
Mihai Ghiduc
Best of 2019
Cele mai cool 10 personaje din seriale
_
Topul ăsta e clar subiectiv, din moment ce cantitatea de seriale e imensă și numărul personajelor e și mai mare. Prin urmare, am selectat un singur personaj dintr-un serial, pentru că altfel jumătate din top (dar nu și primul loc) era ocupat de „The Marvelous Mrs. Meisel”. Am spus că e subiectiv.

10. God
Steve Buscemi
_
Comedia HBO „Miracle Workers” e simpatică, dar nu e neapărat cea mai reușită a anului. Cumva cu un stil împrumutat de la „The Good Place” (Netflix) spune o poveste alternativă a Raiului. În cazul de față, e condus de un Dumnezeu mai interesat de lucruri mai lumești decât de bunăstarea locuitorilor pământului, total diferit de așteptările setate de Morgan Freeman pentru personaj.

9. Fleabag
Phoebe Waller-Bridge
_
Personajul creat de Phoebe Waller-Bridge a pornit de la un sketch din 2013, a avut un prim sezon în 2016 și un al doilea (și ultim) în acest an. E un serial britanic, am spus asta? Fleabag e o tânără femeie ce locuiește în Londra, care încearcă să treacă peste o tragedie cu ajutorul umorul sec și al sexului și care are obiceiul de a discuta cu audiența despre problemele ei (da, sparge al patrulea zid constant). Îl găsești pe Amazon Prime.

8. Esperanza
Sammi Haney
_
Prezența lui Sammi Haney, o fetiță care suferă de boala oaselor fragile în „Raising Dion”, un serial Netflix despre un supererou de 6 ani, al cărei cea mai bună prietenă este Esperanza, face mai multe pentru înțelegerea persoanelor care suferă de asemenea boli decât orice altceva. Esperanța e deșteaptă, amuzantă și plină de viață și devine imediat preferata tuturor.

7. Crowley
David Tennant
_
Dacă l-am avut pe Dumnezeu, ne trebuie și un diavol, nu-i așa? Crowley e un demon minor în ierarhia iadului, dar e un personaj principal în „Good Omens”, adaptarea făcută pentru Amazon Prime după romanul omonim, scris de Terry Pratchett și Neil Gaiman. Soarta lumii depinde de simplul fapt că acestui demon a început să-i placă mai mult viața printre oameni decât cuptorul Iadului.

6. Barry Berkman
Bill Hader
_
Barry e un ucigaș plătit, singuratic și plictisit de viață, își descoperă pasiunea pentru actorie atunci când ajunge în Los Angeles pentru a ucide pe cineva și sfârșește într-un grup de actori aspiranți. Ceea ce-l face să-și pună întrebări despre alegerile făcute în viață, mai ales după ce o cunoaște și se îndrăgostește de Sally Reed (Sarah Goldberg).

5. Arya Stark
Maisie Williams
_
Poate că finalul „Game of Thrones” n-a fost cel mai reușit, dar primele episoade, culminând cu bătălia de la Winterfell au fost spectaculoase. Iar Arya, fără dubiu preferata tuturor, a salvat soarta celor șapte regate atunci când și-a pus la lucru calitățile de asasin. Păcat că în următoarele episoade, rolul ei a fost trecut oare cum în planul doi.

4. Nadia Vulvokov
_
Am declarat deja „Russian Doll” (Netflix) cel mai bun serial nou al anului, iar mare parte din motiv este personajul principal, care se trezește că-și retrăiește noaptea celei de-a 36-a aniversări de multiple ori, prinsă într-un loop temporal. Nadia e o creatoare de jocuri pe computer din New York, dar situația asta de „Groundhog Day” în care e prinsă nu e (tot timpul) ca un joc pentru ea.

3. Mrs. Maisel
Rachel Brosnahan
_
Ce mai e de spus despre Miriam „Midge" Maisel? E amuzantă, e frumoasă, se îmbracă mereu elegant, iar în cel de-al treilea sezon al serialului de pe Amazon Prime a plecat în turneu. Rolul acesta i-a adus deja lui Rachel Brosnahan două Globuri de Aur și un Emmy, iar nominalizările încă vin. La fel ca și hohotele de râs.

2. Villanelle
Jodie Comer
_
Ne plac fetele rele, se pare. Villanelle e chiar mai mult decât atât, nu prea face diferența dintre bine și rău. Doar când vine vorba de a ucide, nu și când vine vorba de fashion, acolo unde alegerile ei sunt perfect. E, de departe, psihopata noastră favorită și abia așteptăm ca HBO să ne livreze al treilea sezon din „Killing Eve”.

1. Baby Yoda
_
Nu vorbește deloc, deși are 50 de ani, și nici măcar nu știm cum îl cheamă. Însă personajul care-i dă viața peste cap eroului din „The Mandalorian” (serialul Star Wars de pe Disney+), care atunci când, e trimis să-l ucidă, se transformă în protectorul său, ne-a cucerit pe toți. Toată lumea îi spune Baby Yoda, pentru că arată ca un Yoda mai tânăr, și cu toții ne-am molipsit de febra meme-urilor cu el.
Go to page
We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.