Am pornit să aflu ce le determină și ce le motivează pe acestea să lupte pentru convingerile lor, să-i ajute și să le dea putere și altora să își ceară drepturile și să se asigure că statul nu este un inamic, ci un partener.

Asta-i convingerea pe care Funky Citizens își bazează „rețeta” de lucru. La cârma organizației non-guvernamentale stă Elena Calistru, președinte și co-fondatoare, expertă pe subiecte ce țin de politici publice, anticorupție, transparență, monitorizarea alegerilor și educație civică.

Elena spune că Funky Citizens s-a născut din nevoia de a pune tehnologia și instrumentele digitale la lucru atunci când vine vorba de educația civică și politică a cetățenilor pentru care ei activează ca niște traducători. „Încercăm să explicăm pe înțelesul oamenilor ce se întâmplă la nivelul guvernării centrale sau locale, ce impact au asupra lor unele decizii și ce anume pot face ei pentru a influența deciziile cu impact asupra lor”, mai spune Elena.

Printre domeniile prioritare pe care acționează Funky Citizens se numără felul în care sunt cheltuiți banii publici sau fact-checking și combaterea dezinformării, unde îi vei vedea deseori colaborând cu jurnaliști.

Dacă acum șapte-opt ani erau de multe ori ignorați sau tratați ca o glumă când încercau să convingă autoritățile să facă deschise datele bugetare sau să organizeze dezbateri publice la aprobarea bugetelor, acum încăpățânarea de a nu renunța a dat roade, iar situația s-a schimbat. „Avem date deschise privind felul în care se cheltuiesc banii publici, există câteva sute de aleși locali din multe partide care participă la workshop-uri din care află cum pot face mai transparente bugetele locale, iar la unele primării se întâmplă chiar pre-consultări pe buget”.

Pentru că participăm la „un maraton, nu la un sprint” și îmbunătățirile încep să se vadă, Elena Calistru e de părere că „schimbarea durează uneori și trebuie să fim blânzi cu democrația noastră”, asta și pentru că alte țări au avut la dispoziție „zeci și chiar sute de ani să-și construiască mecanisme de consultare.”

Interacționând cu cetățenii, inclusiv cu diaspora, cu studenții și chiar cu liceeni, Elena și colegii ei au observat că pentru mulți emigrarea a devenit prima opțiune, nu doar una secundară. „România nu își permite să mai piardă cetățeni prin plecarea lor din țară. Mulți deja nu mai pleacă doar din rațiuni economice, ci mai ales pentru că în țările vestice găsesc servicii de calitate mai bune”.

Prioritățile sunt clare: oamenii își doresc servicii publice decente și infrastructură și îi frământă corupția, distrugerea mediului sau lipsa de digitalizare în interacțiunea cu mediul public.

Efectul acestor frământări se vede totuși și în implicarea oamenilor care decid să rămână aici. „Din punctul meu de vedere, creșterea societății civile și a implicării cetățenilor sunt cele mai mari realizări ale României din ultimii ani”, spune Elena. „De aceea, când văd oameni care sunt pesimiști sau care spun că nimic nu se poate schimba în România, mă pun să le listez momente și situații în care țara asta a arătat că îi pasă tare de tot de multe lucruri”.

„Niște zeci de mii de oameni au ieșit în stradă pentru un mic colț din Apuseni amenințat de o lege dată cu dedicație pentru exploatarea de la Roșia Montană; niște sute de mii de oameni cu răspuns apelului celor două doamne minunate de la Dăruiește Viață și construiesc împreună spitale; sute de mii de oameni au ieșit în stradă la OUG13, în ger de februarie, fără să ceară nimic pentru ei, ci doar fiind revoltați de atacuri asupra a ceva atât de intangibil precum justiția sau lupta împotriva corupției;

în pandemie, niște sute de companii și mii de antreprenori s-au mobilizat pentru a compensa lipsurile sistemului sanitar sau pentru a ajuta la tranziție un pic mai bună către școala online. Și lista poate continua. Suntem bine, însă abia începem ca societate să înțelegem rolul de cetățeni – să ne informăm, să contribuim și să responsabilizăm.”

Elena Calistru mai crede că „pandemia ar trebui să ne arate tuturor că sunt unele lucruri ce țin de infrastructura critică a societății pentru care trebuie să ne îngrijorăm”. Dacă pentru anumite servicii publice am putut să mai compensăm, de exemplu, prin meditații, grădinițe private sau abonamente la spitale private, în cazul unei forme grave de COVID-19, „bogați sau săraci, cu toții am avut o singură destinație posibilă – secțiile de ATI din spitalele de stat, multe pline de bacterii sau echipamente ce stau să ia foc.”

Altfel spus, pandemia ne-a arătat o realitate în care implicarea fiecăruia dintre noi contează.

„Asta nu înseamnă că trebuie să stăm cu toții toată ziua să petiționăm, să citim bugete sau să mergem la ședințe de consilii locale”, conchide Elena. „Așa cum nu toți trebuie să fim atleți sau sportivi de performanță, însă pentru o viață sănătoasă, toți ar trebui să facem mișcare minimum 30 de minute pe zi, nu? Ar mai fi bine să avem și un sport pe care îl practicăm cu ceva mai mare intensitate din când în când.”

„La fel este și cu implicarea civică: unii sunt «cetățeni de profesie», dar pentru majoritatea dintre noi e nevoie de un pic de mișcare (mers la vot, întrebat măcar o dată pe an parlamentarul, primarul sau consilierul local în legătură cu prioritățile pe care le susțin, semnat o petiție, donat la un ONG) și uneori de sport ceva mai intens (voluntariat, proteste, contribuție cu un amendament la o inițiativă de care ne pasă foarte tare).”

Dincolo de golurile arătate de pandemie, Elena spune că în această perioadă au avut și motive de optimism – și-au orientat eforturile spre monitorizarea sistemului sanitar și chiar au dezvoltat o aplicație prin care personalul poate semnala nereguli (De Gardă), au lucrat mult cu jurnaliști și au alocat tot mai multe resurse spre combaterea dezinformării.