Colorama: eyelinere în toate nuanțele verii

De Andreea Grecu

Dacă și tu, ca și mine, te lași cuprinsă de o dorință inexplicabilă pentru culoare în machiaj pe timp de vară, dar nu te caracterizează tocmai îndrăzneala la acest capitol, uite o opțiune cu un potențial cameleonic uriaș: eyeliner-ul colorat. Poate fi deopotrivă simplu și de efect, creativ și expresiv, artistic și excentric. Pe scurt, sinonim cu esența machiajului, experimentarea.

Pentru firile mai cuminți:


>> schimbă clasicul negru cu o tonalitate mai închisă a unei culori (roșu, mov, albastru) și trasează-ți eyeliner-ul obișnuit


>> dublează linia de tuș negru cu una colorată care îi urmează conturul


>> adaugă un eyeliner colorat pe conjunctiva inferioară


>> încearcă un eyeliner ombre, care începe într-o culoare îndrăzneață și se termină în negru


>> prelungește colțul intern al ochiului cu o codiță scurtă, într-o culoare vibrantă

Pentru curajoase:


>> adaugă accente neon (poți combina chiar mai multe nuanțe


>> joacă-te cu forme grafice sau geometrice


>> trasează un eyeliner plutitor deasupra pliului într-o culoare puternică sau chiar într-un gradient din mai multe culori

Dacă piața este cât se poate de generoasă când vine vorba de clasicul eyeliner negru, opțiunile colorate sunt mult mai limitate. Din fericire am testat tot ce se putea testa, așa că în continuare îți las cele mai bune opțiuni dacă te interesează criterii precum pigmenți puternici, varietate de nuanțe, aplicare facilă și rezistență.

Fard colorat pe bază de apă Hype, nuanța Electric Green, MUAH, 23 lei

Diorshow On Stage Liner, nuanța 841 Pearly Rose, Dior, 194 lei

Eyeliner Gel AMC, nuanța 82, INGLOT, 69 lei

Epic Wear Liquid Liner, nuanța Lilac, NYX Professional Makeup, 47,20 lei

Hidra Liner, nuanța Desire,

AMA Beauty, 45 lei

BFF Liquid Liner, nuanța Try Me,

Colourpop, 45,62 lei

Intense Ink Liner Waterproof, nuanța 12 Metallic Green Lagoon, Sephora Collection, 70 lei

Epic Wear Liner Stick, nuanța Cosmic Yellow, NYX Professional Makeup, 33,60 lei

Waterproof Cushion Eyeliner, nuanța 05 Hot Pink,

ForeverGlow, 50,27 lei

Pro tip:

Dacă nu vrei să riști să îți cumperi o mulțime de nuanțe cu riscul să zacă pe fundul sertarului, la Inglot găsești produsul Duraline, un silicon lichid care îți permite să transformi orice fard sau pigment într-un eyeliner, doar adăugând câteva picături peste ele. Dacă descoperi că eyeliner-ul colorat nu este pentru tine, măcar îl poți folosi pentru diluarea eyeliner-ului negru sau a mascarei când se usucă sau îl poți mixa cu fondul de ten pentru a-l face mai fluid și rezistent.

Duraline, INGLOT, 69 lei

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.