, iar Navalnîi este, în continuare, în comă.
În timp ce în fosta Uniune Sovietică avem proteste și opozanți în pericol, în România, „drama” săptămânii a fost o știre neverificată despre „accidentul” lui Selly. După ce mai multe publicații au preluat un video despre un accident de circulație minor pe care l-ar fi făcut tânărul vlogger/cântăreț/actor, acesta a dezvăluit faptul că totul a fost o farsă și că videoul fusese falsificat chiar de el.
A urmat o discuție despre starea presei și verificarea știrilor, scuze de la unele redacții, în timp ce altele doar au șters „știrea” și s-au spălat pe mâine de responsabilitate. Adevărul e că faptul că o vedetă a făcut un accident minor de circulație nu e breaking news, însă goana după click-uri și presiunea din redacții pentru a da ce au dat și alții i-a făcut pe mulți jurnaliști să o preia, fără să-i acorde însă suficientă atenția pentru a o privi cu un spirit critic.
Atâta vreme cât cantitatea bate calitatea, astfel de lucruri se vor tot întâmpla. A cere responsabilitate de la toată presa din România, în 2020, e nu doar nerealist, ci de-a dreptul amuzant, mai ales că ne așteaptă două rânduri de alegeri și asta înseamnă, practic, o nouă campanie electorală murdară. Următoarea știre falsă care va face înconjurul netului nu va mai fi o farsă nevinovată făcută de un adolescent, ci mai degrabă o manipulare cinică în interes electoral.