Ioana Ilie

14 martie 2019

Ce este revenge porn și cum te poți apăra în fața unui astfel de abuz


Violența asupra femeii este o problemă socială gravă care afectează atât viața victimei, cât și pe cea a celorlalți membri ai familiei, și reprezintă un abuz asupra femeii care nu are legătură directă cu statutul civil, etnia, religia sau trecutul socio-economic.

35% dintre femeile din întreaga lume au suferit o formă de violență fizică sau sexuală din partea partenerului sau a altei persoane, la un moment dat în viața lor, iar 38% dintre omorurile asupra femeilor, la nivel global, sunt comise de partenerii intimi.

World Health Organization


În România, una din patru femei a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său la un moment dat în viață, conform statisticilor FRA, publicate în 2014. La fiecare 4 zile este înregistrat un caz în care o minoră este violată sau agresată sexual de un adult.

Un sfert din omorurile înregistrate într-un an au loc în familie, iar 90% dintre victimele care cer ordin de protecție sunt femei.


Indiferent de grupul din care provin sau de vulnerabilitățile lor, femeile sunt supuse presiunii sociale de a ascunde actele de agresiune comise asupra lor de către bărbați, pentru a nu fi, pe nedrept, judecate de cei din jur. Astfel, foarte multe dintre cazurile de violență împotriva femeilor și fetelor rămân neraportate.





O formă de violență de gen mai puțin cunoscută este revenge porn sau pornografia din răzbunare, care presupune abuzuri psihologice izolate sau repetate, generate prin publicarea în mediu digital a unor materiale video sau foto, din viața intimă a unei femei, fără ca aceasta să-și dea consimțământul.


Un studiu demarat anul acesta în Australia, ale cărui rezultate au fost publicate pe platforma www.theguardian.com, demonstrează că 1 din 10 adulți au făcut poze sau video-uri cu persoane nud fără consimțământul acestora, și una din 5 femei cu vârste între 16 și 49 de ani au fost victimele unui astfel de abuz la un moment dat în viețile lor.


Există chiar și o mișcare activistă prin care victimele pornografiei prin răzbunare luptă pentru a-și revendica viețile, imaginile și experiențele, documentată în scurt-metrajul „Inside the Torturous Fight to End Revenge Porn”, pe care îl poți urmări aici.




Din păcate, în prezent, multe dintre victimele pornografiei prin răzbunare – ale căror fotografii intime au fost făcute publice în mediul online, împreună cu numele lor, numerele de telefon, profilurile lor de social media, adresele de e-mail și, de multe ori, adresele fizice unde acestea locuiesc -, nu sunt sprijinite printr-o legislație riguroasă care să prevină acest tip de abuzuri sau să sancționeze agresorii care le comit.


Conform platformei online www.feminism-romania.ro, există totuși niște lucruri pe care este important să le faci pentru a te apăra în cazul în care ajungi să fii victima unui astfel de abuz.


În primul rând, este extrem de important să strângi și să păstrezi dovezile abuzului: screenshots cu postările care includ imaginile tale intime, screenshots cu mesajele pe care le primești de la agressor, înregistrări ale convorbirilor pe care le-ai avut cu acesta, pe care le poți face folosind aplicațiile speciale disponibile pentru smartphone-uri.


Apoi, folosește cu încredere opțiunile de report de pe rețelele de socializare și roagă-ți apropiații să facă și ei același lucru, pentru eliminarea conținutului intim postat fără acordul tău.


Depune o plângere la secția de poliție asociată domiciliului tău, iar în cazul în care se întâmplă ca polițiștii să te descurajeze, ține cont de faptul că există niște legi care te pot proteja în astfel de situații.


Conform www.feminism-romania.ro, dacă ești minoră, poți fi protejată de următoarele legi: legea pornografiei infantile și legea violării vieții private și te poți prezenta la poliție doar dacă ești însoțită de către un adult din familie.


Dacă ești majoră, poți fi protejată de legea violării vieții private, legea amenințării, legea hărțuirii, legea dreptului de autor (dacă fotografiile postate fără acordul tău sunt făcute de tine), violarea secretului corespondeței și transfer neautorizat de date dintr-un system informatic (dacă agresorul ți-a spart contul și a preluat fotografiile de acolo).

Iar dacă vrei să aflii mai multe despre consecințele asociate abuzurilor și violenței de gen din mediul online, îți recomandăm să vezi spectacolul de teatru social „boyz and girlz”, produs de Teatrul Beznă. „boyz and girlz” explorează reacțiile pe care le au oamenii atunci când se întâmplă un abuz, chestionează problema responsabilității colective și încearcă să arate importanța comunicării între părinți, copii și profesori și necesitatea educației sexuale în România.

Spectacolul se joacă la Centrul de Teatru Educațional Replika, iar intrarea este liberă.

Created with Newsroom AI

Go to page

We're sorry, it looks like your browser doesn't support this experience.