Am pornit să aflu ce le determină și ce le motivează pe acestea să lupte pentru convingerile lor, să-i ajute și să le dea putere și altora să își ceară drepturile și să se asigure că statul nu este un inamic, ci un partener.

Fondatoarea primei organizații feministe rome din România a început să se lovească de nedreptăți încă din copilărie. „Ca romnje, înveți de mică din traumele familiei că societatea românească te tratează rău și cum trebuie să te porți astfel încât să te protejezi de micro-agresiuni și discriminări”, spune Carmen.

De pildă, să nu spui românilor că ești romă pentru că vor exista repercusiuni sau să nu-ți înveți limba maternă pentru că vei avea accent, „iar românilor nu le place asta”.

Carmen povestește că a adunat multă traumă, furie și rezistență despre care nu se vorbea în comunitatea romă în anii 2000, dar pentru că sora ei lucra pe atunci la Romani CRISS, un ONG rom pentru drepturile omului, acest lucru i-a deschis drumul spre o lume nouă a activismului. „Am găsit un spațiu în care oamenii ca mine se revoltă și reacționează împotriva injustiției sociale prin schimbări în comunitate sau în legislație.”

În țara în care sunt recunoscuți oficial 620.000 de romi, dar grupurile pentru drepturile omului estimează numărul corect la două milioane, și în care doar 64% dintre femeile rome declară că pot citi și scrie (comparativ cu 76% dintre bărbați), Carmen Gheorghe fonda E-Romnja. Din 2012, asociația își concentrează munca la firul ierbii în comunitățile rome, sprijinind înființarea și dezvoltarea de grupuri de femei alături de care stabilesc nevoile și prioritățile comunității.

Astfel că cele mai multe probleme le sunt sesizate de către femeile cu care lucrează și, deși soluții pentru ele găsesc mereu – campanii locale pe Facebook, petiții adresate primăriilor, acțiuni de stradă și participări în Consiliul Local –, de puține ori sistemul este dispus să deschidă ochii la problemele lor. Din contră, atunci când se organizează și cer sprijinul autorităților, nu se bucură de prea multă popularitate sau devin un factor de rezistență.

Cheia este să nu se lase descurajate și să continue să construiască spații de susținere colectivă din care să lupte constant pentru drepturile lor.

„De la lipsa accesului la servicii de bază precum sănătatea reproductivă și sexuală sau a utilităților de bază precum curent electric sau drumuri decente, la discriminările la care sunt supuse și situațiile de umilire prin care trec atunci când merg la poliție sau la primărie, problemele femeilor rome rămân aceleași, din păcate”, spune Carmen. Pentru ca schimbările să înceapă să se vadă, „societatea românească trebuie să își șteargă din memorie tot ce credea că știe despre femeile rome.”

De vină pentru faptul că mediul social, civic, artistic sau politic nu se schimbă sunt sexismul, rasismul, clasismul și homofobia la adresa comunității rome, iar acestea sunt problemele societății românești cu care ei trebuie să se confrunte. „Cred că primul primul pas ar fi să recunoască toate aceste probleme de care suferă prin introducerea informațiilor legate de istoria romilor, sclavie, Holocaust, egalitate de gen, diversitate în curricula școlară la toate nivelele școlare.”

Pandemia nu a făcut decât să înrăutățească lucrurile, iar efectele ei s-au văzut asupra comunităților în care E-Romnja lucrează. „Eu am învățat că atunci când România are resurse limitate, romii sunt primii scoși din listele de ajutoare, de asistență socială, servicii și proiecte de investiție locală.” Lucru care s-a și întâmplat pe perioada pandemiei.

„Să vă dau un exemplu: o primărie face o listă cu persoane pentru a oferi ajutor umanitar. Din cele 200 de persoane de pe listă, nu avem nicio persoană din comunitatea romă, iar răspunsul primăriei este că «banii vin din sponsorizări de la persoanele juridice din mediul privat care nu vor să acorde ajutor». Nivelul de discriminare a crescut, la fel și violența împotriva femeilor și alte fenomene despre care societatea refuză să vorbească.”

După ani de lucru în comunități și cu un bagaj întreg de lecții învățate din munca lor cu femeile rome, echipa E-Romnja a dezvoltat un model de intervenție feministă numit S.O.R.A.

Centrat atât pe nevoile femeilor rome, cât și ale comunității, modelul urmărește patru principii: Studiu – ce presupune identificarea nevoilor comunității, o parte de analiză, de învățare și împărtășirea experiențelor femeilor; Organizare – prin dezvoltarea comunității pornind de la inițiativele femeilor rome și încurajarea leadership-ului comunitar feminin; Revendicare – prin încurajarea poziționării și afirmării în spațiul public; și, în final, Advocacy – prin implicarea unor actori locali de la diferite nivele pentru politici eficiente pornind de la acțiuni construite de femei rome.

Pe scurt, „noi vorbim despre noi” este principiul de bază, despre care Carmen spune că poate fi folosit și în alte comunități, cu condiția ca etica muncii să fie respectată, iar femeile implicate să fie ascultate.

„Este greșit ca noi activiștii să credem că învățăm comunitățile. Nu este un proces unidimen-sional, în care doar ceilalți învață. Aici intervine etica în muncă, acolo unde îți verifici privilegiile, poziția de putere și viziunea potrivit căreia tu nu cunoști problemele oamenilor, ci trebuie mai întâi să îi asculți.”

Anul acesta, Carmen Gheorghe speră ca situația să se îmbunătățească. Mai speră și să poată călători din nou pentru că îi lipsește spațiul colectiv de lucru cu prietenele ei feministe rome din România și din afara țării, un spațiu pe care își dorește să îl crească și să-l împingă către alte medii. Nu în ultimul rând, vrea ca modelul de intervenție SORA să devină mai vizibil și să-l adopte și alte ONG-uri deschise să lucreze în comunități cu femei rome și cu alte grupuri invizibile din societatea noastră.