De Mihai Ghiduc
„Dincolo de Canon. Noua sculptură azi” este numele expoziției organizată cu prilejul Zilei Naționale Constantin Brâncuși în holul primăriei conduse de Clotilde Armand. Nu e prima; chiar fostul primar a acceptat găzduirea altor expoziții în clădirea primăriei, însă de această dată susținătorii săi au transformat evenimentul într-un scandal mediatic.
Trimiterile la scandalul „poneiului roz” de acum un deceniu arată că cineva și-a făcut bine temele: e ușor să stârnești indignarea publică atunci când opui arta modernă uneia canonizate și purificate. Și, evident, una care n-are legătură cu realitate.
Transformarea lui Brâncuși dintr-un sculptor modernist care a redefinit acest gen artistic în țăranul (eventual desculț) din Hobița care a uimit Parisul e o poveste care a prins bine în mentalul colectiv. Pentru mulți, Brâncuși e asociat mai degrabă cu Badea Cârțan, pentru călătoria sa pe jos spre Paris, decât cu Picasso, Duchamp sau, chiar, Ionesco.
„Coloana Infinitului” rămâne, pentru români, definiția lui Brâncuși, însă viziunea asupra sculptorului e deformată de naționalism și tradiționalism.
Acum, să nu se înțeleagă că Brâncuși s-a rupt cu totul de România sau de originile sale, însă cu siguranță a fost o persoană mult mai complexă decât tușele groase în care ni-l prezintă cei care încearcă să-i „apere” acum memoria – de fapt varianta lor a memoriei. În esență, Brâncuși, ca și alți români din acea perioadă, a făcut ceea ce Ionesco a exprimat, explicit, în „Nu”: a plecat într-o cultură mai mare pentru a deveni universal.
Și a reușit, într-un mod în care n-a mai făcut-o un alt român în artă; a devenit fondatorul sculpturii moderne, simplificând-o până la esențial. Practic, dacă naționaliștii încearcă să-l reducă pe Brâncuși la originile sale românești, el a redus sculptura la idee, la formă, s-a întors la Platon, nu la Hobița.
Ceea ce n-au înțeles acuzatorii expoziției de la primărie, deranjați de faptul că e „atacată memoria” maestrului afișând public asemenea „orori” fix de ziua lui este că, dimpotrivă – e chiar în titlul expoziției –, spargerea canoanelor îl definește cel mai bine pe Brâncuși. Ceea ce considerăm acum frumos și simplu – „Măiastra” sau chiar „Masa Tăcerii”– erau privite, în epocă și chiar și după, cu aceeași suspiciune precum operele contemporane.
Poveste bătăliei juridice dintre Brâncuși și vama americană, care i-au catalogat sculptura drept ustensilă de bucătărie – și l-au taxat pentru ea –, e deja celebră. Și da, probabil că inclusiv acel scandal este unul dintre motivele pentru care muzeele americane s-au grăbit să-i cumpere operele.
Povestea „Prințesei X”, considerată pornografică și scoasă din expoziție de proteste publice, psihanalizată mai apoi de Freud, e și mai amuzantă, în context. Practic, la vremea lui, Brâncuși era expus în holul primăriei, sfidând canonul, iar hoardele de critici cereau să se li se pună operelor sutiene (sau, în cazul său, chiloți).
În mod ironic, pentru că așa funcționează arta, iată că scandalul public contribuie la popularizarea operei pe care o urăsc detractorii. Din haosul „Poneiului roz” de acum mai bine de un deceniu a rămas poneiul – nimeni nu mai știe cine erau indignații de serviciu ai vremii (tot ăia de acum, aș bănui – și la fel de irelevanți).
La fel de ironic, „Cheap Thrills”, rinocerul lui Radu Panait, sau sirenele Irinei Tănase din holul primăriei Sectorului 1 și-au asigurat un loc măcar în istoria artei românești: sculpturile care exorcizează naționalismul de mahala al unora care n-au treabă mai bună acasă (sau la ședințele de partid).
Novak Djokovic și Naomi Osaka au câștigat ediția din acest an a Australian Open. Este cel de-a 18-lea, respectiv cel de-al patrulea titlu de Grand Slam pentru fiecare dintre cei doi jucători. Osaka a mai egalat un record: doar Monica Seles și Roger Federer au câștiga primele patru mari șlemuri la care au participat.
Roverul Perseverance al celor de la NASA a ajuns cu succes pe Marte, joi seară. Este cea de-a treia misiune care ajunge în această lună în apropierea planetei roșie, după una chinezească și o alta a Emiratelor Arabe Unite, dar singura care a și amartizat.
Minerii din Valea Jiului au intrat în grevă, cerându-și o serie de drepturi salariale restante. 70 de mineri s-au blocat în Mina Lupeni și amenință că nu revin la suprafață până când nu le sunt rezolvate doleanțele.