Elena Vlădăreanu

poetă Cel mai recent volum publicat: „minunata lume disney” (Editura Nemira, 2019)

Într-o zi, acum câteva luni, am citit primul articol din ceea ce avea să devină o serie întreagă, pentru că știți cum e algoritmul de Facebook, arăți interes pentru ceva și îți pompează feed-ul cu chestii similare. Așadar, sunt deja câteva luni bune de când citesc zilnic circa cinci articole de tipul „ce să faci ca să te asiguri că nu pleacă”. Sunt sute de astfel de texte, până acum nu cred să fi citit unul de două ori.

Cel mai recent, culmea, fără să-l caut: „Pentru ca bărbatul să-ți observe Feminitatea, ține cont de aceste 6 Reguli”, așa, cu F mare și R mare. Nu o să intru în detalii, o să spun doar că trăsătura comună a acestor texte este Bărbatul. Totul este prin raportare la el: ce găsește un bărbat atractiv la o femeie, ce îl deranjează, ce îi face plăcere, însuși conceptul de feminitate este definit prin raportare la EL.

(...) Nu am fost și nu sunt un clopoțel. Când eram mică, preferata mea era Rahela, cea „întru totul atrăgătoare și frumoasă”. Dar cumva, deși negam asta, eu mă simțeam Lea, cea doar cu ochii frumoși (deși nici pe ăștia nu mi-i vedeam). Au fost momente când am suferit din acest motiv.

Am asociat feminitatea cu o anumită atitudine, cu o autonomie limitată (fragilitatea și gingășia de mai sus, probabil, cu care să spui nu pot să fac asta), cu deținerea unor coduri: când și cât să vorbești, când și cât să râzi, cum să te miști, cum să flirtezi. Nu dețin astfel de coduri. Mă descurc singură.

Am trăit într-o familie în care EL, indiferent dacă era un bărbat adult, un copil sau un animal mascul (pisic de regulă), era „The Supreme”. Totul se învârtea în jurul cozii lui: să fie liniște când se odihnește, să fie mâncare caldă când vine acasă, casa să fie lună, observațiile critice venite de la el erau cele mai dureroase și cel mai greu de îndurat, femeile se dădeau, la propriu, peste cap să-i facă pe plac. (...)

Recunosc că acum feminitatea e ceva la care mă gândesc foarte des. Asta după o perioadă, lungă, în care m-am prefăcut că nu există. Nu știu exact ce înseamnă. Poate asta: să te uiți la tine și să îți spui sunt frumoasă. Pe mine nu m-a învățat nimeni să mă privesc.

Vrei să citești mai mult?

Acum ajungem și la tine pe mail!